LA MASA TĂCERII

Stau îngerii-nchişi în neant

aşteptând s-abată luna din drum

în maree coboară corăbii de fum

eu sunt la un capăt tu la celălalt

al destinului rupt din himere

ca doi călători clandestini

timpul ne priveşte cu ochii străini

umbrele desenează tăcere

Sufletele noastre dansează în cerc

şi parcă nu vor să se-ajungă

uneori le separă o dungă

trasată de bale de melc

Sfârşitul lumii-i o poveste subscrisă

în pixul negru cu vârful de plumb

mă dau pe-o monedă de schimb

să intru prin uşa interzisă

pe calul hieratic de aer topit

cu aortele-ntre ele lipite

tristeţile vechi au sărit din orbite

şi tot universu-n secund-a clipit

Şi s-au aşezat îngerii-n rând

să-mi descifreze vacarmul bastard

toate rănile cu fier roşu le ard

să-mi vindec tristeţea de plumb

Mi-e sufletul plin de cicatrici

din războaiele sângelui crud

în cămaşa de noapte te-aud

cum mă rogi s-aprind licurici

Şi-ţi aud paşii printre comete

cum vin sau se duc nu mai ştiu

se umple de tine universul pustiu

şi toate plecările mele concrete

se fixează-ntr-o scoică sticloasă

adusă de marea perversă la ţărm

sufletul într-o nouă formă îl torn

şi-l descopăr pe faţa de masă

să-l soarbă un înger de plastic

din corul în care-i solist

şi ca un fin portetist

să-l piseze-n desfrâul scolastic

să nu-i dea nicio şansă himerii

de-a ucide timpul frumos

îmi intră orchestra şi-n ultimul os

şi noi ne zidim la masa tăcerii

cu privirile aruncate-n deşert

de toate morganele lumii ucise

se coboară timpul bezmetic din vise

pe mine cu tine de spaime mă iert

pe tine cu mine de spaime te vindec

şi îngerii verzi coboară pe umăr

noi doi suntem deodată un număr

sugrumaţi de refrenul aceluiaşi cântec

Şi masa ne striveşte ochii de piatră

între feţele ei de bazalt

eu la un capăt tu la celălalt

ne privim prin iluzia spartă 

de un vultur ce-a fost alungat

să nu-mi erodeze ficatul

în semn de protest impegatul

Carul Mare l-a deraiat

printre demonii încastraţi în desfrâu

cărându-şi psihozele în spinare

curcubeul cu ochii de sare

ne sugrumă şi ne-aruncă în râu

cu toate corăbiile secante

gândului nostru de var

şi-înghite demonul barbar

iubirile post-restante

un coş de gunoi al durerii

a ceea ce sunt a ceea ce eşti

ne strivim pe fundul mării-ntre peşti

evadaţi de la masa tăcerii

ca doi ulii cu prada în gheare

şi prada-i chiar sufletul lor

ne-alungăm din propriul decor

e prea multă sare-n mirare

Şi îngerii tot dansează în cerc

nu vor să mai plece acasă

se-aşează cu noi pe faţa de masă

peste balele lăsate de melc

Şi înspre tine spasmodic mă scurg

ca  vinul evadat din sticlă

evident că aşa se explică

întoarcerea mea din amurg

pe calul de vreme pictat

cu pete negre pe crupa albastră

tu te-ai ascuns într-o glastră

a timpului dezacordat

Şi mi-era sete şi-un dor nevăzut

mă-ntorcea din drumul spre moarte

corabia mea fugise departe

şi câinele nopţii-a  tăcut

Hai să-i punem capăt himerii

răstigniţi pe-un catafalc de flori

să ne bem cafeaua în zori

ca două statui la masa tăcerii

24 iulie 2014