A dispărut o corabie-n larg
marea a chemat-o înăuntru
deseară printr-o scoică intru
în nopțile care se sparg
și se împrăștie adiacente
să însereze spaimele din jur
pe mine însumi dimprejur mă fur
cu toate întâmplările recente
Și-am să mă leg de mare c-o sfoară
și-am s-o tractez cu ochii mei pe țărm
pe urmă poate-o să adorm
uitat de Dumnezeu afară
la intersecția înserării
cu vântul alungat din sud
corabia cu trupul nud
se-aude în străfundul mării
Plutește aiuristică oglinda
în care o sirenă se întinde
îndemânatică mă prinde
și mă scufundă-n Atlantinda
de unde cică am venit
când s-a dat liber la iubire
și nu există altă știre
că toți poștașii mării au murit
și nu mai simt furtunile ce-mi trag
sufletu-n ele să se umfle
stelele plâng ca niște târfe
trișate de peștele drag
vândute la un târg de gresii
când și-ascuțea călăul barda
marea îngroapă-n ea bastarda
eternitatea palidă-a miresii
Și n-or să se întoarcă pescărușii
să risipească peștii clandestini
de pe faleză doi străini
stau de o parte și de alta-a ușii
Și e tăcerea-nscrisă-n pergament
cu litere abia ghicite
secundele nefericite
sunt îngropate în ciment
Picamerele plâng și sparg
bucăți de noapte disperate
și-nghit sirene înfometate
corabia ce-a dispărut în larg
1 august 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu