CEA MAI DULCE OTRAVĂ

Inima n-a învățat să uite,

depărtarea s-a făcut tot mai mare,

au trecut milenii de când

am zburat cu aripi de ceară spre soare

Nu mai ești aici,

 în vis apari tot mai rar,

nu-mi mai spui nimic

cu fiecare clipă ce trece, dispar

Și totuși, cea mai dulce otravă a mea

o beau când noaptea vine

și se întorc melancoliile

ce aruncă cu pietre de moară în mine

Timpul nu vindecă toate rănile, 

cicatricele cresc odată cu noi,

degeaba cântă viorile,

de jur împrejurul sufletului numai ploi

Distanța s-a făcut tot mai mare,

prin golul din jur mai e un mileniu de mers,

unde sunt acele aripi de ceară

să pot zbura prin lumină invers?

9 mai 2026