Şi mi-e atât de dor de tine
că aş putea să mor pe drum,
să nu îţi mai aud nicicum
chemările halucinant canine
Şi mă topesc precum asfaltul
pe care l-ai călcat suav,
în trupul vulturului grav
nu mai sunt eu, parcă e altul
Că mi-ai aprins tot sângele
cu amniotica benzină,
şi plânge acolo o drezină
ce şi-a călcat meningele
Şi dinspre suflet, nins cobor,
ca un Irod meditativ,
şi aparent fără motiv
toate-întâmplările mă dor
Tăcerile desigur clandestine
mă cheamă-n noaptea de granit,
trenul de Cosmos s-a lovit
și-au ruginit și ultimile șine
29 iulie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu