TRISTEȚILE DE TOAMNĂ

Tristețile de toamnă

coboară-n sânge tăcute

Nu le-am chemat 

dar n-au întârziat

s-apară

pe nevăzute

Tăcerea mă-nghite perfid

păianjenii țes absurdu-n retină

nu mai sunt o fantă de lumină

sunt un hibrid

Tu unde ești ?

Pe unde te alungi ?

În care ceață te-nfășori ?

Au dispărut acei cocori

cu gândurile lungi

loviți pe trecerea de pietoni

de un vapor în dungi

Și cine ar putea cunoaște

nevăzută doamnă

de unde vin 

tristețile de toamnă ?

Din golul inimii

în care ești

sau din spectacole

nepământești ?

13 NOIEMBRIE 2014