Uneori ne este frică să fim fericiți
și totuși înaintăm printre țesuturi
până când ne izbește lumina în plex
Atunci știm că drumul spre fericire
e pe sensul invers
O emoție copleșitoare,
un surâs aproape stingher
schimbă axa de rotație a lumii
și ne îmbrățișează într-un colț albastru de cer
Ea e atât de frumoasă
încât razele soarelui pălesc
O privești cum înfășoară aerul și-ți spui:
”Doamne, cât de mult o iubesc!”
Și, ca și cum te-ar auzi,
își întoarce privirea
și se miră, contopindu-se cu aerul tău:
”Aceasta-i iubirea?!”
Nimeni în golul din jur,
doar frunzele amare foșnesc
ca și cum ar înțelege ceva
”Cât de mult te iubesc, draga mea!”
Câteodată nu înțelegem
de ce, în depărtare,
amintirile ne fac cu mâna;
de vină e luna!
10 iulie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu