Ne-om mai vedea

Ne-om mai vedea, nu îmi mai duceți grija,
chiar dacă drumul ăsta-i prea îngust,
purtați la gâtul vostru schija,
ca pe-un trofeu al unui veac vetust

Ea s-a lovit de mine ca de-un zid,
amprenta strânsă-n pleoape mă mai doare,
un înger cu-n surâs perfid
se-nvârte-ntr-o spirală-ntâmplătoare

Atârnă spaima vremurilor tulburi,
ca un păianjen smuls din vraja sa,
aduceți lemne, sunt atâtea ruguri
ascunse într-un timp de tinichea

Pledați cum vreți la ultima instanță
și noaptea latre ca un lup flămând,
ne vom vedea cu siguranță,
voi bea paharu-acesta pân la fund


11 noiembrie 2016

Străzile ne strâng disperate în brațe

Străzi pe care nu mai locuiește nimeni

străzi pe care nici amintirea nu mai bântuie

gropile tocurilor cui plâng sub apă când plouă

nicio întâmplare nu mai fluieră vântul

crește ca o rană sub asfaltul inimii pământul

îngropându-ne amintirea și nouă

Vitrinele nu mai reflectă chipuri

realitatea zdrobește visul cu un baros uriaș

ecrane murdare cad asfixiate în transă

se ițesc dintre umbre sinucigașe nimicuri

măturate dintr-o inimă arsă

Oglinzi sfărâmate sub picioare desculțe

printre cioburi înoată atlanți

cărați de brațele smulse

iar noi parcă am fi ceilalți

Străzile trec prin retină cu viteza luminii

se agață de melancolie, caracatiță oarbă

nu se aude funebrul adio

dar noaptea infernală a iubirii

în cercuri nevăzute aleargă

Din vitrină îmi face cu mâna cineva

o inimă de plastic

se-ntinde secunda și mă lovește peste ochi

cu-n drug de fier supraelastic

N-ar mai fi nimic de povestit

ora s-a rupt definitiv în două

străzile s-au înecat în câmpul pustiu 

ne strâng disperate în brațe amintirile

Și plouă

11 noiembrie 2016

Ești partea cea bună din mine

Știu că uneori ți-e greu să duci pe umeri,
povara de-a avea grijă de spaimele mele,
îmi zâmbești când sunt trist, nu te superi,
când iarna-și înfige în mine andrele

Când vin obosit de pe drumuri de gheață
m-aștepți ca un înger în casa tihnită,
și-mi dai de la tine o parte din viață,
lumină îmi ești, mirare, iubită

Nimic nu ți se pare prea greu pe pământ
și la mine în brațe ești mereu mai înaltă,
ești la fel de frumoasă ca o candelă-n vânt
și nu obosești să mă ierți niciodată

Tu m-ajuți să merg mereu mai departe
pe drumul acesta presărat cu redute,
ești întâia copertă de carte,
m-aduni din războaie dinainte pierdute

Poverile lumii pe toate le car
prin destin, ca un rob fără șansă,
noroc c-ai venit dintr-un stins avatar
să vindeci tristețea de veacuri în transă

Știu că ai vrea să zâmbesc mult mai des,
să-mi aprind în privire lumina,
din amurguri nevăzute să ies,
să-ți fiu jumătatea, divina

Dar sunt ca o iarnă sfâșiată de vânt,
troienele mă îngroapă sub ziduri,
numai tu le dezgheți cu-n cuvânt
și-alungi înserarea din riduri

Tu stai lângă mine, când vin din coșmar,
și-n casă e cald și-n inimă-i bine,
acolo îți scriu pe un ciob de pahar:
iubito, ești partea cea bună din mine


6 noiembrie 2016

Să bată clopotele de-nviere

Să bată clopotele de-nviere,
Pământul țării nu mai e pustiu,
Noi, condamnații veșnici la tăcere
Carpaților le-aducem mângâiere,
Risipa noastră este focul viu 

Incendii nesfârșite or să fie,
Avem de ars întregul putregai,
La tine-n bătătură, Românie,
E prea mult viscol și-n acea stihie
Au putrezit și gurile de rai

Noroc că mai există sus, în munți,
Miracole ce-abia așteaptă
Să treacă pragul altor nunți...
Tinerii lupi și urșii cei cărunți
Vor să sugrume zodia nedreaptă,

Ce te-a ținut în gheare ca pe-o pradă,
Și-a subjugat tot globul pământesc,
E timpul deșteptării și-or să vadă,
Intrușii cinici din ogradă
De ce e-n stare neamul românesc

Nu vă mai temeți, se întorc strămoșii!
Ne curg ca untdelemnul prin artere,
Să aruncăm în focul viu leproșii,
Să cânte-n zori de zi cocoșii,
Să bată clopotele de-nviere...


7 noiembrie 2016

Deșert

Inima ta e un deșert

în care n-a mai plouat de o mie de ani

Am trecut pe acolo întâmplător

Călătoream spre apus

în urma privirilor mele

Erai pe marginea drumului, printre cactuși

Mureai de sete

Ți-am dat să bei dintr-o lacrimă

În inima ta nu mai plouase de o mie de ani

deșertul 
își întinsese ghearele prin toate celulele

Ți-am împrumutat țesuturile mele

și ai devenit o oază

din care se adapă beduinii

cu buzele crăpate de ură

M-am îmbarcat pe o corabie

drumul spre apus traversează ape tulburi

În fiecare zi plouă 

și oceanul se înalță 

până-mi izbește surâsul de cer

5 noiembrie 2016

SĂPTĂMÂNA PE SCURT (45)

Se strânge lațul în jurul Cârpei Kaghebiste * Reptilieni, mânca-ți-aș! * Boala românilor: insuficiența cardiacă * Mircea Cărtărescu despre Victor Ponta * Sfântul Arsenie Boca * Preafericita Alina Gorghiu *  De la ”Cucuveaua Mov” la ”Steaua Polară” * Mita erectorală * Justiția e oarbă sau proastă? * 65 de ani de șprițuială și sperjur * Cum s-a ars Andreea Submarin în incendiul dragostei * Zăvoranca iubește, firește, la nebunie * Jucătorii Stelei, porumbeii păcii * Frumoasa și Bestia * Interviu de angajare în țâțele goale  * Statul dac în tranziție * Lipsa de respect față de putori * Cioloș: ”ușcheala din România!”  

 Parchetul General a emis pe 2 noiembrie 2016 un comunicat istoric, în care se confirmă ceea ce am scris de atâția ani: emanații revoluției, adică Cârpa Kaghebistă și șatra lui de criminali, sunt vinovați pentru uciderea a 957 de oameni și rănirea a peste 3000, începând cu 22 decembrie 1989, ora 12. Deci nu teroriștii lui Ceaușescu au măcelărit populația nevinovată, ci diversioniștii lui Iliescu, care vroiau să justifice lovitura de stat și executarea fostului președinte. În curând vine Crăciunul și zidul de WC de la Târgoviște îl cheamă pe Iliescu la apel. Moarte pentru moarte, parcă așa se striga în decembrie 1989. Să se facă dreptate până la capăt! România postdecembristă a fost clădită pe minciună și crimă. Atunci s-au pus bazele desființării statului național, atunci s-a renunțat la independența României. Atunci ne-au condamnat pe toți la moarte. * Încă mai sunt ipocriți care consideră că țiganilor trebuie să le spui romi, ca să nu-i jignești. Nu-i nicio ofensă, mânca-v-aș portofelul, cei mai mulți se dau mari cu asta (Bă, te fac, eu sunt țigan! Parcă sună cunoscut...). Dacă ne punem la mintea voastră, ar trebui să le spunem reptilieni. * Boala care face ravagii printre români e insuficiența cardiacă. Se manifestă ori de câte ori n-ai suficienți bani pe card *  Mircea Cărtărescu dă semne că își revine: ”Ponta este simbolul a tot ce e mai corupt, mai mincinos și mai toxic în România de azi.” P-asta am înțeles-o, că nu suntem grei de cap. P-aia cu homosexualii trebuie s-o rumege mai mult scriitorul favorit al lui Băsescu, pe care Matrozul Chior nu l-a citit, dar l-a cinstit...  Totuși, când scrie succint, Cărtărescu pare că merită să stea în sala de așteptare a premiului Nobel * Suprasăturat de musafirii care se rugau să câștige la 6 din 49, sau măcar la 5 din 40, Arsenie Boca se va retrage (și) oficial în rândul sfinților. Actele au fost redactate, iar taxa de timbru a fost plătită în avans de valurile de credincioși săraci cu duhul care și-au asigurat un loc în paradis * Jupân Titircă Inimă-Rea vrea înființarea unei Gărzi Naționale aflată în subordinea Parlamentului Rușinii Naționale. Ce-i trebuia chelului de Nicolicea tichia de mărgăritar?! De parcă nu făcuse Parlamentul destule fărădelegi? Sau speră să se apere de asaltul DNA? * ”Eu mă simt foarte bine cu Dacian Cioloș. S-au aliniat astrele pentru PNL”, a declarat preafericita Alina Gorghiu. Dar cu cine nu se simte ea bine! * Tot Alinuța: ”Unde mă duc eu, niciodată nu sunt probleme.” Cu modestia? Cu orgasmul politic? Cu accesoriul ăla căruia i se spune coeficient de inteligență? Așteptăm cu inima cât un purice precizări suplimentare, mai ales că de la capătul lulelei o pândește Marele Pleșcar Toader Paleologu, celălalt vizionar al stabilimentului național-libertin, care afirmă, citând din Florin Salam: ”Salvarea PNL-ului de la mine vine.” E posibil, dacă a sunat cineva la 112 înaintea Alinuței. * Suprafața agricolă utilizată a României este de 13,3 milioane de hectare (55,8% din suprafața țării), din care cea arabilă ocupă 8,3 milioane de hectare. Peste un milion de hectare au încăput pe mâna străinilor. După ce două mii de ani ne-am bătut pentru fiecare petec de pământ, acum îl dăm de bunăvoie și aproape gratuit. Ia spuneți, oameni buni, mai vrem pământ sau ne sperie munca? * Naționala de handbal cu mâna a României a învins cu 26 la 23 Belarusul. A fost o victorie cu Cântec, deoarece jucătorul cu acest nume (sperăm că nu este un pseudonim al lui Nicolae Guță!), a marcat patru goluri. * 23% dintre tinerii americani preferă să fie izbiți de un meteorit decât să-i voteze pe Hillary Clinton sau Donald Trump. La fel ca restul omenirii. * Multe secrete din celebrul caz Black Cube vor rămâne înmormântate în cutia poștală a Cucuvelei Mov, deși spionii i-au spart emailul cu un târnăcop, furat din magazia de scule a barajului Bicaz. În aceste condiții, nu-i de mirare că sensibiloasa șefă a DNA a primit distincția ”Steaua Polară” din partea statului suedez, care apreciază lupta tardivă împotriva corupției. Îl plângem pe ambasadorul care a oferit distincția fiindcă nu știe cu cine s-a încurcat și e foarte probabil să fie chemat la sediul DNA Ploiești pentru dare de mită în formă continuată. * O curiozitate bolnăvicioasă nu lasă lumea românească să doarmă; sub ce formă se va da mita anul acesta: erectorală sau elect/orală ? * În România , dacă ești un mic afacerist  și nu plătești un leu TVA, vine ANAF-ul, te dezbracă la nudul gol, te bate cu biciul în public, îți violeaza nevasta și-ți vinde copiii pe piața de sclavi din Occident. Dar, dacă faci o evaziune de la 100 de milioane de euro în sus (cazul Murfatlar, peste 130 de milioane!), pe mână cu politicienii și cu oamenii pe care aceștia i-au plantat la conducerea diverselor instituții publice, premierul te invită la cină, iar președintele te decorează cu titlul de ”Erou al Muncii Capitaliste”. Peste tot vei fi în capul mesei, lângă nașul mare. Cu greu, într-un episod intermediar, te trezesc din somnul nerațiunii niște mascați, te trec prin fața camerelor mincinoase de luat vederi, te bagă prin față la cremenal și te scot prin spate. Dacă ai ghinion, primești 2-3 ani cu suspendarea executării pedepsei. După care ți se returnează restul de TVA, prin intermediari. Că România nu mai e demult a noastră. E a urmașilor urmașilor hoților noștri. * Pe 4 noiembrie, cel mai odios președinte din istoria României, după Ion Iliescu, a împlinit 65 de ani de șprițuială și sperjur. * Contestațiile unor dubioși certați cu legea bunului simț la adresa PRM, au fost atât de stupide încât zeci de judecători s-au prăpădit de râs. Locuitorilor haznalei politice numite PTRU nu le conveneau cine a semnat listele parlamentare ale PRM, deși le putea semna orice membru al conducerii desemnat de Consiliul Național. Dacă te luai după mintea lor, listele PNL ar fi trebuit semnate de I.C. Brătianu, iar ale PSD de I.V.Stalin. Într-un singur punct aveau dreptate: listele fuseseră semnate cu mâna, nu cu piciorul, ca ale lor. Oricum, cele mai multe dintre candidaturile PTRU vor fi contrasemnate de Laura Codruța Kovesi...*  În telenovela ”Tuncay o face pe Andreea de mălai”, nepotul lui Soliman Prolificul face o declarație care l-ar face gelos și pe Pavel Zăgănescu (din cauza cavalerismului căruia pompierii își sărbătoresc ziua, în fiecare an, pe 13 septembrie): ”...focul (adică dragostea n.n.) a fost atât de puternic încât nu l-am putut ține sub control și ne-a ars.” După care Tuncay a ars-o pe asistenta lui, o blondină de 25 de primăveri. Degeaba a aruncat Andreea Submarin o găleată cu apă rece ca gheața peste ei, incendiul ăla era și mai mare. Totuși, dacă simțiți în aer un miros de cenușă vulcanică să nu vă speriați! Vulcanul iubirii s-a stins și la poalele lui s-a înălțat un munte de vrăjeală. * Oana Zăvoranu are un nou soț. Pe care-l iubește, firește, la nebunie. Dar nu singură, ci împreună cu Sfântul Ban, Goffy, Sonny, Snoopy și ceilalți membri ai familiei de evadați din realitate. * Steaua București a reușit contraperformanța de a face  de două ori egal cu FC Zurich, echipă din liga a doua elvețiană. Norocul jucătorilor e că Becali nu știe asta. El crede că-n Liga Europa toate echipele sunt puternice ca FC Voluntari, Concordia Chiajna sau Gaz Metan Mediaș. * Rusofilul Igor Dodon și unionista Maia Sandu, se vor confrunta pentru postul de prefect al Basarabiei. Până una-alta, Ucraina s-a supărat pe Tontonel fiindcă a declarat că peninsula Crimeea aparține Rusiei. Bine, în viziunea acestui gogoman și Basarabia ar ține tot de Putin. Cu alte cuvinte, la alegerile din 13 noiembrie se confruntă doi unioniști; unul cu Rusia, celălalt (de fapt, cealaltă) cu România. Niciodată nu a fost ilustrată mai bine celebra expresie ”Frumoasa și Bestia”. * Dacă ești femeie, ai între 19 și 35 de ani, și vrei să te angajezi la Poliția de Frontieră Iași, e obligatorie experiența erotică, fiindcă va trebui să defilezi în sânii goi prin fața unei comisii medicale formată din trei bărbați, un ofițer și doi labagii (pardon, tablagii). Nu, subofițerii nu sunt doctori sau asistenți, sunt obsedați sexual. ”E un fel de videochat!”, a declarat o tânără umilită în acest mod. Centrul Medical Județean al Ministerului de Interne a refuzat să comenteze situația invocată de tinerele candidate. Dar pe membrii comisiei nu i-a putut opri nimeni din bârfit. Chiar atât de mult s-a degradat societatea încât femeile au ajuns să fie privite ca simple obiecte sexuale?! Dacă era vorba de angajare la un bordel (PSD, PNL, PMP etc) înțelegeam, dar așa? * Ia să folosim noi ”Istoria necenzurată a românilor” a cronicarului Adi Sfinteș și să ne amintim cum s-a făcut tranziția de la Burebista la Decebal, că, după cum o să vedeți, istoria e repetabilă și de cele mai multe e și bășcălioasă!   ”După trecerea lui Burebista la domnul Zalmoxe (sau Zamolxe, cine mai știe după 2000 de ani), Deceneu s-a suit pe tron, mândru nevoie mare. Problema era că nu prea mai avea pe cine să conducă. Țara era vraiște, se împărțise în regiuni, cică istorice,  iar economia era un morman de fiare sălbatice mari și înspăimântătoare. Marele noroc al lui Deceneu era că producția de vin se menținea la cote acceptabile datorită dărniciei naturii și nicidecum hărniciei dacilor.

      Consultat de urgență, Silvius Brucanus, un pseudonim de altfel, a pronosticat că e nevoie de 150 de ani ca țara să se trezească la realitate. Dacii au protestat, ei considerând suficiente câteva ulcele pline cu zeamă de varză roșie pentru a infirma vedeniile oracolului de la Dămăroaia, fostă Sugidava. Acesta, iritat la culme, le-a aruncat printre ultimii 32 de dinți un ''stupid people'' de s-au crucit bieții oameni vreo două ceasuri. Că ei, săracii, n-avuseseră când să învețe limbi străine, că se culcau devreme și se trezeau, pardon de expresie, târziu. După remarca lipsită de tact, Brucanus și-a continuat prognozele.  Potrivit acestora, lucrurile ar fi trebuit să meargă bine,''n-așa'', că va apărea capitalul roman. Și așa a fost. La 150 de ani după predicții, capitalul roman a apărut sub cele mai diverse forme: catapulte, berbeci de dărâmat ziduri, săbii, săbioare și alte scule.  Inclusiv Apollodor din Damasc, un fel de Traian Băsescu, dar mult mai uman.

       După ce l-a ascultat pe celebrul oracol, fiindcă se plictisea, Deceneu s-a hotărât să facă și el ceva pentru țară. Și a făcut un cumul de funcții. Mai întâi a cumulat funcția trecătoare de rege cu cea eternă de popă-șef motivând că nu-i ajunge leafa, el fiind suferind, după cum bine știți din capitolul doi, de ciroză. După ce a analizat situația și a ajuns la concluzia că vremurile sunt tulburi, compensațiile la medicamente abia de se văd, iar dușmanii atât așteaptă, să dai un semn de slăbiciune, s-a instalat și în jilțul de mare judecător. Rămâne de apreciat că a făcut lucrurile pe față, nu s-a ascuns ca alții în spatele principiului separării puterilor în stat. Șmecher fără pereche, Deceneu a dat o hotărâre de guvern (că el era și guvern, că am uitat să vă spun) prin care a abrogat pedeapsa cu moartea pentru regii în exercițiu. În sfârșit, Europa putea respira liniștită: în Dacia era mare ștab unul care nu părea să aibă vreo abilitate managerială. Popa a rămas mare sculă pe basculă la Sarmizegetusa până când a dat colțu și i-a luat locul unul Comosicus. Tot un popă. ''Tot un drac'', murmura norodul atât cât mai rămăsese. Că am uitat să vă spun, după moartea lui Burebista, Dacia se împărțise în patru, apoi cinci euroregiuni, c-așa-i învățase cineva că s-ar putea integra mai repede în lumea civilizată. Astfel explică analiștii politici evenimentele, dar realitatea e că dacii se săturaseră până peste cap de conducătorii lor, de prescura și apa sfințită pe care-o beau în lipsa cuvintelor tradiționale- miel, brânză, vin,chiar și viezure - pe care mai că le uitaseră. Singura faptă mai acătării a lui Comosicus a fost că a murit și i-a lăsat locul lui Scorillo. Ăsta se ținea de filosof de stăteau dacii zile-n șir uitându-se-n gura lui, întrebându-se ca proștii : '' Mă, de unde  le tot scoate, c-o are destul de mică?!''   În sfârșit, deși nu prea agreau filosofii, dacii l-au păstrat vreo 40 de ani la conducere numai de frica să nu le vină dracului în fruntea țării vreun nenorocit de popă. Că nu puteau uita cât pătimiseră sub cei dinainte. Dar până la urmă și filosofii înghit gutuia, ceea ce făcu și Scorillo care, din acest motiv, destul de întemeiat, nu mai prinse scandalurile cu care a umplut fi-su lumea antică. Diurpaneus îl botezase tac-su,care, ca orice dac era precursor la orice a apărut ulterior pe mapamondul lumii, dar după cum se va vedea, numele nu i s-a părut prea cool și își va lua un altul, devenit renume, în urma unor cafteli petrecute pe ambele maluri ale Dunării. Dar astea le vei afla, iubite cititorule, de-abia în capitolul următor. * Deși nouă ni se pare ușoară, tranziția a fost grea pentru daci. Dar ei nu băgau de seamă, săracii, că trăiau din amintiri. E drept că Brucanus le prezisese 150 de ani de tranziție,dar amintirile din vremea lui Burebista le țineau de cald pe puțin 300 de ani. Că nu se puteau uita așa ușor chefurile de la plenarele și congresele de tot felul, nici cum își făceau concediile la mare unde, după două-trei ulcele de vin, îi căsăpeau pe turiștii greci pătrunși în spațiul carpato-danubiano-pontic fără viza aferentă. Rugăciunile de tristă amintire din vremurile lui Deceneu și Comosicus îi iritaseră vizibil și de-aia unii își luaseră câmpii, câte zece hectare, conform legii 18. Codrii nu și-i luaseră fiindcă așteptau legea junglei prin care prefecții, parlamentarii și toți ceilalți tarabostes din aparatul de stat și-i vor însuși, prin interpuși, ca să aibă DNA-ul de lucru măcar vreo două mii de ani. Scăpați cu greu de talibani, șurubul reformelor s-a mai lărgit cu un deget, iar ajutoarele din Imperiul Roman începuseră să le dea speranța că  odată și odată se vor integra în lumea bogată și civilizată, deși civilizația nu-i interesa niciun pic. *Andreea Paul Vass îi îndemna pe români să muncească dacă vor să iasă din sărăcie. Primul care i-a ascultat îndemnul a fost soțul ei, unul dintre cei trei acționari ai firmei ”Romcontrol SA”, care s-a spetit cu dosarele de restituire ale proprietăților, dosare care au fost, de regulă, supraevaluate. Și, fiindcă nu-i place să-și vadă bărbatul trândăvind,  l-a încurajat să aibă contracte fără număr cu statul pe care ea îl reprezenta (cu clanța) la cel mai înalt nivel. * Elena Udrea s-a supărat că un așa zis ziarist a făcut-o ”pațachină, adică târfă, incultă și maimuță care se suie în copac”. E incredibil până unde s-a ajuns în țara asta cu lipsa de respect față de putori. Pardon, față de valori. *  Personajul hamletian ( a fi sau a nu fi penelist, asta-i întrebarea întrebătoare) Dacian Trabantian Cioloș, care încă-i plătit de U.E. cu 8333 de euro pe lună pentru a nu face prostii (dar face!), ne îndeamnă pe noi, urmașii lui Burebista, Decebal și compania de sunet și lumini, să ”colonizăm inteligent Occidentul”. În traducere liberă: ușcheala din România, că sunt incapabil să fac lucruri bune... 

Contele de Monte-Cristo
5 noiembrie 2016  

Și cresc orfane alte tundre

Se sparge ceasul lumii în bucăți
la ora marilor dezastre,
se umple golul unde toți
visăm că suntem dimineți albastre

Dar bruma a căzut cu cer cu tot
și-a îngropat iertările sub ea,
o floare de zăpadă în capot
încă mai plânge în privirea mea

Nu-i nicio șansă să se-nvârtă sfera
în care stau închise alte lumi,
prin sânge circulă himera
cu toată casa de nebuni

Cuvintele par melci sortiți să fugă
din gânduri spulberate, în alt veac,
nu-i nicio șansă din poveri să ningă
și viscolele îngrozite tac

La marginile mele, printre umbre,
secundele își fac, pe rând, de cap,
și cresc orfane alte tundre
ce-n ceasul din perete nu încap

În alte înserări, din alte ere,
când s-or întoarce visele din glod,
voi bea paharul plin cu fiere
ca-n vremea marelui prăpăd


5 noiembrie 2016 

N-a fost nimic

N-a fost nimic din ce-ar fi trebuit să fie
și tot nimicul s-a vărsat în noi
și-ntr-un acces fecund de nebunie
ce-a fost să fie-a devenit  noroi

A fost un secol cotropit de vânturi
în care ne-înveleam cu timp rămas
și-n taina nopților strivite-n gânduri
din care demonul n-a fost extras

Mai sună câteodată spaimele. În os
războaiele s-au succedat haotic
pe-acolo a murit omul frumos
răpus de un destin apoteotic

Căci n-a găsit la ceasul desfrunzirii
perechea frunzei prăbușită-n vânt
și-n ultima secvență a iubirii
s-a stins lumina ninsă în cuvânt

Așa că n-a mai fost nimic de spus
toți doctorii de inimi au clacat
degeaba zboară-o pasăre-n apus
ce-a fost să fie-n cosmos a plecat

Și-acolo nu-s adrese pe perete
un vânător de umbre scrie vești
cu pana ultimei egrete
dar nu ai voie să le povestești

Că pământenii sunt din altă fibră
nu cred de bunăvoie în magie
zadarnic oasele-n coșmaruri te mai strigă
n-a fost nimic din ce-ar fi trebuit să fie


4 noiembrie 2016

Iubire antică

Nimeni nu va mai ști, nu va ști,

de unde a venit acea zi

îmbrăcată cu hainele tale, cu ochii tăi,

cu viața netrăită, romantică,

din epoca antică

Tu nu știai că exist și pe-această planetă

uitarea prin tine-și făcuse poteci

eram o ființă concretă

cu temeri târzii

și mâinile reci

Nimeni nu va mai ști, nu va ști,

unde a plecat acea zi

îmbrăcată în hainele mele prea largi

și prea triste

din epoca viitoare, atlantică

din epoca sinucisă, romantică

N-ai să știi că exist printre îngeri

desenând inimi de sare pe fereastră,

vreodată din senin de-ai să sângeri

zăpada din mine se va cerne albastră

Și-atunci n-am să știu, n-am să știu,

dacă sunt mort, dacă sunt viu,

dacă ești da, dacă sunt nu,

dacă sunt eu, dacă ești tu...

1 noiembrie 2016

Noiembrie te-mpiedică în avatar să fugi

Noiembrie, vremea tangoului pasional 
și a romanței, după ce sub brumă
se risipesc, în freamătul carnal,
celulele ce frunzele îndrumă
spre tragicul și marele final
ce-n suflete se pierde fără urmă

Noiembrie, în care sting cocorii
luminile de bal, când gândul pleacă,
și visuri sfărâmate, aleatorii,
se-nchid în lacrima din pleoapă,
îngheață-n roluri tragice actorii
căci soarele e-o stea mioapă

Noiembrie, în care-n stinse ere
cerșeau iubiri poeții din alt rai,
și dintre milioane de himere,
cu timpul răspândit în evantai, 
alegi să te hrănești cu fiere
întinsă-ntr-un pahar corai

Noiembrie, în care țărmul vieții
spre iarnă se îndreaptă ca un fur,
te strâng la pieptul lor pereții,
și-ai face stânga împrejur,
să scuturi de pe inimă bureții
crescuți printre morminte și sperjur

Noiembrie, poveștile-s nescrise,
la gura sobei, iarna plânge-n blugi,
te strigă frunzele proscrise,
ai vrea cu ele-n cosmos să te-alungi,
dar casa cu luminile aprinse
te-mpiedică în avatar să fugi...


1 noiembrie 2016