Deja nu mă mai doare amintirea,
calc orizontul fără teama de margini,
în urma mea mai stăruie privirea
și sufletul se-ntinde peste pagini
Lumea așteaptă atacul final,
și-i strâng în jurul meu pe adevărații îngeri,
îmi tropăie-n sânge o urmă de cal
și nu mi-e teamă de poveri și înfrângeri
Nimeni nu-mi poate întoarce cuvântul,
am deschis ochii și am privit întunericu-n față,
cenușa mi-o va-mprăștia vântul,
nu va rămâne în urmă nicio fărâmă de viață
Și totuși din praful de stele
au căzut îngerii și s-au frânt,
nimeni nu va călca pe urmele mele
voi fi adiere de vânt
De voi pleca din vis undeva,
unde nu există semne de întrebare,
poate vei veni și tu, draga mea,
să mă-ntrebi ce mă doare
N-am să-ți răspund, cufundat în visări,
voi lupta până la capăt pentru Patria ideală,
corăbieri vor străbate pe mări
până când inima va răzbate din boală
Îngerul va ține discursul final,
va preciza că nu am fost de aici
din acest secol atât de banal
în care am tot aprins licurici...
26 februarie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu