Trecea pe drumul prăfuit de țară
un om bătrân legat de timp c-o sfoară
Ducea cu el călătorii demulte,
doar îngerii știau să-l mai asculte
Avea-n rucsacul prăfuit de ani
și fluturi verzi și munți de bolovani
Dar nu-i simțea povară, doar puțin
umbla desculț prin colțuri de destin
Fire de iarbă îi creșteau sub talpă
și-n ochi îi înflorea un fir de nalbă
Nu-i sângera piciorul, numai ochii blânzi
i-împrumta copiilor plăpânzi
Când cobora din sine, la amurg,
pe străzile pustii din vechiul burg
Și când de mână-l apuca tristețea,
se auzea pășind alături tinerețea
Nu-l judeca nici cosmosul, nici vântul,
de sub picioare nu-i fugea pământul
Ducea cu sine tainele sublime,
tot ce a fost, călătorii divine
23 iunie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu