M-azvârl în mare ca un recrut
și ea mă înghite tăcută
corăbiile mele s-au pierdut
într-o existență nemaivăzută
Un rac se încleștează de-un val
îl strânge cu disperare
până-l aruncă pe mal
de rămâne prea puțină mare
pe care pescărușii ascunși
în propria umbră confuză
evadează de spaime pătrunși
lumina amiezii-i refuză
Și marea se uită peste umăr cruciș
scufundându-mi corabia-gând
și-mi intră în suflet târâș
sarea ei strecurată de vânt
31 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu