LA MOARTEA LUI MIRCEA LUCESCU (Cei ce plătesc cu viața)

Ce veste tristă ne lovește-n plex

ca un infarct al vremurilor gri,

Lucescu s-a întors în univers

să umple stadioanele pustii

Echipa lui din Carul Mic

se va lupta cu cea din Carul Mare,

și-o va învinge negreșit,

nimic nu e lăsat la întâmplare

Cărbunii ce i-au fost încredințați,

de atâta șlefuit sunt diamante;

voi, oameni buni, să nu uitați

de toate sărbătorile galante

la care ați fost invitați

să duceți România cât mai sus,

că suntem un popor de frați,

copiii Domnului Iisus

Să v-amintiți că printre voi

a fost un fotbalist de rasă,

pe partea lui era război

și-n deplasare și acasă

Și-ntreaga viață i-a-nvățat 

pe cei din jur  să fie buni,

și-atât de bine a marcat 

sfârșitul și-nceputul unei lumi

Și-a fost un căpitan nemaivăzut

ce și-a iubit fără măsură țara,

și-a alergat și s-a bătut

din București la Guadalajara

A inventat profesia de mag

al fotbalului fără vreo speranță,

și l-a iubit și i-a fost drag

și i-a fost singura instanță

la care a pledat de atâtea ori

încât a devenit judecător,

și-a ridicat în vânt atâtea mori

și-a câștigat respectul tuturor

Prin mână i-au trecut echipe mici

pe care le-a făcut celebre,

azi Dumnezeu i-aprinde licurici

să-i lumineze căile integre

Că până-n ceasul cel predestinat

a vrut să schimbe lumea de fricoși,

nu s-a temut și nici nu s-a predat,

așa fac numai oamenii frumoși

Și-n clipele ce l-așteptau să-l prindă

în ofsaid și să-l tragă înapoi,

o mână a vrut să ne întindă

ca să redevenim eroi

I-a înfruntat pe turci cu elocință

deși și lor le construise-o lume,

să-i fie amintirea biruință

și-a suferit cât nu se poate spune

Pe bancă, singur, ca un zeu bătrân,

privea în gol înfrângerea finală,

întreaga-i fire mândră de român

nu accepta că-l roade adânc o boală

Spera c-ai lui, descoperind mândria,

n-or să se înece tocmai la final,

și vor aduce țării bucuria

de-a mai juca frumos un mondial

Tristețea l-a-nfășat în giulgiul ei,

iar inima nu a-nțeles să bată,

și ca un vultur sugrumat de lei

s-a înălțat deasupra lumii înc-o dată

Căci n-are unde să mai fie acum

decât în Rai, să antreneze îngeri;

s-a dus Lucescu, omul bun,

ce-a reparat și marile înfrângeri

Să nu fim triști și să îi ducem crucea,

chiar dac-o rană adâncă-i dimineața;

te strigă galeria lumii, Mircea, 

că ai plătit tot ce-ai iubit, cu viața...

7 aprilie 2026