Stau lângă inima mea și-o privesc mirat
încă mai bate ca un clopot damnat
O țin în palme niște păsări agățate de copaci
stau lângă inima mea și tu te prefaci
că o simți cum se zvârcolește-n țărână
și că ar merge cu inima ta de mână
la târgul de vechituri printre hainele roase
de molii bătute de lună în oase
Stau lângă inima mea și-o privesc tăcut
tristețea o ia-n gheare și-o aruncă-n trecut
printre liniile ruginite de cale ferată
ce străbat întunericul din lumea cealaltă
1 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu