Afară e un gri năucitor,
cocorii abia de se aud
și-n universul tot mai nud
se scutură de spaime câte-un nor
E toamnă, ploile-n surdină
coboară dinspre infinit,
e vremea ideală de iubit,
pe unde ești, iubirea mea sublimă?
Și se prea poate ca-n amurg
să treacă păsări călătoare,
iar umbrele înșelătoare
să se ascundă-n vechiul burg
Din mine cad iar frunze de arțar,
pe care calcă îngerii cu teamă,
ecoul încă te mai cheamă
să-mi torni în suflet ultimul pahar
Și să îl bei cu sete de Sahara,
nimic să nu mai fie prea puțin,
chiar dacă plouă, hai să ne iubim,
ca-ntr-un poem de Tristan Tzara...
17 octombrie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu