joi, 22 octombrie 2026

ORI DE CÂTE ORI SE STINGE LUMINA

Când iubești cu adevărat, plătești cu dor,

plătești continuu ceea ce-ai iubit,

toate amintirile viitoare te dor

și te vor transforma în granit


Stelele de se vor aprinde, te vor sfâșia

și-ți vor arunca trupul în mare;

nu-l va găsi nimeni, poate cândva

va răsări dinlăuntru un soare


Urmele se vor preface-n meduze

în timp ce întunericul de pietre se sparge,

doar surâsul trist de pe buze

te va-nsoți, spânzurat de catarge


Când iubești cu adevărat, toate ninsorile dor,

prin suflet nu va mai schia sublima,

și-ai să plătești plecările cu dor

ori de câte ori se stinge lumina...


21 octombrie 2026

LA LUPTĂ

Grindeni și bolojani și-alte eczeme

pe trupul țării cresc, din bălegar,

și ne scufundă adânc în teoreme

de care ei nu au măcar habar


Alături de vampirii economici,

tot sug la țâța țării precum șerpii,

bolnavi de preamărire, inși sardonici,

au pârjolit până și firul ierbii


Nerușinați, nepăsători și lași,

se cred în rang mai mari decât cei buni,

și vor să fie domni acești borfași,

deși par evadați de la nebuni


Câtă trufie, câtă nepăsare, 

ce neam-prostie-i mână spre putere!

Ne calcă în copite oști barbare,

din tot ce-a fost au mai rămas himere


Și totuși acceptăm și ne complacem

cu această clasă de onaniști siniștri,

de parcă n-am ști ce să facem

când proștii școlii redevin miniștri


Tot așteptăm și nu știm ce ne așteaptă

în lumea asta plină de drogați,

degeaba vrem o luptă dreaptă

când la butoane-s hoarde de ratați


Am spune că putem vota și gata,

scăpăm de șerpii ăștia veninoși,

vom pune peste ei armata

ca să triumfe oamenii frumoși


Dar nu-i posibil, nu mai e căci ei

ne-au luat și dreptul liber de-a vota,

că nu-s doar lacomi, sunt mișei

și-au pus în lanțuri țara ta


Și atunci va trebui să ne amintim

că viața ne-a cedat-o Dumnezeu,

că nu-i normal să ne mai umilim

și-i timpul să renască omul-leu


Să scoată țara din robia cruntă,

ne strigă viitorul din copii;

la luptă, dragii mei, la luptă,

să fim eternității flăcări vii!


20 octombrie 2026


DE DOR DE NOI

Cad frunzele, iubito, e un semn

că viața își reneagă moartea,

în univers plâng stelele de lemn

și tot mai tristă se deschide cartea


Prin mine-s fel de fel de sindrofii,

se aud orchestrele cum cântă,

când ai să poți. poate-ai să vii

să facem toamnei ultima ei nuntă


Vor fi prezenți și îngerii de ceară,

amanetați plecărilor demulte,

și-un fluture ascuns în călimară

va coborî în tine să asculte


Preludiul unei opere apuse,

prin care s-a pierdut mirajul,

în lume rătăcind pe căi opuse

ne va strivi de dor de noi sevrajul


Ne vom întoarce, regăsind cărarea, 

cu fața către miazăzi,

va lăcrima-n amurg uitarea,

ce-a fost să fie însă nu vom ști...


20 octombrie 2026

sâmbătă, 17 octombrie 2026

CHIAR DACĂ PLOUĂ

Afară e un gri năucitor,

cocorii abia de se aud

și-n universul tot mai nud

se scutură de spaime câte-un nor


E toamnă, ploile-n surdină

coboară dinspre infinit,

e vremea ideală de iubit,

pe unde ești, iubirea mea divină?


Și se prea poate ca-n amurg

să treacă păsări călătoare,

iar umbrele înșelătoare

să se ascundă-n vechiul burg


Din mine cad iar frunze de arțar,

pe care calcă îngerii cu teamă,

ecoul încă te mai cheamă

să-mi torni în suflet ultimul pahar


Și să îl bei cu sete de Sahara,

nimic să nu mai fie prea puțin,

chiar dacă plouă, hai să ne iubim,

ca-ntr-un poem de Tristan Tzara...


17 octombrie 2026



Până aici, ajunge, lepre, prea-i batjocura pe față!