Nu ne mai înţeleg copiii noştri
Nu suntem prea bătrâni, dar deranjăm
Ei sunt deştepţii, noi de-acuma proştii
Din viaţa lor ar vrea să emigrăm.
Prin Mallul de fiţe le-e ruşine cu noi
Că mergem cocoşaţi şi obidiţi
Şi ghetele au urme de noroi
E-o tragedie să ai azi părinţi.
Îi plictisim cu sfaturile noastre
Şi grija pentru ei e inutilă
Suntem loviţi cu replici aspre
Trec peste noi cu zgomot de şenilă
Că noi le ocupăm un loc viran
În care vor să înalţe iluzii castele
Părinţi absurzi pe culmea lui Cioran
Să staţi tăcuţi în ordine-n rastele
Plecaţi plângând din viaţa lor cea nouă
Dar aveţi grijă ca să nu vă vadă
Că vi s-ar rupe sufletul în două
O lacrimă de-a lor de-ar fi să cadă
Sau poate că v-ar acuza de nebunie
Că nu puteţi să le înţelegeţi drama
Din SMS-ul fără poezie...
Ce rău e tata! Ce ciudată mama!
Cum nu înţeleg că viaţa le-o încurcă
Acum când lumea e pe Internet
Părinţii-s inutili şi dau de furcă
O mamă grijulie şi-un tată indiscret
Şi cum ar vrea să-şi dirijeze zborul
Spre nevăzute înălţimi
Şi nu există pe reţele dorul
Şi nu mai e nevoie de părinţi sublimi
Şi-ar vrea departe-n timp să emigrăm
Din viaţa lor să ne cărăm ca proştii
Nu suntem prea bătrâni, dar deranjăm
Şi nu ne înţeleg copiii noştri.
Şi poate au dreptate în Cosmos să ne strângem
Suntem părinţi şi prea devreme plângem.
27 ianuarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu