NU PLÂNGE, ARGENTINA...

                    Când eram mic - există izvoare istorice credibile care atestă acest adevăr - mi se spunea Diego Armando Maradona. Nu filosoful, că n-a existat  niciunul cu acest nume, ci fotbalistul care a devenit celebru trăgând şi la poartă, şi pe nas. Ordinea este aleatorie. Mi se spunea astfel doar pentru abilităţile mele cu mingea, că despre prafuri, în munţii Buzăului, nu s-a mai auzit de la ultima invazie de purici. Şi câtă vreme există ţuica de prună, drogurile n-au nicio speranţă că le-ar putea îmbrăţişa cineva, nici măcar la beţia de cuvinte.
Dar aşa cum scriam mai sus, am fost eroul tuturor maidanelor cu dragoste unde exista o minge de fotbal mângâiată de nişte copii, la fel de pătimaşi. Jucam de la răsăritul până la apusul soarelui, iar, dacă era lună plină, mai băgam şi prelungiri.
Ajuns la oraş, pe la şcolile din centru, m-am străduit să nu-mi stric educaţia şi am devenit vedetă de cartier tot din pricina fotbalului. Mi-am purtat cognomenul cu mândrie şi am început să ţin cu fervoare cu Argentina.
                          Finala din 1986 am văzut-o ''pe bulgari'', la un vecin pe care-l lovise norocul să stea la etajul 4, mult mai aproape de Dumnezeu şi de semnal. La 2 la 0 pentru Argentina s-a mişcat antena şi până la final ne-am chiombat la puricii de pe ecran care apăreau şi dispăreau cu abilitatea cu care Maradona i-a pasat lui Buruchaga pentru golul victoriei.
                           P-aia din 1990 am văzut-o în armată şi i-am suspectat pe nemţi că au câştigat cu ajutorul arbitrului ,care le-a dat un 11 m la o alunecare perfectă, a eliminat doi argentinieni şi nu le-a acordat un penalty cât se poate de clar.
                            Tot aşa a câştigat Germania şi în 2014. Istoria-i cam curvă câteodată. Impresia lăsată de nemţi în semifinala cu cea mai slabă echipă a Braziliei din istorie ,a influenţat mentalul colectiv, ştergând cu buretele chinul prelungit cu Ghana şi Algeria, şi norocul lui Neuer din finalul cu Franţa. Germania nu merita să câştige finala, Argentina a fost mai bună, dar la fotbal nu câştigă cine e mai bun, ci câştigă întotdeauna nemţii. La războaie mondiale lucrurile au stat altfel ,spre norocul  românilor cărora ordinea nemţească le-ar fi dăunat grav sănătăţii.
                           Din vanitate v-aş putea reaminti că am dat Argentina câştigătoare de la startul mondialului, dar, pentru că nu am defecte, nu vă mai spun. N-a fost să fie, dar ce-a fost a fost frumos, iar Messi-i cel mai bun jucător, în ciuda afirmaţiilor unor proşti care n-au dat în viaţa lor cu piciorul într-o minge, dar sunt mari  specialişti în fotbal, cu doctoratul la Sorbona din Făurei. Păi dacă nu eşti cel mai bun, de ce te păzesc nemţii ca la Auschwitz, ca nu cumva să evadezi cu mingea către libertate. Băi aceştia, fotbalul e bucurie, dar şi filosofie, adică te face să gândeşti. Şi dacă-l joci şi dacă te uiţi la el ca prostu-n târg când vinde linguri şi-l comentezi. Ştiu ce se zice, că la fotbal şi la politică se pricepe toată lumea, cu excepţia lui Piţurcă. Prima parte a afirmaţiei este falsă, comentatorii TVR au demonstrat că habar n-aveau ce se petrece pe teren, ei confundând tangoul argentinian cu sârba-n căruţă, iar Trabantul german cu Mercedesul nemţesc.
            După meci, căpitanul SS Lahm, a pus punctul pe i :''nu câştigă întotdeauna echipa cu cel mai bun jucător din lume...''. Evident că nu, câştigă Germania, dar de data asta cu ajutorul arbitrului Rizzoli-Mussolini, sau cam aşa ceva. Axa Roma-Berlin a funcţionat mai bine ca la înfiinţare şi nemţii se pregătesc să invadeze Rusia ,tot într-o zi de iunie, cam prin 2018. Să-l scoatem şi noi la încălzire pe mareşalul Antonescu şi să trecem Prutul cu armata, c-altfel iar vedem conflagraţia la televizor . Dar ar fi bine să nu mergem cu nemţii până la capăt, să ne mărginim la jocul nostru defensiv, cu pase laterale, altminteri ruşii aduc iarăşi tancurile să se plimbe prin Bucureşti.
            Cât despre germani, suntem curioşi  cum se vor descurca în Rusia de data asta că ultima oară au cam luat-o pe coajă.Vorba comentatorilor TVR care au fost la şcoală doar ca să-şi bată învăţătoarea: ''amintirile e dureroase '' .


21 iulie 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ

ARGENTINA RÂDE, CÂNTĂ ȘI DANSEAZĂ

De data asta a învins echipa cu cel mai bun jucător din lume. A învins fotbalul frumos, fotbalul muzical. Orchestra a funcționat impecabil. Instrumentiștii excepționali s-au ridicat la nivelul marelui pianist. Astfel a învins fotbalul-iubire, În această clipă, în fiecare căsuță de pe această planetă există un copil care visează să fie Messi. Și, chiar dacă pare imposibil, pentru unii dintre ei visul se va împlini. Fotbalul va rămâne cel mai frumos sport din lume și pentru că are o campioană pasională cum este Argentina...  

19 DECEMBRIE 2022

DE CE E ENGLEJII ŢIGANI

                    La început am crezut că doar francezii au orbul găinilor şi că, deşi au ditamai bârna în ochi, nu văd decât paiul dintr-al nostru. Ştiţi povestea şi dacă n-o ştiţi, căscaţi felinarele că vă fuck rezumatul. La meciurile Naţionalei din Franţa, pe afişul României era un ţigan cu vioara. Probabil l-au văzut pe Medelin  Voicu pe la Metrou cântând ''Inel, inel de aur...'' şi, oportunist ca toţi hartiştii, l-au zburătăcit pe afiş. Eroare majoră, artist a fost tatăl vicontelui de Ferentari, el fiind doar fiul mamei sale, o franţuzoaică căreia atât i-a plăcut şlagărul ''M-am născut într-un salcâm...'' încât s-a mutat şi ea în cuib.
                   Acesta n-a fost singurul afront adus românilor de urmaşii lui D'Artagnan, sunt celebre emisiunile de umor căznit în care ne catalogau drept naţie de cerşetori. E adevărat, pe la Paris întâlneşti nenumăraţi cetăţeni însetaţi de cultura banului, care fac o muncă cinstită, tradiţională la ţigani: cerşesc. În prima fază se ţin de treabă fără ca măcar să-ţi dea în cap. Nu mi se pare corect să se lege de beemviştii corturari, nomazi din tată-n fiu, ba ar trebui să se bucure că le deschid noi orizonturi culturale ,tot se dau ei în bărci că sunt centrul universului...
                    Dacă nu le place diversitatea, să sară gârla în Marea Britanie, că ăia se topesc după lucruri noi pe care le cercetează specialiştii lor până le dă sângele pe nas. Sincer să fiu aveam o părere bunicică despre englezi, dar, vorba aia, în ciuda aparenţelor, nici eu nu sunt perfect. Admiram umorul lor şi-i respectam că au inventat fotbalul, chiar dacă acum nu prea se mai pricep să-l practice de s-au dus până în Brazilia doar ca să aibă de unde se întoarce. Mi-a plăcut de Shakespeare despre care unii mai neduşi la biserica anglicană zic, cu jumătate de gură, că a fost cel mai mare copist al lumii, foarte apreciat de Francis Bacon.
Dar, în ultimul timp, s-au făcut ai dracu şi li s-a pus pata pe români. Adică nu prea ne-ar dori prezenţa în insulă, asta după ce i-au exploatat la sânge pe alde Răducioiu, Viorel Moldovan, Ilie Dumitrescu şi Gică Popescu. Cu tot c.v.-ul lor onorabil, nu prea le-au intrat la inimă, singurul care le bântuie nopţile este Dan Petrescu, căruia i-au dedicat hit-ul ''Super Dan '', în traducerea genialului oralagiu Nicolae Guţă, ''Sunt barosan ''. Bine, Chiricheş, Tamaş şi Pantilimon par nişte găinari, nu fotbalişti, dar ăsta nu-i un motiv să se poarte cu noi mai rău decât o face clanul Bercea Mondial cu clanul Băseştilor.
                        Zilele trecute, urmaşii lui Wiliam Falsificatorul, l-au inclus pe Gică Hagi într-o echipă celebră de ţigani europeni, adică regele ar fi un demn reprezentant al acestor culegători de portofele, inele, brăţărele şi orice altceva nu le aparţine, dar care, într-un viitor apropiat, bazându-se pe îndemânarea proprie şi nebăgarea de seamă a celorlalţi, ar putea fi al lor.
                       Băi englezilor, Hagi e filozof practician, Kant a fost mic copil pe lângă el. E lingvist - se citeşte cum se scrie - Dumitru Graur îl ascultă şi acum cu gura căscată. E antrenor, e patron, e Maradona din Carpaţi, dacă înţelegeţi ce vreau să zic, e orice vreţi voi să fie, numai ţigan nu e. E aromân, adică românul absolut cum zicea Petre Ţuţea, un mijlocaş de creaţie care a jucat treisprezece ani cu tricoul în dungi pentru un popor de proşti. Aşa a zis el, probabil au fost probleme cu contractul, ori cantonamentele au fost cam dure pentru un  degustător de Heidegger. Norocul vostru e că nu-mi pun  mintea cu voi, că aţi rămas marcaţi de contactul cu rafinatul iubitor de artă modernă şi sămânţă de dovleac Ilie Dumitrescu, care v-a luat pirandele la ştangă şi v-a făcut să credeţi că ne tragem cu toţii din voievodul ţiganilor.
                          Să ştiţi că-mi eraţi simpatici cu hoaşca aia a voastră căreia-i ziceţi regină, cu Charlică ăla cu urechile model farfurie zburătoare care bântuie prin Transilvania doar-doar o ajunge şi el bulibaşă pe undeva. Şi recunosc, am un feeling pentru Kate Middleton, că seamănă la nume cu Roxana, Prinţesa Ardealului. Ca să nu mai vorbesc de cumnatul ei, dracu ăla roşcat, care n-are toată ţigla pe casă şi dacă ar ajunge  rege ar fi multă veselie în Perfidul Albion, iar pe Tamisa ar curge whisky scoţian.
                        Cât despre beţivanul Nigel Farage doar două vorbe vreau să-i spun: fuck you! Nu vă revoltaţi degeaba, le merită, e genul de individ care când vede un român necăjit pe străzile Londrei îi dă una în cap ca să nu se mai chinuie.
 Şi totuşi - vorba inegalabilei  gânditoare de bucătărie Adriana Bahmuţeanu - ''dacă nu vrea o bordură între dinţi, să-şi ţină clanţa''.  Adică, pe englezeşte, mucles, nu vă puneţi cu ai noştri că e periculoşi...
( Traducerea a fost asigurată de Irina Margareta Nistor )

30 iunie 2014
Editorial ''ARENA BUZOIANĂ ''

CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN BRAZILIA ?

           După cum aţi aflat de la televiziunile de specialitate, Naţionala de fotbal cu umbra a României nu s-a făcut de râs în Brazilia din banalul motiv că nu s-a calificat. Şi nu s-a calificat pentru că a respectat tradiţia românească care spune să nu te duci la nuntă de fotbalişti dacă n-ai goluri de dat în dar. Mai bine stai acasă şi te culturalizezi uitându-te la capodopera ''Mireasă pentru prostul meu '' alături de Piţurcă, Fane Mână Lungă şi ceilalţi intelectuali fini din preajma Naţionalei, care au teoretizat babaroasele până la ţâşnirea sângelui din buricele degetelor. Şi atât au jucat alba-neagra cu balonul rotund că pentru o eventuală calificare la europene nu mai e decât soluţia '' Simona Halep'', adică puştoaica să ne împrumute vreo douăzeci de puncte din surplusul ei. Altminteri ne uităm ca proştii la Smart TV şi nu înţelegem  cum de e posibil ca 22 de băieţi aparent educaţi să alerge după o băşică pe care atunci când o prind o bat nemilos cu piciorul, dând-o mai departe. Şi asta până pleacă lumea acasă, mânată de foame şi, mai ales, de sete. ''Ăştia nu-s normali'' şi-a zis Marele Barbugiu, asemeni inventatorului almanahelor, omul de aleasă cultură  Marean Vanghelie, care  n-a terminat de citit ce scrie pe spatele jucătorilor din scuzabilul motiv că încă n-a absolvit Facultatea de limbi  şi literaturi străine comparate, secţia romgleză.
             De altfel, în afară de Satana, există mulţi nefericiţi care n-au înţeles ce se întâmplă în Brazilia. Crin Antonescu, un celebru antrenor demisionar de la o echipă de găinari mărunţi, este revoltat că pauza durează doar 15 minute şi băieţii n-au timp nici să pună capul pe pernă. El pentru atâta lucru nici nu s-ar da jos din pat, cel mult s-ar întoarce pe partea cealaltă, mai populară.
Totuşi, e frumos în Brazilia, d-aia îl şi duce Radu Mazăre pe prietenul Nicuşor Constantinescu să se trateze de boala arhicunoscută de care suferă: frica de DNA. În plus, acolo hipopotamii sunt respectaţi, pot să doarmă la semafor.
                  Dar să revenim la treburile noastre, mai ales că EBA e încă nelămurită la ce echipă joacă Sharapova de ţin arbitrii cu ea. O luminează Elena, cu strămoşi la Pleşcoi, care a absolvit ''magna cum laude'' cursul scurt de inventariere a performanţelor fotbaliştilor buzoieni pe vremea când era la fel de tânără şi de neliniştită. Şi chiar mai blondă. Dar ştiţi ce-au zis brunetele când au văzut-o trecând de pe bancheta din spate a unei Dacii 1310 pe canapeaua  unui balaur pe patru roţi? În viaţă tot blondele au noroc la marinari saşii!
                 Oricum, la fotbal se pricepe şi ciclopul de la Cotroceni, care ar unifica toate pramatiile de pe dreapta ca să contrabalanseze ofensiva dracilor roşii de pe stânga. Asta ca să-l irite şi mai mult pe bătrânul hingher stalinist Ion Ilici Iliescu care, oricum, era oripilat de faptul că în Brazilia, ţară republicană, au fost primiţi toţi regii fotbalului, fără a fi întorşi de la aeroport, mai ales că unii dintre ei au prezentat paşapoarte elveţiene. L-au răzbunat revoluţionarii francezi, cu feţele lor de mineri din Valea Jiului, care i-au bătut mai rău ca-n Piaţa Universităţii exact pe provocatorii din Ţara Cantoanelor.
                   Dar m-am luat cu toate otrepele şi am uitat ce era mai important: Viitorul Buzău a promovat în Divizia C. Aud că e mare bucurie pe la AJF şi că, de atâta veselie, au uitat să-i felicite pe creatorii acestui proiect frumos, într-un oraş în care sportul cu balonul cât de cât rotund se joacă mai mult pe hârtie şi pe la comisiile de disciplină, ţuicăreală şi miştouri răsuflate.
                    Hai să ne facem că uităm de nimicnicia lumii şi să ne bucurăm că România e o ţară mult mai frumoasă decât Brazilia. Asta a fost gluma de final ...

EDITORIAL ''ARENA BUZOIANĂ''
23 IUNIE 2014

Ce trebuie să ştie partenera de viaţă despre CM de fotbal

          Ăia răi zic că n-ar trebui să ştie nimic, ca să avem linişte. Mare greşeală, întrucât, oricum, din patru în patru ani am stat liniştiţi, că ai noştri ca brazii uscaţi, nu s-au calificat şi nu ne-au mai creat emoţii la pitpalac. Şi câtă vreme practicanţii de piţurcă sunt lăsaţi de capul lor nici n-o să avem, din banalul motiv că o să stăm cuminţi în spaţiul carpato-danubiano-pontic ascultând balada  ''Muioriţa'', rezemaţi în ghioaga ancestrală.
            Dar febra CM ne cuprinde pe toţi coborâtorii din maimuţă că planeta a devenit un sat mai măricel şi de peste tot te invadează reclamele la produse care mai de care mai ochioase, ce n-au nicio legătură cu datul în băşică, dar aceia care le produc încearcă să te convingă că au. Şi tu, dacă eşti prost, -şi, har Domnului, spaţiul mioritic are excedent - chiar crezi în acest surogat de realitate.
Aşa că-ţi poţi rade codrii de pe faţă nu cu drujba lui Verestoy Atilla ci cu lame în culorile ghetelor lui Neymar, poţi bea apă plată cu gust de leşie amazoniană, sau îţi poţi face o operaţie de mărire de creier model CR7 (Cristiano Ronaldo, iar 7 se citeşte cum se scrie. Explicaţia suplimentară este pentru cititorii care se uită la meci ca viţeii la poarta nouă). Seara  îmbracă pijamalele cu numărul preferat al soţiei, amantei, iubitei (sau toate trei întruna, în cel mai fericit caz), de la 1 până la 69, sau chiar mai departe, depinde de imaginaţia zburdalnică a fiecăruia.
               În pauze ai putea să-i povesteşti cum a început totul, nu între voi, că ai uitat deja, ci povestea Cupei Mondiale. E cam demult din 1930, dar ca să te dai cult la cap poţi să-i spui că în mileniul trecut. O să cadă, încă o dată, pe spate de admiraţie. Că ea nici n-a auzit de Uruguay sau, dacă e mai citită şi a văzut telenovele, s-ar putea să ştie şi atunci ai punctat decisiv. E posibil să ţi se schimbe numărul de pe tricou şi din portar (1) poţi ajunge fundaş dreapta(2). Dacă-i mai spui că Ungaria a ajuns de două ori în finală şi e româncă de la mama ei, te-ai scos. Nici nu ştiţi ce poate scoate patriotismul dintr-o femeie care doarme cu tricoul Naţionalei aruncat la întâmplare prin casă...
               Despre Mexic 1970, la care România l-a dus pe Dobrin să se uite la gagici, poţi să-i zici că a fost primul CM difuzat colorat la TV pe tot mapamondul lumii. Tot aici, dar 16 ani mai târziu, Diego Armando Maradona a rescris istoria fotbalului cu mâna lui Dumnezeu şi cu golul tuturor CM, după ce a driblat echipa Angliei, antrenorii, brancardierii, mexicancele extaziate din tribune, propria umbră şi insulele Malvine. Şi-ar mai fi driblat şi acum dacă Dumnezeu nu arunca plasa porţii peste el.
               Despre România ar fi câte ceva de spus însă subiectul trebuie tratat cu mare grijă ca să nu-i strici libidoul şi până la 1 noaptea să stai singur cuc pe facebook cu prieteni virtuali la fel de neinspiraţi sau de-a dreptul  tălâmbi. Am mers de la început la CM, dar cele mai frumoase amintiri le avem din 1994 când, după nişte meciuri spectaculoase, am fost eliminaţi stupid, la penaltyuri, de suedezi, deşi astrele ne erau favorabile. Dar dintotdeauna românii se îneacă la mal ca Bănel Nicoliţă la Madrid, sau Ilie Dumitrescu în limba română. Singura consolare ar fi că am făcut fericite nişte suedeze că, în rest, vorba filosofului Gică Hagi, ''românii nu sunt făcuţi pentru marile bucurii ale vieţii''.  Tare! Aproape la fel de tare ca aia cu ''dacă ţi-e frică de lup , nu intri în pădure.'' Adică, regele aromânilor a vrut să ne zică în stilul lui kantian, că, dacă nu vrei să participi la CM, pune-l pe Piţurcă antrenor şi ţi se garantează necalificarea.
                N-are rost să-i mai povesteşti soţiei, iubitei sau amantei despre ultimul nostru mondial, cel din 1998, când, după ce au învins Anglia, într-un acces de prostie tipic românească, s-au vopsit blonzi cu toţii confirmând teoria că ''unde nu-i cap, e vai de picioare''. Sau cum spunea bunicul meu: ''unde-i deşteptăciune multă, e şi prostie multă''. Aşa că fiţi inteligenţi, ţineţi cu Argentina, convingeţi-vă partenera că dacă în viaţa asta s-a născut în România, e aproape sigur că în cealaltă a trăit la Buenos Aires, ca Evita Peron. Cum, nu ştiţi cine-i Evita? N-aţi văzut nici filmul? Vai de capul vostru!  Uite, n-am să vă povestesc nimic despre ea, deşi a fost de curând într-un concert la Bucureşti, mai puneţi  mâna şi pe carte că nu vă muşcă ...
                   Ascultaţi sfaturile mele şi o să aveţi parte de un CM memorabil, mai ales că meciurile se joacă şi de la 1 noaptea, când până şi defectele tale, îndelung analizate de-a lungul timpului, par însuşirile unui prinţ din basmele bunicii. Nu fiţi fraieri, puneţi-vă tricoul lui Messi şi succesul este garantat. Eu toată viaţa am jucat cu numărul 10 şi uite unde am ajuns! În faţa calculatorului, scriind editoriale pentru cel mai tare ziar de sport de pe faţa pământului şi de pe planetele învecinate, cu excepţia lui Mercur. De ce nu şi de pe Mercur? Ei, asta-i altă poveste, prea vreţi să le ştiţi pe toate...

Ce faci, fă, Sharapovo ?

           Noi românii iubim rar, dar când o facem, e jale. Se opresc instantaneu trenurile de mare viteză dintre Bucureşti şi Adjud, păsările îşi îngheaţă zborul, Marea Neagră se face blondă  naturală, iar greierii cântă ''Of, viaţa mea '' până conving furnicile siliconate, rupte de greutăţile cotidiene, că se poate trăi şi din muzica marilor compozitori ai lumii interlope, de la Adrian Tatăl Copilului Minune care a fugit în lume şi până la Florin Salam cu Soia. Când ne pică pata,  telefonul trebuie setat pe unu unu doi conform distihului shakesperian : ''te iubesc atât de tare /că vor să sune la salvare ''. Până la urmă e ceva normal la un popor care încă de pe la 1870, când o lua pe ulei, făcea revoluţie cât ai zice peşte. E drept că a doua zi, la ciorba de potroace, uita pe cine a pus în capul trebilor ţării, după ce mai spre seară, în clinchet de halbe şi sfârâit de mititei, proclamase Republica de la Ploieşti, dar orişicât gestul contează .
           D-aia zic, ne aprindem repede şi ne stingem aşijderea, suntem destul de instabili în dragostea noastră. Totuşi iubim cu o patimă sălbatică sportul. Nu în ideea de a-l practica, Doamne fereşte, dar ne place să ne uităm la el. L-am contempla zile în şir din faţa televizorului. Şi când se întâmplă ca din hăurile României contemporane cu ea însăşi să se aprindă o lumină devenim de-a dreptul pătimaşi.
         Aşa au descoperit toţi românii că o iubesc fără măsură pe Simona Halep care ne-a reamintit că e posibil să fim o naţie de învingători. Şi că putem iubi şi pe altcineva în afară de noi înşine .Şi ne-am reamintit că avem o problemă cu ruşii care ne-au luat Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa, tezaurul, petrolul, haleala şi ''Roland Garos-ul''. Nasol moment, mişto colivă, vorba filosofului Nicolae Dide, un revoluţionar de la '89,  căruia intelectualitatea românească, invidioasă şi exagerat de selectivă, nu i-a apreciat  valoarea intrinsecă .
          Sigur, noi avem o problemă cu ruşii demultişor date fiind înclinaţiile lor de colecţionari de orice nu le aparţine dar acum problema s-a acutizat de când cu domnişoare Sharapova, pe care am invitat-o deunăzi să ne vedem şi să rezolvăm măcar chestiunea Basarabiei dacă despre tezaur nu vrea să parlim. Se face că nu mă aude ba, mai mult, o frige, din nou, pe Simona Halep ca să ne schimbăm impresia despre fetele înalte şi blonde. Să ştie Maria că dacă o mai bate o dată pe fata noastră o să aibă de-a face cu mine personal fiindcă e vorba de o chestiune naţională aici. Şi cu mine nu te joci când e vorba de '' ţară, ţară, vrem ostaşi ''. Rareori românii sunt uniţi şi îşi apreciază valorile aşa că rusoaica să nu-şi mai bage racheta în treburile noastre interne că ne dă bioritmul  peste cap.
              Meciul a fost crâncen, Sharapova arăta ca o fiară care nu ştie decât să ucidă iar Halep ca o pradă care nu vrea să moară. Surprinsă de atâta îndârjire, Maria a folosit toate trucurile posibile pe care orice mare sportiv, obişnuit să câştige, le are în arsenalul propriu şi le aruncă în luptă atunci când a dat de dracu'. După trei ore de negocieri intense, cu rachetele pe masă, s-a încheiat un armistiţiu în urma căruia Rusia a rămas cu tezaurul, iar România cu speranţa că într-o zi l-ar putea recupera.
            Totuşi, pentru ca şansele să fie pe viitor egale, Sharapovei ar trebui să i se aplice nişte leucoplast peste gură pentru că nu este normal să faci tenis şi să urli de parcă eşti înfiptă în inima pădurii. Şi când te gândeşti că vroiam s-o invit să ne cunoaştem mai bine şi să rezolvăm şi chestiunea Basarabiei din cauza căreia eu vara nu dorm. Iarna nici atât, că mi-e frig. Ce-ar zice vecinii mei, nişte pensionari cumsecade, foşti informatori ai securităţii, când ar auzi-o plasând un lung de linie sau dând lovitura decisivă cu reverul? Ce să zică ş i-ar face cruce cu limba-n cerul gurii şi-ar bolborosi cu evlavie : ''Vai de copiii care învaţă carte şi se fac profesori că uite-i cum urlă în ziua de salariu !.. .'' Să nu mai vorbim de strigătele de bucurie sau de semnele de exclamare ale Sharapovei când loveşte neţul sau comite o dublă dublă greşeală. Nici nu vreau să mă gândesc că mi se face pielea de găină. Şi după cum ştim din poveştile bunicilor noştri care au trecut Prutul  şi încolo şi  încoace, ruşii ne-au luat ceasurile, petrolul, cerealele, Basarabia, ''Roland Garos-ul''şi pielea de pe noi. Când ne-o vor da înapoi, Dumnezeu ştie...

P.S.Vă întrebaţi poate ce legătură are titlul cu textul. N-are niciuna dar mie îmi place cum sună...
9 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''

PIEI, SATANO!

                   E vremea ieşirilor din scenă. Startul l-a dat Papa Benedict care s-a retras pe linia de fund, printre copiii de mingi, ceea ce m-a făcut să mă gândesc cu evlavie la nemurirea sufletului. Ce dracu, ne retragem toţi? Unde o să ajungă omenirea? La ''Acces Direct'' ? Păi s-a lăsat la vatră Nicolae Badea de la Dinamo, Copos e în cantonament prelungit, Adrian Năstase îşi scrie opera, cu un cui, la Şcoala de Literatură şi Masaj Tailandez de la Jilava, Gheorghe Becali, fost Gigi, a  fost primit, în sfârşit, în Academie, după îndelungi dezbateri ale Comisiei de Disciplină şi Miştouri a penitenciarului  Poarta Albă, ce s-o mai lungim, mulţi miliardari şi-au găsit un loc călduţ, bine păzit, ca să scape de criza de personalitate. Uite, până şi Crin Antonescu a cerut schimbarea după ce n-a ajuns în primăvara europeană, numai Victor Piţurcă tace ca porcu-n păpuşoi, vorba lui Ştefan cel Mare după o beţie la Cotnari, şi nu se dă dus de la echipa naţională, al cărei prim  11 nu-l ştie nici el, deşi e antrenorul cel mai longeviv din istoria fotbalului românesc. Probabil, când face echipa, dă cu zarul prin vestiar, amintindu-şi cu nostalgie de vremurile când l-a încălţat Miliţia, l-a îmbrăcat, l-a hrănit şi l-a cazat vreo două săptămâni, să se mai răcorească, să-şi mai adune gândurile...Dar nu ne apucăm să-i scriem biografia acestui intelectual rafinat despre care Boloni spunea că era uns cu toate alifiile, iar Valentin Ceauşescu mai avea un pic şi-l lua de nevastă, atât de drag îi era, dar ne întrebăm şi noi de ce nu ne iartă, cu ce i-am greşit de ţine morţiş să fie ceea ce nu ar fi trebuit să ajungă niciodată, adica selecţionerul României.           
              Mi-aduc aminte de ruşinoasa evoluţie din meciul cu Ungaria, la sfârşitul căreia declara că ''am făcut un meci bun'', deşi a fost jalea de pe lume. Tocmai cu vecinii noştri dragi, pe care atât îi iubim că i-am strânge în braţe până le-ar sări ochii din careul de 16 metri. Reciproca e şi mai nasoală: ne-ar obliga să mâncăm carne direct de sub şaua calului. Tocmai pe noi, vegetarienii Europei, hrăniţi de două mii de ani cu urzici şi barba caprii. Piţurcă aplică la fotbal strategia de la table, se bazează pe poartă-n casă şi zar de fugă.
Dar ne răcim gura de pomană, el nu-şi recunoaşte greşelile nici dacă-i seamănă ca două picături de apă iar tribunalul îl îndeamnă să plătească ceva pensie alimentară. D-aia ziceam că ar cam fi cazul să ne lase. A distrus Craiova, a prăbuşit Naţionala de două ori, ajunge! Tu nu înţelegi nimic din ce se întâmplă în jurul tău fiindcă te uiţi numai în oglindă şi-ţi dai cu scuipat prin păr. Retrage-te la cazinou!  Fă-ne şi tu o bucurie, cum ne-a făcut Hagi cu Ungaria. Ştii faza. A revenit la Naţională şi în 45 de minute a rezolvat cazul după modelul Basarab I, la Posada, în 1330. Du-te, tu n-ai stofă de spaţiul Schengen, ţi-a demonstrat-o Olanda. Ne-a umplut poarta de goluri ca să înţeleagă întreaga Uniune că nu suntem o ţară sigură câtă vreme suntem incapabili să păzim o graniţă de 7,43 m.Ce să mai vorbim de frontierele cu  Ucraina, Serbia, Marea Neagră şi Moldova...(Bine, p-asta de la urmă trebuie s-o mutăm mai harcana, dincolo de Nistru, iar în Pontul Euxin ar putea să-şi înmoaie gânditorul de la Hamangia muşchiul ţigănesc şi obrazul scorţos)  
În urma ta, Piţurcă, nu rămâne decât infatuarea şi siluirea cu mare cruzime a limbii române. Mai ne amintim vag de cele 13 meciuri banale ca jucător la Naţională şi numărul 666 de la maşină. Despre calificări nu-i mare lucru de spus.Una au făcut-o dinozaurii generaţiei de ceva aur, iar cealaltă este rezultatul prostiei tradiţionale a unui arbitru din Grecia. Am zis Grecia? Să nu te încrezi în ei nici când îţi fac daruri de nuntă. Că îţi bagă calul troian în cort şi-ţi fură mireasa de n-o mai găseşti până-n Brazilia.
D-aia ziceam  să ne laşi în durerea noastră, că ne faci iar pocinogul chiar dacă la viitorul Campionat European nu se califică decât Andora şi Luxemburg. Şi România, dacă rămâi tălică antrenor. Ştiu că ai un serviciu bun, bani mulţi, muncă puţină, rezultate deloc, dar dă şi tu o dată în viaţă dovadă de altruism, nu mai sta la pomană.Toată lumea te-ar da afară, dar cică ai pleca cu un sac de bani. Şi care-i problema? Tu meriţi toţi banii din lume numai să ne laşi şi să te duci unde a înţărcat Satana copiii, adică la Vica Blochina, sau unde te simţi  cel mai bine.Vrem să fii fericit, ceea ce ne dorim şi nouă.
      Pe conducătorii a ceea ce numim cu generozitate fotbalul românesc, îi sfătuim să-l plătească ca să putem trăi şi noi cu speranţa că ne vom duce la următorul turneu final. Să nu se culce pe urechea aia bleagă că la un moment dat am putea fi gazde şi-n mod obligatoriu vom fi prezenţi. Cu Piţurcă antrenor putem rata şi o calificare din oficiu.


2 iunie 2014
editorial ''ARENA BUZOIANĂ''

MEIN REGENKAMPF

         Întâmplarea a făcut ca să-l cunosc pe Reghe la o şedinţă de partid.  Lungă, plictisitoare, cu intrări la intimidare, cum sunt partidele din Liga I. Se tot foia pe scaun aşa că prezidentul i-a zis cu delicateţe: '' Mă, băiatule, văd că stai ca pe ghimpi. Dacă ai vreun antrenament poţi să te duci, nu-i supărare. Aşa-i politica ,la televizor pare frumoasă, dar în realitate e plictisitoare. Du-te!...Dar nu s-a dus. A suportat cu stoicism, alături de prea ciudata lui soţie, ba a stat şi la fursecurile de după rumegându-le cu nedisimulată plăcere.
       Tot cam aşa s-a întâmplat şi la Steaua. A rezistat, suferind în tăcere, până l-au pitit unii pe Gheorghe - fost Gigi - după care s-a destrăbălat în voie, alături de ghiduşul M.M.- până l-au transferat şi pe ăsta la un club de fiţe în care colanţii şi vestimentaţia în dungi sunt aproape obligatorii - şi, evident, distinsa Ana-Maria, cea mai mare vânzătoare de trupuri de fotbalişti din câte au existat pe faţa şi pe lateralele pământului.
         Rămas singur acasă, doar cu cocoşul impresar, Laur - cum i se spune în telenovele - a început s-o facă pe bengosul. Să se dea mare, cum spun băieţii de cartier, model 1990, fără îmbunătăţiri. Să fie arogant, deşi nu era cazul. E adevărat, a câştigat două titluri, dar în condiţiile celor mai slabe  întreceri interne din ultimii 50 de ani, în care pur şi simplu Steaua n-a avut adversar, nu pentru că era prea bună ci pentru că echipele celelalte arătau ca adunate de pe gârlă. A câştigat şi atunci când,  şi dacă vroia, n-avea cum să piardă. Totuşi, asta nu înseamnă că Reghe nu-i un antrenor bunicel pentru Liga I şi pentru campionatele arăbeşti unde până şi cămilele aleargă cu frâna de mână trasă de parcă ar vrea să le dribleze Adrian Copilul Minune Cristea.  Nici pomeneală, ceea ce spuneam eu atât de delicat de-mi plânge mausul pe genunchi este că încă n-a ajuns un antrenor mare. Şi probabil nici nu va fi întrucât a ales să umble prin pustie în căutarea petrodolarilor, călare pe cămila cu două cocoaşe în faţă şi codiţe împletite pe spate, în loc să înalţe steagul pe marile arene europene din Şampion Lig, după cum ar spune Ioan Becali, fost Giovani.
Aventura lui la Steaua a fost o lovitură de imagine pe care acum o exploatează financiar la maxim. Nimic de condamnat până la urmă, rămâne doar tristeţea că încă un băiat care părea bun s-a transformat peste noapte în băiat rău şi a urmat clasicul traseu al românilor ce se nasc talente şi mor speranţe.
          Pentru cei care iubesc momentele memorabile din istoria fotbalului mioritic, Laurenţiu Regenkampf va rămâne jucătorul de legendă cu un singur meci la Naţională. Un meci de neuitat, un fel de fotbal pe plajă, un 2 la 5 cu Danemarca, în care neamţul a marcat cu capul de la o distanţă apreciabilă, unul dintre cele mai frumoase goluri de aer din sufletul microbistului român fiindcă ''neamţul''a greşit poarta. Şi cu nemţii nu te pui, ştim asta din istoria necenzurată a românilor. Probabil nisipul i-a fost predestinat, altfel nu şi-ar fi băgat acum autogolul Al Hilal, dacă aşa s-o fi numind echipa de beduini, că pe acolo toate sunt la fel, sau mi se pare mie, că m-am uitat după nişte piese de colecţie 90-60-90 şi n-am sesizat nicio diferenţă. Că nu ai voie decât să le citeşti în ochi şi scrisul e ca naiba, de la dreapta la stânga de parcă ar fi opera unor absolvenţi de licee cu profil tehnologic.
           Despre certurile cu Gigi Becali - actual Gheorghe - istoria orală n-o să consemneze nimic, deoarece Laur a făcut tot ce i-a cerut trimisul lui Dumnezeu la Poarta Albă. L-a ascultat cu sfinţenie, în genunchi, de parcă ar fi fost avatarul celei mai mari impresare de pe mapamondul lumii şi de pe cele opt planete învecinate  cu Oana Zăvoranu.


26 mai 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ

ROŞU, GALBEN ŞI ALBASTRU

        Nu a existat pentru mine un motiv de mai pătrunzătoare mândrie ca acela de la olimpiada australiană când am văzut în faţa ochilor înlăcrimaţi numai roşu, galben şi albastru. Pe cele trei trepte ale podimului se aflau româncuţele Andreea Răducan, Simona Amânar şi Maria Olaru. Ele întruchipau frumuseţea şi demnitatea unui popor care merită din plin să fie printre marile naţiuni ale lumii, aşa cum i-a hărăzit Dumnezeu, şi nu la periferia istoriei unde ne împing zi de zi bezmeticii care ne conduc şi ne batjocoresc de 25 de ani.
       Evident că,  puşi în faţa tricolorului românesc în triplu exemplar, mai marilor lumii sportului li s-au împăienjenit ochii şi i-au şutit titlul olimpic Andreei Răducan sub pretextul jenant că s-a dopat, deşi analizele au confirmat că tânăra zeiţă din Carpaţi  luase un banal nurofen contra răcelii. După Olimpiadă, medicamentul respectiv a fost scos de pe lista dopantelor, dar Andreei nu i-a mai dat nimeni medalia înapoi. Oricum, pentru noi tot ea este campioana olimpică şi are toată preţuirea noastră la fel cum au toate sportivele cu tricolorul în inimă, printre care se află şi Larisa Iordache, minunea recentă de la Sofia.
        Micuţa prinţesă ne-a redat bucuria de a fi români în aceste vremuri tulburi în care patriotismul este luat în derâdere, iar patrioţii sunt batjocoriţi de mafioţii burdihănoşi care nu se opresc din furat nici cât să asculte imnul naţional. La redefinirea noastră ca europeni de rangul I au contribuit fundamental Octavian Belu şi Mariana Bitang, două statui umblătoare, cărora pigmeii nu s-au sfiit să le dea câteva flegme la baza soclului în care sunt dăltuiţi. Aceşti sportivi minunaţi ne arată calea prin care România poate ieşi din marasm: lăsaţi profesioniştii să-şi facă treaba în toate domeniile şi vom fi iarăşi ce-am fost şi mai mult decât atât! Respectaţi-i pe aceşti oameni, fiţi patrioţi ca şi ei, numai aşa putem urni căruţa din groapa istoriei. De fapt, aceşti mari antrenori nu sunt  simpli oameni, ei sunt eroii timpului nostru, loviţi de atâtea ori pe nedrept de pigmeii care n-au produs în viaţa lor de nimic decât   mătreaţă. La ei în cap creierul mare stă în locul creierului mic, iar în locul gol locuieşte o colonie de păduchi care din când în când încing câte-un baiaram pe acoperiş. De acolo i-au lovit, cu ura parazitului care se visează fluture, pe aceşti români autentici, aşa cum sunt lapidaţi toţi oamenii care reprezintă ceva prin ei înşişi în aceste vremuri de cumplită urgie în care competiţia valorilor a fost înlocuită cu întrecerea putorilor de partid şi de stat.
       Noroc că mai există asemenea caractere. Avem o speranţă că nu-i totul pierdut. Astăzi, în mai 2014, patrioţii sunt singura şansă a României de a se salva, prin ea însăşi, din tomberonul istoriei.

EDITORIAL ''ARENA BUZOIANĂ''
19 mai 2014  

O LUME NEBUNĂ, NEBUNĂ, NEBUNĂ...

Acum că femeia cu barbă şi push-up a câştigat lălăiala de la Copenhaga, nu mai rămâne nimic de spus despre fotbal fiindcă orice aş spune ar fi prea puţin. Mizeria lumii contemporane se revarsă din vidanja cu ecran plat sub forma unui bărbat care se crede femeie, dar care a uitat să năpârlească, şi a unor votanţi-melomani care se cred deschişi la minte în spiritul aşa zisei politici corecte, şi care ne prezintă anormalitatea ca pe un lucru absolut firesc, un mod de viaţă numai bun de urmat. Potrivit acestei teorii nu-i nimic mai normal pe lumea asta decât ca bărbaţii să-şi taie mandravelele, să se îmbrace în rochii-curcubeu şi să miaune precum cotoii castraţi ”Corul vânătorilor'' fără puşcă. Iar frumoasele femei ar trebui să-şi repună bărbile pe care şi le-au dat jos când au coborât din copaci  şi, după ce i-au dat fraierului de Adam mărul de rigoare, au intrat la hair-stilistul Dârţă comandând cu voce guturală :''ras, tuns, frezat şi epilat inghinal''. După care să-şi comande nişte vibratoare din acacia şi să înţepe în stânga şi-n dreapta, la întâmplare, în căutarea timpului pierdut. Vi se pare că vorbesc prostii? Aşa este, dar parcă prea s-a întors lumea cu fundul, pardon, rectific, cu roatele în sus.
      Ziceţi voi, cum poţi să mai scrii de papagalii fotbalului când poznele firii din muzică te duc cu gândul că data viitoare festivalul de manele numit Eurovision ar putea fi câştigat de o pisică care se crede câine şi latră la lună sprijinindu-se în piesa de colecţie care l-a făcut celebru pe un măgar, care măgar renunţase la obiect pentru că se simţea măgăriţă şi visa, de când era măgărel, să câştige festivalul de la Mamaia...
      Mai poţi, în aceste condiţii, să te întrebi ce mai face Chiricheş, pe care proştii de la Totenham au plătit o căruţă de bani ca să-l admire cum se opune  fără succes vântului din Bucureşti ,care-l bate şi din faţă şi din spate, vorba cântecului nouăzecist, şi-l apleacă la pământ, crăcănat şi abătut, ca pe orice alegător valah, în drum spre casă, după ultimul bairam electoral. Poţi, dar nu prea ştii ce să-ţi răspunzi, că n-ai de unde să-l iei. Te uiţi pe teren şi nu-l zăreşti printre jaloane, te benoclezi pe bancă şi nu e. Atunci unde să-l cauţi, la cârciumă? Nasol, la Londra sunt mai multe cârciumi decât fotbalişti şi-ar fi greu de găsit acest pui de dac născut din încrucişarea unui vas de Cucuteni cu un ţoi de ţuică. Talent înnăscut, va sfârşi speranţă, ca mai toţi românii cărora Dumnezeu le-a pus mâna-n cap fără un motiv precis. Atunci ai putea să te întrebi ce fac celelalte vedete ale Naţionalei, care orbecăie prin Europa de la o bancă de rezerve la alta. Dar n-are rost...
      Şi-n această beznă tipic românească, de nicăieri s-a aprins o lumină. I se spune Simona Halep şi a ajuns să zboare deasupra lumii prin autopropulsie. E adevărat, o încurcau sânii, dar i-a ajustat prin metoda reducerii la absurdul românesc, spre indignarea vedetelor de silicon care poluează spaţiul public şi au în poşete, pe lângă ruj şi rimel, şi câteva petece de bicicletă, că nu poţi să ştii când te loveşte necazul şi până ajungi la vulcanizare se pot întâmpla multe.
    În primul set, Simona i-a tras-o scurt  Sharapovei, de-am sperat că e seara în care o să ne primim tezaurul înapoi. Dar n-a fost să fie. Pentru noi, oamenii care ne credem normali, durerea de duminică-n amurg  a fost cât de cât suportabilă fiindcă pe draga noastră compatrioată a învins-o o tipă miştoacă. A fost un pas înainte, mai ales după coşmarul din seara precedentă când femeia cu barbă a culcat-o la podea pe Paula Seling, în numele căreia puteţi descoperi, fără prea mare efort, cheia succesului austriac.
  Oricum, treaba cu rusoaica nu rămâne aşa, Simona trebuie să i-o tragă până va striga pe toate arenele lumii, cu vocea ei inconfundabilă, ''Basarabia e România''.
   Şi dacă Sharapovei îi va trece prin căpşorul ăla plagiat din ''Lacul lebedelor'', să se retragă înainte de a face reparaţia istorică, o rog să sune la redacţie, cu taxă inversă. Poate facem câteva seturi de adio.

12 mai 2014
editorial''Arena Buzoiană''

A FOST SAU N-A FOST

      Deşi plouă la greu şi se anunţă o recoltă bogată până şi la Vaslui, echipa de fotbal şi majorete o va lua  spre  Liga a doua în pas de manevră. Probabil Marele Agricultor n-are cui vinde atâta haleală ştiindu-se faptul că în zonă băutura-i de bază, potolul e un moft de care s-ar lipsi fără regrete dacă pârdalnicul de organism ar funcţiona numai cu înmiresmatul carmol şi cu extrasul de pufoaică. Dar nu poţi să le ai pe toate, ştiţi cum se spune la ţară, e imposibil să fii şi cu bucatele în pod şi cu sufletul în rai.
     Aşa că urmaşii plăieşilor lui Ştefan cel Mare - care le-au blocat de mai multe ori traseul turcilor spre Liga Campionilor, pe polonezi i-au pus la jug să le are o nouă arenă numită'' Dumbrava Roşie'', iar ungurilor le-au dat clanţă, nu din răutate ci din obişnuinţă - vor lua iarăşi drumul pribegiei.Vor juca pe doi mici şi o damigeană de genocid cu alde Târlungeni şi Gloria Buzău, prin gropile negre ale istoriei contemporane a fotbalului.Tot va fi un plus câtă vreme mercenarii Vasluiului n-au mai primit nimic de la conducerea clubului, alta decât Adrian Porumboiu, care s-a retras de ceva vreme din hârtii, deşi în spaţiul public s-a manifestat permanent ca stăpânul plantaţiei. Firea autoritaristă a fostului arbitru cu multe semne de mirare pe fluier, l-a făcut să-şi aducă jucători de toate tipurile, el însuşi fiind din rasa bălţata românească antedecembristă, cu scopul vădit de a-i pune la muncă, fenomen extrem de hulit pe plaiurile mioritice, şi de a-i umili public la ore de maximă audienţă cu celebri filozofi de pe la Digi 1, care se trag direct din Socrate, via Dumitru Graur, ca Mutu din etnobotanice.
     Nu l-a interesat să construiască ceva durabil, a vrut doar să   le arate meltenilor cât e de bogat şi că, în secolul XXI, încă mai există stăpâni de sclavi. Ar fi vrut şi oleacă de glorie, ca să nu mai râdă fi-su de el. Dacă n-aţi văzut filmul ''Porumboiu, adjectiv'', sau cam aşa ceva, Vasluiul e ciorba aia lungă şi fără gust pe care o leorbăia personajul principal fără să se sature. Evident, flămând de glorie, la final s-a întrebat: ''A fost sau n-a fost Vasluiul în Liga I ''.
Vorba lui Hamlet din Beceni: asta-i întrebarea...




5 mai 2014
editorial ARENA BUZOIANĂ