miercuri, 1 iulie 2026

IUBIRE DE NEDESCRIS

 


Am iubit-o știind 

că iubirea mea e o stradă cu sens unic

M-am împotrivit timpului

până când fiecare surâs 

a fost o condamnare

la îmbrățișări nesfârșite

pe țărmuri pierdute de mare


Fiecare absență, tot ce-a fost și acum nu mai este, 

a fost o plecare dureroasă din poveste

Sufletele ne-au fost arse pe rug

și-o ploaie de vară plângea în părul ei ud


Am iubit-o știind că nu există sens interzis,

sufletul își găsise jumătatea lipsă;

trupuri arzând, cădere din vis,

dragoste mistuitoare, eclipsă


Se aude pianul, plânge un înger

și-mi întinde mâna prin vis;

am iubit-o cu toată ființa, cu toată credința,

o iubire de nedescris...


1 iulie 2026 (r)


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu