În sânge-mi fierb vulcani nestinși
noaptea polară-și varsă ochii aprinși
de stele căzătoare, cioplite în gheață
sunt ultimul înger de piatră și ceață
care-n doruri neștiute se zbate
o pasăre amară în fereastră îmi bate
cu aripa-i verde de argilă și mică
și fluturii-n iriși se-ascund arși de frică
că se aud depărtările exilate în tundre
cum cântă la flaut desfrunzirile sumbre
și nu se mai știe nimic despre fluturi
că tu în lumină de noapte te scuturi
și umbra redevine tăcere-n ecou
mă ghemuiesc în mine ca-n ou
și m-acopăr cu-n plâns de vioară
mă găsești zdrențuit sub pietre de moară
Ia-mă în palme și suflă-mă-n vânt
corabia ta să mă poarte în gând
pe mări neștiute din lumi ireale
să trecem prin furtuni abisale
să se izbească destinul odată de țărm
în brațele tale în sfârșit să adorm
pe o insulă de corali și de alge
unde c-o teslă îngeru-și sparge
carcasa de piatră de lut și nisip
lumini și umbre să-i joace pe chip
ultimul dans înainte de-amurguri
să are prin noi nemiloasele pluguri
până când or să crească trufașe acorduri
ascunse cu patimă-n nevăzutele corduri
și-o să dăm numai ora exactă
aici, pe pământ, și pe lumea cealaltă
17 aprilie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu