CORĂBIILE AU MURIT PUȚIN

Toți grecii de la Pontul Euxin

și-au părăsit cetățile în grabă

corăbiile au murit puțin

și veșnicia nu mai e întreagă

Trecând prin valuri mari de timp

sfidând ad-hoc eternitatea

se-ntorc aheii în Olimp

să-și regăsească libertatea

că păsările morții și-au întins

aripile de ceară peste zare

la Histria Callatis și Tomis

a mai rămas doar un fragment de mare

pe care mai plutesc tăcând

bărci de salvare translucide

ce-au coborât direct din gând

cu toate ploile acide

Nici dacii liberi nu mai sunt

prezenți la ora prevestită

loviți în sulițe de vânt

dorm sub istoria strivită

de pietrele de moară gri

căzute dintr-o altă eră

doar melcii strânși în cochilii

se înmulțesc și nu disperă

că vor avea regatul lor

printre ruinele cetății

se strâng furtunile-n decor

și plânge Atena-n fața porții

c-ar vrea să intre înapoi

prin ochiul timpului hain

pe plaje se-nmulțesc strigoi

și fuge Pontul Euxin

într-o corabie cu pânze

și cu catarge despletite

pe care dănțuie meduze

și înecatele iubite

în propriul vis de dor ucis

în seara ruptă din oracol

tot universul s-a deschis

să-nchidă ultimul spectacol

cu un final neprevăzut

în cărțile nescrise încă

și spaima ta a dispărut

în groapa timpului adâncă

Și veșnicia nu-i întreagă

pe țărmul invadat de melci

cetățile s-au sinucis în grabă

în noaptea când ai zis că pleci

3 august 2014