Deja nu mă mai doare amintirea,
se aprind pe rând luminile-n amurg
prin univers s-a rătăcit privirea
din care nostalgiile se scurg
Inima așteaptă atacul final,
se strâng în jurul ei armatele de îngeri,
îmi tropăie-n sânge o urmă de cal,
nu mi-e teamă de poveri și înfrângeri
Nimeni nu-mi poate întoarce cuvântul,
a traversat perdelele de ceață,
cenușa mi-o va-mprăștia vântul,
nu va rămâne în urmă nicio fărâmă de viață
Și totuși din praful de stele
au căzut îngerii și s-au frânt,
nimeni nu va călca pe urmele mele
voi fi adiere de vânt
De voi pleca din vis undeva,
unde nu există semne de întrebare,
poate vei veni și tu, draga mea,
să mă-ntrebi ce mă doare
N-am să-ți răspund, cufundat în visări,
voi lupta până la capăt pentru Patria ideală,
corăbieri vor străbate pe mări
până când inima va răzbate din boală
Îngerul va ține discursul final,
va preciza că nu am fost de aici
din acest secol atât de banal
în care am tot aprins licurici...
26 februarie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu