Se aprinde deodată primăvara,
salcâmii parcă au înnebunit,
iubito, poate vine iarăși vara,
sunt vești c-ar fi fugit din infinit
La miezul nopții am să trec pe vale
și voi avea chiar luna la breloc,
și de-or să-mi iasă stelele în cale
să-mi faci în vara tainei noastre loc
În zori de zi la poarta ta de alge
voi tremura de spaimă și de frig,
și dacă întunericul se sparge
îmi fac curaj o dată să te strig
Și poate-ai să răspunzi când o stea
va coborî pe pernă dintr-un vis,
și tu ai să te sperii, draga mea,
în bucuria mea de nedescris
Și-am să-ți sărut de bună seamă ochii
și adierea vântului va ști,
că, descuiată dintr-atâtea rochii,
am să te-ncui de tot în poezii
Și de atâta drum până la tine
prin despletiri de mai nemaivăzut,
nu mai răsare soarele în mine
și plânge încet un înger decăzut
Și totuși se întâmplă o minune,
se tulbură de spaimă călimara,
și încă pot să te mai strig pe nume;
iubito, poate vine iarăși vara
Și-ai să-nflorești de-a dreptul în cuvinte
pe care încă nu le-am scris,
și plouă cu lumină albastră-n minte
și tu cobori în vara mea din vis...
27 mai 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu