ÎN TIMP CE EA CA O UMBRĂ PRIN SUFLET TRECEA

 

Nu știu de ce a trebuit să mă îndrăgostesc atunci,
ea ca o umbră pe apă trecea, 
n-aveam curajul să-i spun cât e de minunată
și cât o iubesc, draga de ea 

Am așteptat să apară aievea
din poemele scrise pe stele,
o căutam fremătând prin ninsori,
ea umbla desculță pe urmele mele

Când a apărut în acea dimineață de vară,
pământul s-a-nvârtit în sens invers,
inima a-nceput și mai tare să doară
și  s-a pierdut prin Univers

M-am îndrăgostit de cioburi de cer
în timp ce ea ca o umbră prin suflet trecea,
dar nu i-am spus cât e de minunată
și cât o iubesc, draga de ea...

Numai ea, la plecare, mi-a șoptit,
ca și când ar fi vorbit serios:
”Ești un om atât de frumos
că nu m-aș fi putut opri din iubit....”

17 februarie 1994/18 aprilie 2026