Nu-mi mai amintesc prima zi,
numai bătăile inimii mi le amintesc,
erau atât de apropiate una de alta
încât planeta se învârtea invers
”Trebuie că se întâmplă ceva minunat”,
i-am spus îngerului prin lumina albastră,
”...parcă mi-au crescut aripi și zbor,
parcă sunt un abur pe fereastră...”
Desculț prin rouă am traversat lumina,
soarele se-ncuiase-n meninge,
nu era nimic din ce-aș fi putut ști,
încă se aude fericirea cum plânge
Nicio înserare n-avea să mai vină,
târându-și pașii printre fluturi ușor;
și-atunci un alt înger spus: ”...așa-i iubirea
și ceea ce doare este un dor
ce se preface-n înger
și-n golul din tine se ascunde,
și vii și pleci din raiul sincer,
nu știi de ce și nici pe unde...”
Și totuși, uneori, când gândul fuge
și sorbi tăcut paharul de cucută,
prin sânge se deschide-o cale
tot căutând iubirea ta pierdută
Luminile amurgului se aprind
când cad meteoriții vieții-n suflet,
printre bătăi de inimă m-ascund
și-ascult cum plânge îngerul în cântec
12 iunie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu