O limbă de șarpe a înnodat vântul
îl ia de baierele inimii și-l trântește
a intrat în metastază pământul
pe orbită abia mai zvâcnește
Cuvintele se zdrobesc de neant
e improbabilă întoarcerea-n gând
străzile aleargă halucinant
ca un șarpe prin vene curgând
A intrat în mine, m-a luat pe sus
mi-a smuls inima și-a înghițit-o pe loc
apoi a înțepat-o prelung cu un fus
să nu mai bată ritmul deloc
Și parcă totuși plânge cineva
deznădejdile strangulate din jur
hai să fugim din viscol undeva
unde-aș putea tristețea să-ți fur
29 decembrie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu