Umblă bezmetice cârduri de îngeri
răstigniţi de chemări de atingeri
prin sufletul crescătorie de melci
îmi plâng şuruburile când pleci
dinspre steaua polară prin îngustul fiord
piticii de pe creier s-au mutat pe cord
şi-mi sar pe arcuri ideile concrete
din malurile inimii cad colţuroase pietre
Dar cui îi mai pasă nemurirea-i prea lungă
cine pe cine ar trebui din urmă s-ajungă
noi suntem un punct ce se comprimă
până devenim o singură lumină
pe care-o poartă-n mâna-lanternă
îngerul meu cu sufletu-n bernă
dar îngerul tău necunoscut l-a strigat
şi strigătul dadaist l-a-nrămat
şi l-a bătut cu tesla-n văzduh
pe unde la culcare corăbiile nopţii mă duc
înrobit de chemarea statuii de sare...
Aş naufragia dar nu mai am nici mare
25 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu