Mă dor toate alea iubito nu crezi
pe marea-șosetă abia mă mai vezi
ca pe un pește ce nu știe să-înoate
mă primești în suflet pe ușa din spate
și m-alungi când chef nu mai ai
la mine-n mister o secundă să stai
Aș vrea să-ți îngrop nenorocul
în Troia m-am jucat cu focul
și-am declanșat marile incendii
pentru care plătesc aiurea stipendii
și ar fi bine s-arunci benzina
să nu-ți ardă ochii lumina
că pe mine mă dor toate alea absurd
și-ți ascult chemările ca un surd
și le-ngrop la mine-n cetate
cunosc o intrare prin zidul din spate
1 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu