DE CE S-A SUPĂRAT TRAIAN BĂSESCU...

Unii ar spune că au fost prea puţine cuburi de gheaţă.Alţii că marfa a fost contrafăcută.Cert este că navigatorul în ape tulburi prin haznaua căreia naivii îi spun lumea politică,e supărat pe viaţă.Sare la carotida Pisicului cu înverşunarea cu care altădată făcea gât,pardon de expresie,la Petre Roman.În trecere i-a dat şi Leneşului o flegmă pentru mai târziu după principiul ''unde a scuipat mahmurul te-a pupat  preşedintele ţării şi ţi-a şters ruşinea''.Zice că ar iubi un sas din Sibiu că seamană leit cu Angela Merkel,toplesista din anii '70 de la Costineşti,care, în amintirea vremurilor nebune ,ne-a cam lăsat cu nordul corpului omenesc de-a dreptul gol,ca să nu zicem nud, că n-ar înţelege electoratul USL.
Marea durere a ciclopului de la Cotroceni e că s-a rupt alianţa taman înainte de europarlamentare şi există riscul major ca PNL să  ocupe linia de centură a politicii ,iar micuţa Elena să treacă de la succesurile continentale la eşecele mioritice.Ceea ce ar fi dramatic pentru libidoul prezidenţial şi ar provoca o tristeţe iremediabilă Lupeascăi care,dacă ar fi fost suficient de orientată politic,s-ar fi putut-iertaţi-mi expresia licenţioasă-naşte  la Pleşcoi.Îi vor trece pandaliile,se va drege curând sau va reîncepe să spargă mobilele de prin palatul Cotroceni,acest Titanic de mahala unde orchestra de consilieri prezidenţiali continuă să cânte cu patos ''Trece trenul printre munţi ca un şarpe lung/Eu cu lanţuri la picioare nu pot să-l ajung..''Sau va încerca reţeta clasică cu zeamă de varză şi patru cuburi de gheaţă după principiul aristotelic''cui pe cui se scoate...''

ISTORIA NECENZURATA A ROMANILOR

EPISODUL 50

Transilvania de la Ioan Corvin la Mihai Viteazul

Cum în Evul Mediu Gheorghe Funar nu se născuse, (din cauza unor procese de conștiință) ca să-i pună cu botul pe labe pe unguri, aceștia își cam făceau de cap pe la conducerea provinciei. Lucru care le convenea de minune mai cu seamă că printre atribuțiile puterii era și aceea de ironizare a românilor. Și cum ironia medievală era foarte la obiect, sensibilizând îndeosebi spinarea, bieții valahi umblau mai mult deșelați.

Deși erau șmecheri prin definiție, ardelenii noștri, nu prea dădeau replica, fiindcă ironia lor nu era așa de ascuțită să pătrundă partenerul până la prăsele.

Istoria Transilvaniei după moartea lui Iancu e șucară rău. Aflată sub dominația Ungariei, care-și băga coada mai mereu în treburile țărilor române, țara dintre păduri produce regulat evenimente în interiorul și în jurul ei. Mai întâi, Matei Corvin se contrazice cu Ștefan cel Mare. Pe motiv că Fane îl urmărește prin țară pe Petru Aron, ucigașul tatălui său, cu scopul medieval de a-i lua viața și pentru că a alungat garda ungurească de la Chilia (1465) cu șuturi în partea nord-atlantică a corpului omenesc.

Plus că Fane, tupeist ca toți moldovenii tari în glandă, i-a incurajat pe transilvăneni (îndeosebi sași) să se răscoale. Nesăbuita idee a lui Mateiaș l-a dus la un pas de moarte, iar lui Fane i-a adus atâta glorie că nici n-avea unde-o depozita. De altfel, Fane era văzut de transilvani ca fiind singurul gagiu capabil să oprească atacurile turcilor din Ardeal. Că otomanii făcuseră o adevărată pasiune pentru această zonă pe care o atacau regulat, o dată la 5-6 ani. Până la urmă, după dezastrul de la Mohacs (1526), o parte din Ungaria este transformată în pașalâc iar Transilvania o arde ca principat autonom. Adică plătește, începând cu 1541, ca și celelalte țări române, tribut (la început 10000 de florini) otomanilor. De remarcat că voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya n-a ajuns la lupta de la Mohacs. Mulți ani Zapolya, care dorea s-ajungă regele Ungariei (chiar este proclamat în 1526) se luptă cu Ferdinand de Austria, apelând chiar la ajutorul lui Soliman. Se ajunge până la Viena, care însă rezistă asediului. Zapolya este ajutat și de Petru Rareș care la Feldioara (1529) zdrobește o armată transilvană de-a lui Ferdinand. În 1538 se încheie pacea între cei doi regi ai unor părți din Ungaria iar în 1540, Zapolya decedează în urma unui atac de apoplexie. Așa se întâmplă când umbli cu dovleacul plin de fumuri. Conducerea Transilvaniei fu asigurată de omul de încredere al fostului ștab care era, normal, călugăr: George Utyeszenics Martinuzzi. Băgându-se în tot felul de combinații politice, Georgică dă chix. În 1551 este suprimat de austrieci care fac prăpăd în Transilvania până în 1556, când ,cu ajutorul lui Pătrașcu cel Bun din Valahia și Alexandru Lăpușneanu din Moldova, muierea lui Zapolya, Isabella, împreună cu puradelul Ioan-Sigismund se-ntorc la putere. Ionel conduce principatul între 1559 și 1571, perioadă în care recunoaște calvinismul (1564-1567) și unitarismul (1571), dar nu suportă ortodoxismul. Din 1571 și până în 1576, Ștefan Bathory, întemeietorul celebrei dinastii, conduce Transilvania luptându-se din greu cu românul Gaspar Bekes, pe care-l învinge și-l convinge să-i fie comandant de oști. După ce se transferă cu locul de muncă în Polonia, ca rege, în locul lui Ștefan vine fratele Cristofor (1576-1581), urmat la rându-i de copchilul personal, Sigismund, un îngâmfat de care istoria a făcut mișto cât cuprinde. Plin de sine, fiul caprii a încercat să fie lider regional, dar a sfârșit prin a fi păcăliciul universal care, după mai multe proiecte comune cu Mihai Viteazul l-a lăsat baltă renunțând, revenind și iar renunțând (1598-1599) la conducerea principatului în favoarea vărului său, cardinalul Andrei Bathory, lacheul tuturor  puternicilor vremii. Cam asta era situația politică în Transilvania la momentul când Mișu Caftangiul se hotărăște să joace la Bingo și să câștige. Cu prețul vieții veșnice.

Răscoale nasoale

Când n-avea ce face, papa Leon al X-lea convoca cruciade împotriva turcilor. Rezultatele erau jalnice. Lui îi convenea că dădea de lucru subalternilor, care nu mai isprăveau cu robotitul pe lângă mortăciuni: pomeni, slujbe de pomeniri, reînmormântări. Nasol era de Sf. Petru, distribuitorul de suflete care nu mai prididea cu lucrul. Omu' – e un fel de-a zice – deveni nemulțumit că ștabu' suprem se făcea că plouă și nu-i plătea orele suplimentare. Sau măcar să-l avanseze cumva. Că-n sinea lui Sf. Petru spera să scape de la poartă și să fie promovat camerist.

Așadar, în 1514, la Buda (capitala Ungariei, nu acel spațiu interesant și deosebit de creativ unde până și scriitorii se duc singuri să-și verse amarul din fiere), țăranii de diferite naționalități, udemeriști, peuneriști ori viitori tractoriști se strâng ca la bâlci. Cam 40000 de capete țuguiete sperau să scape de iobăgie, c-așa le fusese promis în campania electorală. În Transilvania era jale. Îndeosebi la casele nobilimii că nu mai avea cine le munci pământurile. Din care pricină îi schingiuiau cu măiestrie pe cei rămași în fastuoasele bordeie din balegă și lut. Și cum ăștia erau femei, copii și boșorogi, mai puțin rezistenți la torturi, țipau cât era noaptea de lungă. Ziua nu, că erau la muncă. Auzind cele petrecute acasă, pe domeniul privat al maghiarului, țăranii hotărăsc să facă pasul la ofsaid. Înarmați până-n măsele cu ura de clasă, îl pun în frunte pe un mic nobil secui, Gheorghe Doja, conducătorul preconizatei  cruciade și fac turism modern prin Transilvania. O ard bine de tot, că erau cam nervoși, iar pe nobilii găsiți în punctele cheie ale traseelor îi cam ucid. Gașca a pătruns din trei direcții, sub comanda lui Gheorghiță, a fratelui său Grigore și a popii Laurențiu. După ce surclasează armata lui Ștefan Bathory și Nicolae Csaky, vizitează Oradea, Bihorul, Sălajul, Sighișoara, Rodna, Bistrița, Clujul unde se lasă cu strigături și focuri de tabără bine întreținute. La Sighișoara au fost întâmpinați de primar în persoană. Bucuria revederii cu alesul urbei a fost atât de mare încât n-au putut rezista tentației de a-l omorî imediat. Ultimul obiectiv turistic demn de distrus a fost Timișoara. Aici însă, se produce un scurt-circuit istoric. Armata voievodului Transilvaniei, Ioan Zapolya, mătură pe jos cu răsculații. Însăși căpeteniile cad prizoniere. Grigore Doja este judecat sumar,direct de călău, popa Laurențiu este ars la Cluj, dar numai după ce fusese tras temeinic  în țeapă, iar Gheorghe Doja a avut parte de un proces mai lung, firesc pentru rangul său. Așezat într-o poziție sexy, go,l pe un tron înroșit în foc a constatat într-o fracțiune de secundă că situația e fierbinte. Coroana roșiatică precum o linie erotică pe care călăii i-au așezat-o în vârful capului nu l-a deranjat deloc întrucât nu a mai simțit-o. Când și-a revenit a realizat că nobilii fraternizaseră cu țăranii, altminteri nu se explica ceea ce vedea ca prin ceață în fața ochilor: barosanii îi serveau cu fripturi pe zdrențuroși și ăștia mâncau cu o poftă neomenească de parcă nu haliseră de 15 zile. Doja nu era victima unei halucinații: ce vedea era autentic, numai un amănunt îi scăpă; carnea pe care o băgau la jgheab iobagii era smulsă cu un clește special, din trupul propriu și personal. Din fericire pentru el, Gicsi n-a mai prins și ciorba de potroace, din oase de conducători, fiind foarte prins cu trecerea într-o lume mai bună. Oricum a murit fericit, convins că expresia celebră  „orice revoluție își devoră conducătorii” nu e o vrăjeală. Rezultatele răscoalei au fost nasoale: nobilii au accentuat asuprirea, ba prin intermediul unuia, Verboczy, autorul „Tripartitumul”-ului, i-au dat și un temei juridic. Asta-i  înrăiește și mai tare pe iobagii români care se răscoală în 1526 sub conducerea lui Iovan Țarul, și în 1599 cu ocazia vizitei de cucerire a lui Mișu Caftangiul în Transilvania. Din nenorocire, situația lor nu s-a îmbunătățit. A continuat să fie la fel până în zilele noastre.

ISTORIA NECENZURATA A ROMANILOR

INTRAREA ÎN EUROPA MEDIEVALĂ

CAPITOLUL  49

Pe la 1579, Franţa fu cucerită de un valah tânăr înalt, frumos şi, culmea, bine-crescut. Omul intrase în Europa fără viză fiindcă fugise din Valahia înainte ca slujbaşii vremelnicilor domnitori să-l scurteze de capul plin de vise. Că născându-se  datorită virilităţii bolnăviciosului Pătraşcu cel Bun, Petru Cercel n-avea cum să nu se gândească la ziua în care va ajunge cel mai tare din parcarea valahă şi va tăia coada câinelui dintr-o singură lovitură imaginară. Hălăduind prin Occident, ca tot românul fără busolă şi-a făcut o mulţime de prieteni influenţi, că pe lângă calităţile cu care l-a hărăzit din greşeală natura, mai pusese mâna şi pe carte, obicei atât de hulit şi în acea vreme. Fără să facă vreun efort, valahul părea mult mai deştept decât interlocutorii săi. Ajuns în preajma regelui Franţei, Henric al III-lea, lăsă o bună impresie, ceea ce-I determină pe acesta să-i sprijine candidatura la tronul valah, la Biroul Electoral Central de la Stambul. “Pierre, dragule, dacă ajungi vodă învaţă-i pe valahi să se poarte ca tine, să fie occidentali şi-n felul ăsta n-o să mai aveţi probleme cu vizele. Aşa curaţi, dichisiţi, parfumaţi ca nişte căţei, păreţi de-ai noştri, pe cuvânt. Tu eşti prototipul, mai ai sa scapi de un obicei mârlănesc: nu mai dormi cu capul pe spadă şi nu mai ţine ochii deschişi. Că te ia lumea de nebun şi e păcat. Fii mai relaxat”.  Pierre n-avea interesul să-l contrazică pe Henric al III-lea, se prefăcu că-i dă dreptate şi ca semn al prieteniei acceptă ca secretar personal pe unul Berthier, băiat talentat la scris dar lipsit de avere personală. Dar în sinea lui altcumva gândea decât protectorul franţuz. Că dacă ar lăsa spada imediat s-ar repezi vreun vecin mai îndemânatic să i-l taie. Că ăsta era stresul cel mare în Valahia. Ca să se descarce, câţiva ani mai la deal, trimise un e-mail fratelui său vitreg, Mihăiţă: “Dragă frăţioare, Petrică te salută! Ştiu că eşti ocupat până peste cap cu făcutul averii pe spatele ţăranilor însă îmi permit să te deranjez un pic din activitate cu ceva veşti despre mine. Încă de la început te anunţ că sunt bine şi sănătos ca un porc mistreţ. Am vizitat multe oraşe europene dar niciunul nu m-a impresionat ca Parisu’. Ce să-ţi povestesc? Au ăştia o cultură, o civilizaţie să arunci cu basca după câini nu alta. Am vizitat cârciumile populare, casele de toleranţă, nu mi-a scăpat nimic. A fost o nebunie, mai ales când le-am încercat pe franţuzoaice. Notează: Când treci pe la Paris fă-le şi tu bucuria şi n-ai să regreţi. Au clasă. Plini de calităţi mai sunt francezii ăştia dar mai au şi defecte. Cel ma tare m-a deranjat când m-au pus să stau la masă între una blondă, ţâţoasă, apetisantă, nimic de zis şi un câine vagabond. La început am crezut că-I vreun apropos şi-am vrut să plec dar dar n-am întins-o de teamă să nu se supere buldogul. Blondina m-a lămurit că la ei, câinii au aceleaşi drepturi cu oamenii şi mănâncă din aceleaşi farfurii. Ei speră ca astfel, societatea să se umanizeze şi să nu mai mârâie unii la alţii. M-a îndemnat să-i  învăţ şi pe valahi să procedeze la fel, să mănânce din aceleaşi farfurii cu dulăii că astfel vor avea revelaţia a ceea ce e esenţial în viaţă. Nu i-am dat-o-n bună Brigittei, că aşa o chema, explicându-i că-i greu  de schimbat un popor care a dat cu javrele de pământ de când se ştie. S-a buzat un pic dar i-a trecut mandea o privire prin zonele periculoase de-a pierdut pe loc şirul discuţiei.

După Franţa am făcut o baie la Veneţia unde dogele mi-a dăruit din simpatie pentru poporul pe care-l  reprezint 1000 de ducaţi. Banii mi-au prins bine, deşi parcă mă mustră conştiinţa că i-am spus că sunt francez! Trece şi durerea asta. Cu-n pic de şampanie franţuzească uiţi de toate. Să nu crezi că m-am ciocoit dar şampania chiar e un lucru bun. N-o să prindă la valahi, că, vorba lor, nu învârtoaşă ca ţuica dar pentru obrazuri fine merge. Am trecut şi pe la Raguza unde mi-am tras pe turtă spuza. M-am simţit excelent întrucât m-am dat veneţian. Ce înseamna bilingvismul ăsta!Ştiu o grămadă de limbi, majoritatea învăţate cu ajutorul damelor, lucru care m-ajută enorm, aproape la fel de mult ca pe Petre. Ştii care, ardeleanul ăla de are drept gineri nişte specialişti în limbajul trupului.

De doi ani sunt la Stambul unde pe căi cinstite, trag sfori s-ajung pe tron în locul lui Mihnea. Când să zic şi eu hop, am pus laba pe domnie, se ivesc carele cu aur trimise din Valahia de Ecaterina Salvaresso, mama domnitorului Mihnea, de fapt adevărata conducătoare. Băi fratello, am cam făcut datorii pe aici că turcii sunt nesătui şi farmecului personal ei nu-I acordă prea mare importanţă în raport cu paraii, dar sper să mă scot după ce ajung domn. Mai e ceva de furat în Valahia? Că am auzit la BBC că a declarat un sfetnic de-acolo, că nu şi atunci toate eforturile mele sunt zadarnice. Trimite-mi răspuns urgent să ştiu ce am de făcut: mai vin la putere sau mă las păgubaş. Că doar nu e nimeni fraier să creadă că vin la muncă…”

La 29 august 1583, Petrică intră în ţară voios nevoie mare, cu planuri măreţe în ochii şăgalnici şi cu o armată numeroasă de creditori la coada calului. A mai inventat o taxă: “goştina pe oi”, drept pentru care a primit numeroase felicitări, telegrame, adeziuni şi mulţumiri de mamă din partea colectivelor de oameni ai muncii. Poporul îşi întorcea faţa de la el după ce, la început, îl privise mulţumit ca pe o curiozitate a naturii cu cercel în ureche. Că dădea chefuri la boieri dar nici pe ţărani nu-i privea de sus. A încercat să bage la înaintare spiritual european, dar n-a observat nimeni. Că valahii erau neatenţi la problemele globale ale omenirii încă de pe atunci. Se ocupau ca şi acum, cu supravieţuitul, ţuicăritul şi porcăitul, îndeletniciri onorabile în felul lor. Nu i-au impresionat nici reconstituirea reşedinţei domneşti de la Târgovişte şi nici încercarea de a înlocui mormanul de fiare vechi din industrie cu un atelier de construit tunuri.

Văzând cum stau lucrurile şi înţelegând cam ce vrea sultanul de la fizicul lui când l-a convocat la Stambul, Petrică dă un tun colosal economiei naţionale şi cu 500.000 de scuzi, îşi ia tălpăşiţa în Transilvania, însoţit de soldaţii săi credincioşi care, pătrunşi până-n măduva oaselor de spiritul practic, îl jefuiesc în Ţara Bârsei. Este bine primit de guvernatorul transilvan care-l găzduieşte într-un loc sigur, la puşcărie, până în 1587 când, cu ajutorul unei funii evadează. Şi  cum s-a născut cam într-o bujie reîncepe cursa domnească. Varşovia, Viena, Roma, Veneţia, Mantova, Ferrara, Paris sunt locurile pe unde arde gazul pentru a găsi sprijin în scopul întoarcerii la butoiul cu miere unde-i plăcea atât de mult să se bălăcească. Ajuns la Stambul (1589) mânjeşte în stânga şi-n dreapta, Mihnea este mazilit, dar, surpriză, în locu-i este numit Vlad, un puştulache de 20 de ani care, de emoţie, moare otrăvit. “Ce coincidenţă!” a exclamat Petrică bucuros, simţind că-l apucă veselia domnească. Dar, vorba românului – cine râde la urmă a dat mai multă şpagă înainte – s-a aplicat şi-n acest caz. Că turcii o sucesc ca la Stambul, revin asupra deciziei de mazilire a lui Mihnea şi-l închid pe Cercel la Edicule. În martie 1590, Petrică este exilat pe insula Rhodos, în Europa Sudică, unde nu mai ajunge întrucât nişte criminali de treabă l-au sugrumat pe corabie şi i-au aruncat cadavrul în mare. Spiritul i-a rămas european până la capat, la fel ca al valahilor din ziua de astăzi. Care în proporţie de masă au soarta lui Petru Cercel. Că şi ei se sufocă deşi în aparenţă nimeni nu-i strânge de gât.

PROMOUȘĂN: Despre cum îi ironizau ungurii pe români direct pe cocoaşă citiţi în capitolul următor intitulat “Transilvania de la Ioan Corvin la Mihai Viteazul”

UNDE SĂ FUGIM

Lucrezi pe viu la suflet cu dalta

Ce s-ar intampla daca am calatori in Malta

Intr-un concediu fara plata ,autoimpus

S-ar  supara ingerii de sus?

Dar daca am disparea pe o insula exotica

Aproape dumnezeeasca,evident erotica

Unde abilitatile mele de supravietuitor

Te vor face sa-mi zambesti indatoritor

Sa nu mai existe timpul,sa se comprime

Sa ne traim in sfarsit zilele noastre sublime

Si –n jungla as disparea de n-ar fi anaconde

Mi-e teama de ele sunt prea lungi si prea blonde

As fi in siguranta printre ursii polari

Eliberat de frig, incastrat in ghetari

Sau ce ar fi de ai veni pe insula mea interioara

Luminata perfid  de steaua polara

Locuita de cerbi alergand printer alte

Minuni rascolite ,pretexte de Dante

Eu inca mai pot sa stau pe un cot

Pozandu-ti ,dar trupul e-n fierbere tot

Si parca ar fi de acord sa plece cu tine in Malta

Sa-ti termini lucrarea cu ochiul si dalta.

SĂ NU MORI ROMÂNIE IUBITĂ

Tara e la pamant,oamenii au calusul in gura

Defileaza stapanii in fracuri dungate

Jugul ne apasa fara masura

Se revarsa haotic valuri de ura

Si prima lege-i vanzarea de frate

Copilul isi exileaza visesele in monitor

Fara sa stie isi tese drama

Sexul a evadat din dormitor

Crima a devenit principalul motor

Copilul cu ciocanul isi ucide mama

Istoria neamului e hulita de prosti

Interzisa e demnitatea prin lege

Teatrul absurd se joaca cu masti

Cersatorii formeaza nesfarsitele osti

Tocmite pentru faradelege

Batranii cu pletele albe s-au predat

Bratele moi s-au intins langa trup

Femeile frumoase au evadat

De langa tinerii cu trupul pictat

Radacinile neamului se tot rup

E o tristete generala intre noi

Apele s-au inecat cu metale grele

Gandul e o dara de noroi

Ne ducem pagani inspre ziua de apoi

Printer corbii insetati de manele

Totu-i bizar ,bizaru-i profund

Meciul vietii noastre se joaca pe zgura

Parca se aude poporul flamand

Cum striga si intreaba pana cand

Va fi privind de politicieni cu ura

Mai spera ca nu s-au sfarsit

Zilele gloriei trecatoare

Si de pe crucea unde a fost rastignit

Sfinxul cu chipul daltuit in granit

E martor cum patria moare

Si totusi nu poate pieri o tara cladita

Pe oasele eroilor  necunoscuti

Sa nu mori Romanie iubita

Pentru eternitate tu ai fost croita

De voievozii incastrati in munti .

ELEGIA POETULUI ADRIAN PĂUNESCU

Nu l-am mai văzut pe Poetul Adrian Paunescu
 de când a plecat

cu o floare în mână, 
o floare care nu a existat

Avea treburi treburi importante 
între Polul Nord si Sud

Pe acolo o fi Poetul cu ochi de noapte, 
că nu-l mai aud!

Poate a ajuns, în sfârșit,
 cu un tren nevazut la Roma

Și a fost proclamat Împarat. Numai Roma

l-ar fi făcut sa fugă de el, 
să nu se intoarcă

Timpului îi  lipseste sensul de parcă
Poetul Adrian Paunescu, 
suflet românesc  de odinioară,

întorcea limbile ceasului cu o chitară

ISTORIA NECENZURATA A ROMANILOR

SEX SCANDAL MEDIEVAL

CAPITOLUL 48

Chiajna era o fetișcană strașnic de bună, moldoveancă get-beget. Tac’su, Petru Rareș îi zisese când a plecat de acasă după Mircea Ciobanul, domnul Valahiei: „Fătucă, să fii cuminte și să nu te iei după tolomacul de bărbatu-tău că nu prea l-ajută capul. Îl știu de pe vremea când amândoi eram bișnițari: io de pește, el de oi. Nu le-avea de nici o culoare cu afacerile, râdeau precupețele de el iar cei din branșă își dădeau ghionturi până li se învinețeau coastele. S-a întâmplat chiar ca vreo doi inși să se înece de râs și să sucombe subit. Dumnezeu să-i ierte dar prea erau cotropiți de spiritul ludic. Pentru amuzament să știi că-i bun, te uiți la el și uiți de necazuri, dar pentru altceva pauză. Tu fii fiica mea până la capăt, trăiește viața la maximum și nu uita lozinca noastră: Vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât. Dar nu exagera că bărbații se mai folosesc și în alte scopuri cum ar fi să apere țara  când vor veni turcii.”

Trăsura o purta pe Chiajna către Bucale în timp ce gândurile-i zburau la plăieșii moldavi cu care de atâtea ori se bucurase de tăria ținuturilor locale. „Parcă mi se rupe inima de durere după bădița Ignat, dar trebuie să mă mărit cu ghiolbanul acesta. O fi zburliciul bun de ceva sau trebuie să mă înham serios la muncă și să țin în mână treburile valahe? Că despre performanțe sexuale, după cum arată, mă îndoiesc să fim compatibili. Măcar de-ar fi în stare să procreeze, să am pe cine conduce la tron, că după cum se prezintă situația e clar c-am să-i supraviețuiesc cel puțin vreun pol de ani. Avea dreptate bietul tata: uite-te la el cât e de aerian, tace ca mortul, de parcă a cumpărat o oaie. Of, of, of, asta-i soarta noastră, a fiicelor de domni, trebuie să ne sacrificăm pentru țară indiferent de starea libidoului. Bine că nu ne-am născut și proaste c-altfel dormeam singure în iatac din cauza caraghioșilor  care preferă să doarmă pe tron decât între mătăsuri fine. Of, Mircică, Mircică nu știi ce te-așteaptă, tataie că eu sunt profesionistă de grădină domnească. Acolo am fost întâia oară cu badigarzii tatei să admirăm luna. Am admirat-o numai eu că ei miroseau florile. Nu pot să spun că flăcăii nu și-au făcut bine treaba, m-ar bate Dumnezeu! Brrr, să nu mă mai gândesc că mă furnică pielea și dau în clocot lângă moșcălăul acesta. Uite-te la el: nu mă pupă, nu mă pipăie, nu mă ciuchește! Stau așa și mă întreb: oare badigarzii lui or fi tot așa de mormoloci. Că dacă-i p-așa îl chem pe tătuca să mă ia acasă”.

Trecuseră mulți ani și la Alep, Chiajna își făcea inventarul vieții. Era parțial mulțumită: „Mircea n-a fost rău cu mine, nu m-a înjurat, nu m-a bruscat, nu m-a alungat de acasă când i-au ajuns la urechi zvonuri că aș fi moartă după trestia gânditoare. L-am liniștit: „Mircică, astea-s prostii din filme. Păi ce, o doamnă ca mine se pretează să se coboare până la nivelul paznicilor. Kevin Costner dacă era la ușa mea și nu-i cedam , indiferent cât de mare ar fi fost tentația. Ce, sunt proastă ca negresa aia care după ce i-a cedat într-un moment de abureală, a rămas la scara avionului să zbiere după el de putea să răgușească. Fii liniștit, bărbate, om ca tine eu n-am mai vazut nici în reviste. Și pe deasupra te mai cheamă și Ciobanul. Ești, ca să zic așa, visul oricărei femei din înalta societate dornică de experiențe strașnice. Dacă nu mă crezi, poți să-mi tai capul”. Bolândul m-a crezut însă s-a pus pe tăiat capete de apropiați, de boieri tineri, la care gândea sărăntocul că aș pofti eu. Sinceră să fiu nu pofteam la toți, dar de unu, Barbu din Pietroșani mi-a părut ai’m sori, adică rău. Că era tare frumușel și-nflăcărat săracu’. Nici argumentul că era gineri-miu, bărbatu’ Dobrei, nu l-a înduplecat. Se zvonise despre el că-i tare pe felie și l-a costat viața. Și cred că era adevărat, că Dobra era numai zâmbet după ce s-a înclășbărat cu el. Parcă-mi pare rău că nu l-am încercat și eu, dar asta este. Nu poți  să le ai în viață chiar pe toate. Norocu’ vieții mele a fost că fetele mi-au semănat de parcă le făcusem cu mâna, la lucru manul. Frumușele, tupeiste, moderne, mereu gata de aventuri romantice, i-au topit pe bărbații de le-au ieșit în cale. Numai una, Anca, mi-a înșelat așteptările, după ce a halit pe pâine toată partea masculină a Valahiei și-a tras o față smerită și s-a căsătorit cu nepotul patriarhului Constantinopolului. Când mă duc pe la ea nici nu ridică ochii de jos și stă toată ziulica la rugăciuni cu tinerii călugări ispășindu-și păcatele. I le iau călugării cu mâna. Stamate n-o atinge nici c-o floare, ceea ce mă face să cred că în viață tot curvele au noroc. Nici pe mine nu m-a ocolit dar am avut și cumpene. Cea mai mare a fost cu Mihail Cantacuzino Șeitanoglu, un caraghios șchiop plin de valută. Am fost la un pas să fiu prinsă în ofsaid cu pandicapatul și atunci, ca să-mi scap pielea și să salvez onoarea familiei i l-am băgat pe gât fii-mi mai mici. Marina, avea 15 ani și era frumoasă de pica, Claudia Șifer, nu alta. Bogătanului i-au sticlit ochii. La 54 de ani ai lui să iei o trufanda, nu era de colea. Fata s-a cam codit. I-am tras două palme de-a năpădit-o sângele în obraji și am convins-o să accepte. După nuntă, în trăsură, Marina, nerăbdătoare a constatat că Șeitanoglu are jucăria stricată. Io știam de treaba asta, dar am crezut că la banii lui și-o mai pune la punct. Ți-ai găsit! Zgârcitul dracului  nu și-a deschis punga să-și ia câteva pastille de Viagra și i-a înșelat așteptările fii-mi. Marina i-a dat cu safirele în cap și s-a întors acasă. Întărâtată peste măsură a pus jos toată garda domnitorului Petru cel Tânăr. Vodă nu s-a supărat că de, era soră-sa, însă a atenționat-o: „Liniștește-te de data asta, dar altă dată caută-ți alinarea în altă parte că pe băieții aștia îi plătesc să muncească nu să aibă orgasme”. Cu Șeitanoglu am rezolvat io problema: „Bă, bizantinul lu’ Pește, dacă ești o sandrama, la ce te mai dai mare și tare?. Cară-te de p-aci că pun homosexualii pe tine. Și pă ce că ești șontorog, s-ar putea să mergi și crăcănat!” Prostul satului a plecat la Stambul și timp de vreo doi ani s-a pus cu plângeri pe mine doar-doar mi-o face felul. Și mi l-a făcut fătălăul că sultanul era foarte sensibil la pietrele prețioase. L-a dat jos din domnie pe fi-miu Petrică și ne-a exilat în Asia Mică. Io nu m-am simțit rău nici aici că arabii e interesanți în chestiunile trupești. Dacă ești perspicace și prinzi repede te potrivești cu ei. Cu condiția să fii deschisă noului. Și slavă domnului, și-au găsit persoana potrivită. Cu trupul meu și banii lor i-am băgat strâmbe la sultan lui Șeitanoglu de a sfârșit în spânzurătoare. Poate cu acest prilej i s-ar fi îndreptat pe calea cea bună și unele părți ale trupului care nu-l prea ajutau în tinerețe. Că dacă-l sprijinea organu’ și Marina ar fi fost mulțumită și eu aș fi rămas doamna țării. Așa am rămas doamna tuturor. Nu zic că nu-i bine, sau că-mi lipsesc banii, dar uneori e obositor. Tot de oboseală se plângea și fata de-a intrat în haremul lui Murad al II-lea. În ultimul e-mail zicea: „Mami, mă epuizez zilnic gândindu-mă la bărbații valahi. Nu credeam s-ajung vreodată să tânjesc atât de tare după neciopliții ăia dintr-o bucată. Trecând peste acest aspect, te rog să nu fii îngrijorată că mie mi-e bine la turci. Cu amendamentul că au prea mulți eunuci. Săptămâna trecută am verificat  ienicerii și spahii și toți erau. Noroc cu Alewnscai  că m-a luminat: „Auzi, fătuco, tu ia-ți banii și nu mai ține cont de detalii. Că la ei e eunuci și ăia care de fapt nu e”. Ca și la noi. „Cum ca și la noi? La valahi nu se există așa ceva”. „Ce spui, caraghioaso? Se vede că vii dintre ciobani. Tu te-ai culcat vreodată cu vreun om politic?”

PROMOUȘĂN:

Fiți cu ochii cât cepele că în capitolul următor o să vedeți ce n-ați mai văzut. E belea mare, să nu ziceți că nu v-am spus.

VREMURI DE OCARĂ (47)

După Radu de la Afumaţi, tronul Valahiei devine iarăşi lung prilej de crime şi de ipoteze pentru turci. Ăştia aşteptau ca vremurile să le fie prielnice şi să transforme Valahia în paşalâc. Pentru îndeplinirea scopului se foloseau de veşnicile convulsii interne. Că boierii parcă aveau mâncărici sub iţari, nu puteau sta locului o clipă dacă interesele personale îi râmau în şezut. Pe locul vacant ajunge unul Moise Vodă (1529-1530), fiul lui Vladislav al doilea, care cu ocazia nunţii sorei sale cu Barbu Craiovescu junior, taie boierii din gaşca adversă, inclusiv pe asasinii lui Radu. Aceeaşi soartă o are şi el, fiindcă în august este ucis de înlocuitorul său la domnie, Vlad Înecatul (1530-1532). Fiul lui Vlăduţ -  cel omorât în 1512 – Vlad era destul de tupeist. Confiscă averile Craioveştilor, inclusiv Craiova, îl execută pe Drăghici pretendentul şi o ţine într-o veselie până într-o dimineaţă de septembrie când, mahmur, pofteşte să se răcorească în Dâmboviţa. A fost ultima lui scaldă şi d-aia i s-a spus Înecatul, deşi, după cum s-a comportat în viaţa de zi cu zi, nici Vlad MAHMURUL n-ar fi ocolit adevărul istoric.

Conform legii CONTRARIILOR care guvernează istoria românilor, la putere vine unul ce nu bea decât răcoritoare din care pricină poporenii i-au zis „Braga Voievod“. Vlad Vintilă de la Slatina (1532-1535) îi zicea și era odraslă de-al lui Radu cel Mare Șmecher. Originea lui e încă nesigură. Unele surse îl dau drept oltean, altele buzoian. Cert este că după un început de prietenie cu Craioveștii, taie la boieri ca la vite după ce aceștia vicleniseră împotriva lui.

Ce de obicei, opoziționiștii caută ajutor la turci, pârându-l pe Vintilă că vrea să se răscoale. Vodă nu doarme ci acționează. Prinde mica oștire a boierilor în ofsaid și-i execută cu meșteșug pe capii răutăților. Să fi văzut acolo ochi scoși, urechi tăiate, nasuri micșorate, ți-era mai mare dragul dacă erai turist american. N-au fost iertați nici copiii viclenilor, doar trimisul sultanilor Aloisio Gritti a scăpat cu viață, să aibă cine povesti legende macabre turcaleților. În Oltenia, la Craiovești, i-a trimis în expediție de pedepsire pe buzoienii săi, meșteri mari în incendii, furturi și alte jocuri de societate ale perioadei  medievale. Răzbunarea a fost totală, Vodă sugerându-le oamenilor săi să nu ierte nici partea femeiască, s-o supună la cazne. Se pare că a fost invers.

În anul 1535, Vodă se gândește să mai scape de câțiva boieri. Îi poftește la o vânătoare în părțile Craiovei dar este ucis cu sulițele de două slugi ale cumnatului său, logofătul Mome. A fost îngropat la mănăstirea Meledic, pe apa Slănicului, ridicată în 1532. În amintirea sa, episcopul Buzăului a înălțat, mai la vale, mănăstirea Vintilă-Vodă, terminată la 26 octombrie1846.

În locul său vine un frate vitreg, fost călugăr, Radu Paisie (1535-1545).

În cei 10 ani de huzureală, Petrică (acesta era numele său real) a ucis în trei rânduri mulțimi de boieri complotiști și a cedat turcilor Brăila care în perioada 1538-1540 a fost transformată în raia. Astfel, prostul satului era recunoscător otomanilor pentru sprijinul acordat în înăbușirea răzmerițelor purtătorilor de caftan. În ultimul an al domniei schimbă macazul și se dă pe ascuns, de partea habsburgilor. Turcaleții află, îl cheamă la Stambul și de acolo îl trimit cu bilet numai dus, în Egipt, unde și moare de necaz. Că supărarea lui era atât de mare încât nici Vali Vijelie n-a reușit să-i îndulcească amarul.

Văzând că au dat greș cu fețele bisericești, valahii l-acceptă pe tron pe Mircea Ciobanul, un cunoscut bisnismen cu oițe bârsane. Mircică (1545-1554) începe în trombă: execută ceva boieri și le-o dă în goarnă pretendenților la domnie. Unul singur, Radu Ilie (1552-1553) reușește pentru câteva luni să-i smulgă puterea. În februarie 1554, turcii îi confiscă averea și-l trimit la plajă în Etiopia. În loc vine Pătrașcu cel Bun (1554-1557) care n-a supărat pe nimeni însă a făcut și o faptă memorabilă: deși bolnav de plămâni, Petrică a tăvălit-o pe Teodora din Piua Petrii până l-a inventat pe Mihai Plângăciosul, un copchil din flori căruia mai târziu toți i-au zis Viteazul.

A doua zi de Crăciun (1557), Vodă moare otrăvit de vornicul Socol, care o șterge în Transilvania cu averea defunctului. În Valahia se întoarce sângerosul Mircea Ciobanul (1558-1559), mare criminal al vremii sale. Analizând condițiile în care turcii l-au mazilit din prima domnie, domnul a ajuns la concluzia că trebuie să dea o pildă. Și a dat-o la 3 martie 1558, când a ordonat gărzii turcești să-i ucidă pe cei 200 de boieri și egumeni strânși de el sub pretextul unui mare sfat. După ce pretendentul Radu Ilie și Socol, mor înecați, Mircea dă și el colțu surprinzător de repede, în septembrie 1559.

În urma lui au rămas mănăstirile Tisău și Cârnu din părțile noastre și o ciurdină de fete a căror viață sexuală v-o puteți imagina dacă citiți episodul următor. Pe tron s-a așezat Petru cel Tânăr (1559-1568), fiul mortului, în vârstă de 12 ani. El se juca pe-acolo pe lângă tac’su, a obosit, s-a așezat pe scaunul domnesc și acolo a rămas țintuit de privirile mamei.

Chiajna era fiica lui Petru Rareș și era o femeie mult prea modernă pentru Evul Mediu. Adică se băga în treburile bărbaților cât mai adânc, fiind un produs atipic pentru moralitatea acelor vremuri. Ea a condus cu mână de fier pe fiul său și implicit țara. Cu ajutor turcesc  inăbușă trei încercări boierești de preluare a puterii. Petru rămâne domn pe hârtie, însă cu mărirea haraciului. Chiajna nu uită nici de prietenele ei de la Stambul, mama sultanului și unele favorite cărora le trimite daruri scumpe.

În 1568, Petru este arestat de otomani  în urma reclamațiilor cumnatului de ocazie, Mihail Cantacuzino Șeitanoglu și exilat împreună cu mămica în Siria. Un an mai târziu moare otrăvit sau poate de inimă rea că prea devreme cunoscuse gustul puterii și tare mult îi mai plăcuse!

Vine domn un nepot de-al lui Mihnea cel Rău, Alexandru al II-lea (1568-1577) care avusese viața lui Berilă, stătuse 34 de ani în exil. Complotiștii de profesie acționează, însă sunt executați. Alex l-ajută pe frac’su, Petru Șchiopul să ia tronul Moldovei, dar într-o primă fază este bătut de Ioan Vodă cel Viteaz și înlocuit pentru patru zile cu unul Vintilă. Reușește să se scoată și când Înalta Poartă îl numise pe Oprea Găină voievod, trimite daruri semnificative care-l determină pe sultan să anuleze scrisorica. Dar acest Alexandru a fost o pacoste pe capul valahilor, un fel de Remeș al acelor vremi. Că a pus bir până și pe oaia seacă, adică stearpă și culmea nenorocirilor, o secetă îndelungată combinată cu o ciumă cumplită a pus la pământ țara de arăta aproape ca-n zilele noastre.

Îl succede fi-su, Mihnea Turcitul (1577-1583) care n-avea nici buletin așa că treburile domniei le rezolva mama sa greco-italianca Ecaterina Salvaresso împreună cu Mitrea din Hotărani, marele vornic care-o mai încăleca din când în când. După ce învinsese mai mulți pretendenți, printre care și pe mehedințeanul Radu Popa, Mihnea pierde domnia în favoarea lui Petru Cercel (1583-1585).

Deși tobă de carte și cu relații în tot Apusul, Cercel nu reușește să se mențină domn, întrucât turcii, sensibilizați de sumele puse la bătaie de Mihnea, îl mazilesc. Revenit la putere, Mihnea Turcitul (1585-1591) pune noi dări pe capul valahilor, printre care găleata și năpastea. Cu sumele obținute și-a păstrat tronul, reușind să scape de mazilire în 1589, când fusese numit domn unul Vlad, nepot de-al său și când Petru Cercel încerca să recâștige încrederea sultanului. Cu 60.000 de scuzi i-a plătit pe asasinii lui Petru Cercel, iar restul sumelor i-a folosit ca bani de buzunar. A fost căsătorit cu Neaga, fiica lui Vlaicu, clucerul din Cislău, localitatea unde a ctitorit și o mănăstire (la 1580). Mazilit a treia oară, Mihnea trece la mahomedism, primește sangiacatul din Nicopole și numele de Mehmet bei, pe care-l păstrează până la moarte (1601). După Mihnea, au fost numiți, fără să domnească efectiv, Iliaș și Radu, după care a stat domn un an de zile Ștefan Surdul (1591-1592), înlocuit pentru incompetență cu Alexandru cel Rău (1592-1593), care s-a pus cu omorul pe țară. Acesta a adus cu el pe creditorii săi și a început să-i asuprească pe poporeni pentru a stoarce și ultima sursă de venit. Pe boieri îi tăia ca pe vite. A încercat schema și cu Mihai (Viteazul), banul Craiovei, dar nu i-a ținut figura. Bărbosul oltean a încruntat sprânceana la călău de s-a scăpat acesta în pantaloni de frică, lucru pe care l-a constatat personal și Nicolae Bălcescu. Chit că s-a născut cu vreo 226 de ani mai târziu.

PROMOUȘĂN: Țineți-vă de ce aveți că data viitoare veți da piept cu fetele Chiajnei și cu mama lor. Mâncați bine, beți un litru de vin și urmăriți un film după miezul nopții ca să intrați în atmosfera acestui de neuitat episod. Încercăm să fim pudici la maximum , dar nu cred că vom rezista tentației de a spune lucrurilor pe nume. Că tipesele e arzoiace rău

ISTORIA NECENZURATĂ A ROMÂNILOR

Episodul 46

UIMITORUL RADU DE LA AFUMAŢI

Măi vericilor, dacă pricepeţi cât de cât cum merg treburile în ţara asta, sunteţi de acord cu mandea că nimic nu-i nou sub soare de câteva sute de ani. Că şi atunci domnitorii erau mătrăşiţi de la putere după cum aveau chef boierii grupaţi în partide. Diferenţa e nesemnificativă şi ţine doar de titulatură: atunci se numeau partide boiereşti, acum partide politice. Deci tot boierii avuţi fac cărţile. În Valahia dinainte şi după domnul Neagoe Basarab, cei mai tari pe felie erau Craioveştii care nici nu mai ţineau socoteala conducătorilor de ţară cărora le făcuseră felul. E firesc, aşadar, ca după decesul lui Neagoe, regenţa o ţineau Elena-Despina, mămica muciosului Theodosie şi Preda Craiovescu, banul Craiovei. Lucrul nu le-a fost pe plac buzoienilor, care nu-i înghiţeau pe olteni nici în poze că prea erau plini de fiţe. Nemulţumirii lor s-a adăugat cea a pribegilor din Moldova cu care au pus la cale să-l înlocuiască pe Theodosie şi dinastia consumatorilor de praz şi bancuri cu unul Călugărul Dragomir, căruia i-au creat un nou look, numindu-l Vlad. Buzoienii înving la Târgovişte, Preda moare ca prostu’ în luptă dar intervin turcii care răstoarnă calculele bătăliei. Dragomir este, fireşte, executat, iar buzoienii sunt jefuiţi ca-n Simileasca de otomani. Mehmet pofteşte să rămână conducătorul ţării, pretextând că-i rudă cu Basarabii. Cică la viaţa lui răsturnase fete de munteni prin iatac din care pricină devenise os de valah prin soţie. Pe figurantul de Theodosie, ce nu apucase să citească nici prefaţa la cartea scrisă de tac’su, l-a trimis plocon la Stambul să aibă sultanul de cine se râde. Mehmet îşi pune oamenii lui în funcţii şi-şi freacă palmele de bucurie că va transforma în paşalâc Valahia.

Nu te speria, iubite cetitorule, că n-a fost pe voia câinelui de turcalet fiindcă noi, românii, am fost ocrotiţi întotdeauna de o stea norocoasă. Când eram băgaţi în rahat pân’ la gât, ne-a dat Dumnezeu câte-un domnitor cu grupa sanguină AB4 care a pus mâna pe sabie şi ne-a scos la suprafaţă. Aşa se face că în ianuarie 1522 se ridică cu voia valahilor, care-i suportau pe turci tot atât cât îi suportă şi astăzi, un pretendent nou, Radu, de loc din Afumaţi. Cu voia tuturor boierilor. Că şi ei erau îndrăgostiţi de turci ca dracu’ de tămâie. După mai multe lupte încheiate neconvenabil, Radu se retrage în Transilvania de unde revine în iunie şi-i surclaseaă pe otomani. Prima măsură pusă în practică a fost una de bun simţ: Radu a trimis oamenii să le taie capetele slujbaşilor otomani şi, conform algoritmului, a pus valahi în loc. În august, Radu este alungat în Transilvania de Mehmet şi de boierii Craioveşti care-l aduceau pe tron pe Bădica, vărul lor. În octombrie, Afumatul revine pentru un mandat constituţional de patru luni că Mehmet îl trimite iarăşi la plimbare pentru vreo patruzeci de zile. Vodă se intoarce pe tron ca sa aibă de unde pleca întrucât Craioveştii şi turcii îl impun pe Vladislav al III-lea, nepotul lui Vladislav al II-lea, cel ucis la Târgşor de Iancu de Hunedoara dacă mai ţineţi minte că vă ştiu slabi de memorie. Dar Vladislav al III-lea nu face mulţi purici pe tron că-i supără pe Craioveşti. Aceştia îl impun în septembrie 1523 pe Bădica, ruda lor, care este ucis frumos în ianuarie 1524. În ziua de 19, Bădica iese să-i întâmpine pe cei 300 de turci care veniseră să-i aducă steagul confirmării domniei. A fost ultima ieşire la aer a lui Bădica, al cărui cap a fost trimis la Stambul. În original şi fără trup fiindcă p-ăsta-l inmormântase la Mănăstirea Dealul, urmaşul său, Radu. Perseverentul domnitor a fost alungat de Vladislav al III-lea din iunie până în septembrie, când se întoarce, sprijinit pana si de Craioveşti. Nu vă miraţi, nu e o greşeală; oltenii după ce au încercat mai multe variante necâştigătoare, au considerat că Radu e cel mai potrivit pentru vremurile îmbârligate pe care le trăiau. În 1525 turcii îl confirmă pe Radu, dar din iunie până în august, pe tron stă Vladislav al III-lea. După care îl mai supără un ţângău din Mehedinţi pe care Pârvu Craiovescu l-a lăsat fără dinţi. Şi, după obiceiul vremii, şi fără cap. În 1526, Radu obţine o victorie importantă: devine rudă cu boierii Craioveşti după ce se căsătoreşte (a doua oară) cu Ruxandra, fiica cea mai mică a lui Neagoe Basarab. Asigurat din partea asta, Vodă are parte de alte belele. Ştefăniţă, domnul Moldovei, jefuieşte Valahia fiindcă şi el poftise să i-o pună fiicei lui Neagoe..

Ca la orice cutremur, urmează replicile şi astfel distracţia medievală a continuat în spaţiul carpato-danubiano-pontic cu şi mai mare însufleţire. Şi când te gândeşti că după trei ani de lupte grele cu tot soiul de adversari periculoşi, Radu nu putea să-şi savureze liniştit succesul din pricina unui bulan de femeie!

Însă până la urmă, Ştefăniţă dă colţu’ iar Radu crede că în sfârşit se poate bucura de faptul că ajunsese domn. Se înşeală, că Opoziţia nu doarme. Unelteşte. Drăgan postelnicul şi Neagoe din Periş, sfătuiţi de Mehmet-paşa, îl surprind pe Radu fără oaste. Acesta fuge spre Oltenia dar la Râmnicu-Vâlcea este prins de complotişti şi ucis împreună cu fiul său într-o biserică sub ochii îngroziţi de plăcere ai preotului, mare amator de filme horror. Era 2 ianuarie 1529 când s-a comis incredibila crimă, monstruoasă mai ales prin locul unde s-a desfăşurat. Uneori, noi, românii ne întrecem în zburdălnicii şi din astă pricină a păţit-o şi Radu de la Afumaţi, un domn adevărat printre rataţi..

Dintre copiii lui din cele două căsnicii, cu Voica şi Ruxandra, doar Radu Ilie a ajuns cineva. Nu ca tatăl său pe care solul regelui Ferdinand de Habsburg, îl aprecia ca fiind uimitor, dar a băut şi el din cupa cu gust îndoielnIc a puterii vremelnice.

Cât despre acest Radu de la Afumaţi (1523-1529) valahul ştie prea puţine din cauza amatorismului  istoricilor de budoar care s-au aplecat cu sârg mai mult asupra legendelor de ocazie, decât asupra faptelor esenţiale ale acestui remarcabil personaj. Că dacă Radu Afumatul (să mă ierte nenea Nicu Văcăroiu, că-i amintesc de starea lui naturală)nu poftea domnia la 1522, era jale mare,  azi eram turci cu ilic şi şalvari şi ne băteam între noi pentru moldovencele de peste Milcov  care ar fi năvălit călare cu gândul rostit prin semne să facem dracului odată unirea aia mare, dorită de toată lumea.Unirea dintre yng şi yang.

PROMOUŞĂN: Păcat de acest mare viteaz că a dat colţu’ când îi era lumea mai dragă. Şi când te gândeşti că participase activ la douăzeci de bătălii grele şi nimeni nu reuşise să-l răpună. Dar asta-i viaţa domnitorilor în Valahia, n-avem cu cine ne certa, vărsăm o lacrimă de crocodil şi mergem mai departe. În episodul viitor o să aflaţi istoria neromanţată a unor conducători de ţară care în vremuri normale, n-ar fi fost angajaţi nici ca vânzători la tarabă.

Istoria necenzurata a românilor

                          Invataturile lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie
    Praleo ,am buchinisit  aceasta carte ca sa stii cum sa -i conduci pe valahi ,ca sunt firi nestatornice,isi schimba convingerile dupa cum bate vantul istoriei .Nu mi-a fost usor desi barfitorii de profesie m-au inclus in categoria oameni de cultura .Om de cultura o laie ,poate de cultura de grau ca, in rest ,Dumnezeu cu mila ,nici sa scriu nu stiu .Noroc cu sfatuitorul meu ,calugarul Vasile ,pardon, Macarie care se pricepe la caligrafie ca altfel ciuciu carte ,ciuciu invataturi si nu aveai dupa ce te orienta in viata .Ghidul asta sa iti intre bine in cap ca in el se regaseste toata intelepciunea pe care am castigat-o studiind cu atentie viata domnilor dinaintea mea ,asasinati cu maxima pricepere de de-alde mine.Am tras si invatamintele necesare si pun ramasag ca am sa decedez in patul meu .Cata vreme ai sa ramai pe tron sa fii demn ,sa nu faci compromisuri cu toti nespalatii si ,mai ales ,sa nu iesi din vorba boierilor.Daca ai iesit ,ai mierlit-o ,crede-ma pe cuvant .Cand este cazul si te supara vreun demnitar care n-are sange de oltean prin vene taie-i  capul ,nu sta in cumpana ,c-altfel ti-l reteaza el .Eu asa am procedat ,mii de tolomaci au cazut sub securea calaului  de ma si mir cum de mi-au scos istoricii de profesie vorbe ca as fi fost un Voda bland.Abureala.Fii viclean, prefa-te credincios ,du-te la biserica -am construit destule ,poate in mandatul tau reusesti sa le zugravesti-fii popular(popular am spus,unde ti-e gandul?),arata-i valahului ca te gandesti la Dumnezeu, chiar daca n-ai chef.Ia exemplu de la mandea; i-am adus ramasitele mitropolitului Nifon nu pentru ca nu mai puteam dormi de grija lor ci fiindca in felul asta am capatat capital electoral.Mi-am creat un nou look dupa macelaririle din primii ani .Si pana la urma Nifon asta se opusese casatoriei lui Bogdan cu sora lui Radu cel Mare .Iar acest Bogdarn era sa  ma faca de belea in timpul lui Vlad cel Tanar.E drept ca dupa ce am preluat puterea l-am schingiuit pana si-a dat sufletul si m-am simtit cool.Invata ceva din toate astea ,ca altfel e vai si amar de tartacuta ta .
Incurajeaza cultura chiar daca n-o intelegi ca lumea te apreciaza,  fara sa stie de ce si pentru ce .Inconjoara-te de oameni vrednici care stiu cum se tine sabia in teaca .Cu turcii nu are rost sa te pui ca ,mai nou ,noi valahii ,suntem oameni fini ,normali,si n-avem timp de razboaie.Plateste-le tribut si petrece-ti viata frumos ,ca femeile noastre sunt cele mai sexy din zona si-ar fi  pacat sa nu benficiezi de favorurile lor  .Acu` tu esti destul de puriu si atractia este   mare ,dar te sfatuiesc s-o lasi mai moale cu discotecile ca-ti strici cresterea .
Nu stiu daca ti-ai dat seama ,dar in jurul tarii mai avem niste vecini.Nu te bate cu ei,insa fii cu ochii -n patru,ca de pe acolo vin pretendentii la domnie .Nu fugii din fata lor ,mergi incet,si ia-o cu tine si pe ma-ta ,ca te-a facut si ti-a dat ţâţă .De ce nu ti-am dat eu?Ei, asta e deja alta poveste .
In final ,am o vorba si pentru valahi : nu mai fiti tantalai!Fiti ca soimii si va paziti cuibusorul vostru de nebunii!Si inca ceva : nu fiti ca acea pasare de se cheama cuc si-si lasa ouale sa le cloceasca alte pasari; turci,japonezi ori ciprioti.Faceti-va singuri treaba ca-i plina tara de manastiri de maici si sexy cluburi.
PROMOUSAN:Iubite cetitorule ,data viitoare te vei convinge ca istoria noastra nu e numai ironica ci e de-a dreptul bascalioasa.Daca  pe un Radu l-a numit cel Frumos iar pe altul cel Mare , pe cel mai vrednic dintre ei l-a botezat ,la misto,de la Afumati  .E corect, fratilor?In niciun caz .E ca si cum lui Adi  Nastase i-ati zice cel Frumos ,lui Severin cel Mare iar lui mandel  de la Suchea.