duminică, 31 mai 2015

INVALID

Un invalid
îşi numără zilele bune
pe degetele de la picioare
Toamna îi schimbă mersul
scârţâie noile încălţări
şi-i mândru.
Miroase a pin
a tămâie
înalţă imnuri viorile Stradivarius
baladele invalidului curg cadenţat
prin crăpăturile pământului
se iţesc secolele: XIX, XVIII, XVII, XVI, XV…
Iisus reinventează lumea
Un tren de mare viteză se prelinge peste
iluziile lui.
Invalidul îşi numără degetele de la picioare
cu calculatorul.
9 august 2001

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu