luni, 13 noiembrie 2023

SE PREGĂTEȘTE TOAMNA DE PLECARE

Se pregătește toamna de plecare,

curând ne-om aminti că ne-am iubit,

cad fluturi tot mai des din infinit,

voi deveni, de dragul tău, ninsoare


Și am să ning ferestrele la care

m-așteaptă îngerii-copii,

voi ninge peste morți și peste vii

și vom schia prin viața viitoare


Orice sfârșit e-un început de cale,

lumina se desface pân la miez,

becarul mai înhață un diez

și se izbesc de zidul inimii petale


Nu te mai teme, suflete, nu plânge,

vom traversa împreună această lume,

încorsetați de reguli și cutume

suntem un rug ce nu se poate stinge!


Se pregătește toamna de plecare,

curând ne-om aminti că ne-am iubit,

voi ninge-n visul tău necontenit,

acoperind vechi patimi și zăvoare...


13 noiembrie 2023


vineri, 10 noiembrie 2023

ÎNTOARCEREA DIN TOAMNĂ

Întoarce-te din toamnă, domnișoară,

întoarce-te că s-a făcut târziu,

mă strânge-n brațe marele pustiu

și fără tine nu se face vară


M-am strecurat în mine însumi

și-am scris poeme amurgului grăbit,

mă sting ca o lumină de chibrit,

o floare albastră mi se zbate-n plânsu-mi


Aud din univers prin somn cum plouă

cu îngeri izgoniți din raiul lor,

și mi se face câteodată dor 

de tot ce-a fost să nu ne fie nouă


Și se prea poate mâine să n-aud

ecoul cum se zbate-n călimară,

întoarce-te frumoasă domnișoară,

ne-așteaptă în tranșee Polul Sud...


9 noiembrie 2023

vineri, 3 noiembrie 2023

NUMAI IUBIREA

Dacă stelele ne-ar privi  

cu ochii noștri de îndrăgostiți

și-ar dori să fie oameni


Dacă cerul ar avea culoarea 

ochilor noștri din copilărie

și-ar dori să fie mai albastru


Dacă râurile învolburate

ar curge spre mare

cum se revarsă lacrimile de fericire

pe obrazul nostru,

ar deveni lacrimi de fericire


Dacă frunzele copacilor ar înverzi

odată cu tinerețea noastră,

cea fără început și fără de sfărșit,

s-ar răzvrăti împotriva trecerii prin timp


Dacă toate acestea s-ar întâmpla

noi vom fi stele luminoase,

cer albastru, râuri învolburate,

frunze veșnic verzi


Dar așa și suntem 

ori de câte ori  îi dăm libertate inimii

să iubească, să iubească, să iubească,

ori de câte ori lăsăm sufletul să plutească liber

ca o pasăre, ca un puf de păpădie

în adierea vântului

spre cerul ireal de albastru


Atunci nimic nu mai contează,

iubirea ne transformă în oameni liberi,

în ceea ce am fost predestinați să fim

înainte de a rătăci calea


Numai iubirea ne apropie de noi înșine,

numai iubirea ne face să redevenim întregi;

fluturi, curcubeie, 

înger-bărbat, înger-femeie...


3 noiembrie 2023 


vineri, 27 octombrie 2023

SENSUL IUBIRII

Eu vieții tale i-am dat sens, să știi

de unde vine fericirea și pe unde, 

te rog măcar acum să nu întârzii

și dacă sună Dumnezeu, răspunde!


N-a fost un târg ușor cu mine,

a trebuit să-mi las umbra pe jos

să-nghită tot nisipul pentru tine,

din visul tău să facă timp frumos


Nu știu dac-ai vorbit cu fluturii pe seară, 

ți i-am trimis s-anunțe c-am să vin,

tu bea-ți cafeaua dulce-amară

și întoarce-te cu mine în destin


Că nu mai am să-ți dau mai mult acuma

decât ce ți-am promis cândva,

n-a fost de ajuns pământul și nici luna,

să-ți dau un sens mi-am dat chiar viața mea


Desigur, e puțin, tu vrei mai multe

și poate meriți, n-am de unde ști,

încorsetat de atâtea amănunte

n-am observat că iarăși întârzii...


27 octombrie 2023

INSULE DE CORALI

Sunt puțini oameni care merită să rămână 

În amintirile tale cu adevărat

Numai timpul hotărăște cine să atingă cerul cu degetele

Și cine să fie uitat.


Cei care rămân vor fi lumini îndepărtate 

Pe țărmuri stâncoase;

Amintiri dureroase,

În timp ce corabia vieții se îndepărtează

De zorii de zi, de amiază.


Insule pustii, insule locuite de visele tale, 

Insule de corali, inimi în dezacord

Zvâcnesc în cale 

Așteptând atacul de cord


Cine merită să lumineaze amintirile tale?

Doar cei ce te-au iubit cu adevărat,

Numai ei au văzut ce se ascunde dincolo de zale

Dacă n-ar fi existat aceia, amintirile tale ar fi foarte triste,

Ar fi fost mai bine să nu existe.


Renunță la ele cât încă nu e prea târziu.

Nu aștepta să hotărască timpul dacă ești mort sau viu.

Mergi înainte, din viitor se aude cum plouă, 

Printre amintiri umblă desculți fluturi de rouă.


S-ar putea ca oamenii care te iubesc cu adevărat

Să nu se fi născut încă; 

Așteaptă să se aprindă lumina

În noaptea adâncă...


24-28 octombrie 2023

TRANSFIGURARE

Deși întotdeauna am vrut  

Să trec neobservat, n-am reușit

Indiferent în ce încăpere a vieții am intrat,

Indiferent pe cine m-am întâlnit

Axa pământului s-a înclinat


Fără să vreau.

Am schimbat lumea din jurul meu;

”Știi, mi-ai spus transfigurată odată,

Tu ești un fel de Dumnezeu!


La tine totul e diferit;

Fluturii, visele, luna

Chiar și sala de așteptare a fericirii

În care plouă întruna...”


27-28 octombrie 2023

sâmbătă, 21 octombrie 2023

CRIZANTEME

La noapte de-o să vin, tu nu te teme,

în mine însumi voi cădea din cer,

sub brume s-or aprinde crizanteme

și eu. și tu, o să uităm de ger


În brațe-ai să mă prinzi, să nu mai suferi,

și-ai să aprinzi și-un rug de albăstrele

în care rătăcește câte-un nufăr

crescut la marginea ființei mele


Apoi mă voi lăsa cules cu grijă

să nu se risipească din prea-plin

și chiar de m-o lovi aceeași schijă

în mine însumi sigur am să vin


să te găsesc, atât de bine ascunsă

încât am ostenit de când te caut,

și-o parte din eternitatea scursă

se va-ngropa cu fluturii în flaut


Și-o să uităm de ce-am căzut din cer,

și-am să-ți șoptesc: Iubito, nu te teme!

Hai să uităm că ni se face ger,

sub brumă să aprindem crizanteme!


21 octombrie 2023

luni, 16 octombrie 2023

HAI, IUBITO, CÂNTĂ-MI ACEL CÂNTEC

Hai, iubito, cântă-mi acel cântec

să-mi arunc iar hainele în foc,

săbii ascuțite mi se zbat în pântec,

cântă-mi de iubire și de nenoroc!


Hai, iubito, cântă-mi pân la ziuă

îngerii să nu-i aud cum pleacă,

mi se zbate sufletul în piuă,

cântă-mi de tristețe până o să-mi treacă!


Hai, iubito, cântă-mi pân la capăt

poate s-o-ntâmpla minunea de a fi

descuiat din viața mea cu-n lacăt,

să ne mai putem și noi iubi


Hai, iubito, mi se face seară,

în amurg degeaba te mai cânt,

sufletul se-ncuie în chitară

și sunt tot mai singur pe pământ...


16 octombrie 2023



sâmbătă, 14 octombrie 2023

CÂNTEC DE AMINTIRE

N-ai cum să nu îți amintești, n-ai cum

c-ai fost și flacără și fum;

și frunză ai fost, cerneala din scrisori,

îngerul trist ce lăcrima în zori


Erai atât de tânăr, visai iubiri supreme;

”Iubito, nu te teme, n-o să-nfrunzim devreme!”

În inimă o daltă spărgea ferești de lut,

se coborâse-n suflet un dor necunoscut


N-ai cum să nu îți amintești, n-ai cum,

c-ai fost și flacără și-acum ești fum,

mergi singuratic pe cărări de munte

și-ți cad în suflet frunzele demulte


Alergi desculț prin timpul prim

pe unde îngerii au murit câte puțin,

și n-ai să știi vreodată, n-ai să știi

de ce-ai pierit și tu a doua zi...


13-14 octombrie 2023

 

duminică, 1 octombrie 2023

CÂND SE DĂDEAU TOȚI ÎNGERII DE-A DURA

Când mi-am schimbat, iubito, coafura,

că semănam prea mult cu Patrick Duffy,

toți îngerii s-au dat pe chipul meu de-a dura

și sânilor le-au cam sărit canafii


În rai am fost ca să cunosc gagici

pe când curgea din mine-o apă albastră,

când ai să-ți amintești c-ai fost pe aici

să spargi cu dalta-n suflet o fereastră


Să picuri din veninul limbii tale

siropu-acela dulce-viperin,

toți spinii înșirându-se pe cale

în talpa goală sigur am să-i țin


Și-am să pășesc prin mine mai departe

chiar dacă ai să-mi bați piroane-n gânduri,

voios m-oi duce singur către moarte

din mine o să-și facă raiul scânduri


În rest n-am să mai spun nimic,

n-am să-mi mai schimb vreodată coafura,

să nu mai semăn cu acel Patrick

de se dădeau toți îngerii de-a dura...


1 octombrie 2023