Poate am fost înger albastru

 

Urare 2025

 

Trec prin suflet sănii către tine

 

PARCĂ TE CUNOȘTEAM

Ai apărut pe neașteptate, de nicăieri,

parcă te cunoșteam de o viață.

M-a străbătut aceeași săgeată de lumină;

ce dulce otravă-i iubirea divină!

Am știut că îmi ești predestinată,

dar, fără să știu de ce, 

în mine săpa o durere covârșitoare;

oare ce s-a întâmplat în altă viață,

ce rană neștiută mă doare?

Nopțile lungi de magie,

sufletele noastre împletite,

toate poemele acelea de nedescris

nu pot fi definite 

Ai apărut ca să învăț ce înseamnă fericirea

Viața mea a început atunci chiar dacă

o mai trăisem cândva

Fără nicio ezitare, fără niciun compromis,

ți-am oferit toată dragostea mea

N-am înțeles de ce ai plecat 

din visele acelea copleșitoare,

dintre bătăile inimii 

străbătută de o rază de soare

Se poate să fi fost ceva 

ce se întâmplase în viețile trecute

Încă se aude ecoul inimii: 

”Du-te!”...

29 decembrie 2025

DACĂ NE MAI ÎNTÂLNIM

Dacă ne vom întâlni întâmplător

vom întoarce privirile

și ne vom pierde-n mulțime;

dor prea tare amintirile

Ne vom privi pe furiș,

căutându-ne fără să fim văzuți,

îngerii albaștri vor plânge,

îngerii noștri pierduți

Vom nega că mai există iubire

deși tu ai fost femeia

care-a aprins în iarna vieții mele

scânteia rugului pe care ideea

a devenit magie, cântec, poem.

Dacă ne mai întâlnim vreodată întâmplător,

n-o să am curajul să te chem

să-ți spun cât mi-e de dor...

28 decembrie 2025

IF WE MEET AGAIN

If we meet again by chance,
we will turn our eyes away
and lose ourselves within the crowd;
memories ache far too deeply.

We will steal glances,
searching for each other unseen,
blue angels will weep,
our lost angels.

We will deny that love still exists,
though you were the woman
who lit, in the winter of my life,
the spark of a pyre where an idea

became magic, song, poem.
If we ever meet again by chance,
I will not have the courage to call you,
to tell you how much I miss you…

December 28, 2025

SI VOLVEMOS A ENCONTRARNOS

Si nos encontramos por azar,
apartaremos la mirada
y nos perderemos entre la multitud;
los recuerdos duelen demasiado.

Nos miraremos a escondidas,
buscándonos sin ser vistos,
los ángeles azules llorarán,
nuestros ángeles perdidos.

Negaremos que el amor aún exista,
aunque tú fuiste la mujer
que encendió, en el invierno de mi vida,
la chispa de la hoguera donde la idea

se volvió magia, canto, poema.
Si alguna vez volvemos a encontrarnos por azar,
no tendré el valor de llamarte
para decirte cuánto te extraño…

28 de diciembre de 2025

SI NOUS NOUS RENCONTRONS À NOUVEAU

Si nous nous rencontrons par hasard,
nous détournerons le regard
et nous nous perdrons dans la foule ;
les souvenirs font trop mal.

Nous nous regarderons en cachette,
nous cherchant sans être vus,
les anges bleus pleureront,
nos anges perdus.

Nous nierons que l’amour existe encore,
bien que tu aies été la femme
qui a allumé, dans l’hiver de ma vie,
l’étincelle du bûcher où l’idée

est devenue magie, chant, poème.
Si jamais nous nous rencontrons à nouveau par hasard,
je n’aurai pas le courage de t’appeler
pour te dire combien tu me manques…

28 décembre 2025

TIMPUL ZBOARĂ

Timpul zboară, rebelii se vor liniști într-o zi,

vor învăța din greșeli 

sau poate vor face altele și mai mari

Ai grijă de tine, 

să nu te temi când din vise tresari!

Nu vei mai avea secunde de ajuns

să-ți poți cumpăra liniștea, ultimele secvențe,

sufletul va umbla căutându-te prin golul din jur

îmbrăcat în câteva zdrențe

Timpul zboară, aripile s-au frânt

degeaba ai tras cu arcul în nori,

cenușa ți se-mprăștie-n vânt

până în zori

Ai grijă de aceste secunde atent drămuite,

ascultă liniștea ce te înconjoară,

iluziile siluite de îngeri

or să plângă șoptit și-o să te doară

28 decembrie 2025

SĂGEATA CE TRECE PRIN INIMA MEA

Zburând ca două păsări împotriva furtunii,

ne străbate o rază de soare,

închidem ochii și ne iubim ca nebunii

când plouă cu stele pe mare

Diminețile se aud cum ne strigă,

te rog să nu deschizi fereastra, să zbori!

Te iubesc printre arbori ca pe-un fir de ferigă,

poate și tu mă iubești uneori

Sunt pe deplin fericit doar când ești lângă mine,

am atâta nevoie de dragostea ta,

orice săgeată ce ajunge la tine

trece prin inima mea...

28 decembrie 2025

MAI MULT DECÂT DRAGOSTEA

Ai venit ca un înger, în vis,

de undeva din infinit,

m-ai îmbrățișat, m-ai sărutat

și-ai adormit

Te-ai strecurat lângă mine

odată cu stelele albastre,

nimic nu poate frânge

taina dragostei noastre

Te-am mângâiat,

te-am sărutat duios,

mai mult decât dragostea

nu există ceva mai frumos!

Bine-ai venit în visul meu!

Iubita mea, bine-ai venit!

Nimeni nu ne poate lua

clipa în care am nemurit

28 decembrie 2025

SPUNE CĂ A FOST DOAR UN VIS

Trăiam în universul meu,

mă izbeam de iluzii, de steaua polară,

voiam să salvez lumea, mă credeam Dumnezeu

în viața aceea dulce-amară

Ceva îmi lipsea, 

dar mă învățasem cu suferința,

mi-am acceptat destinul acoperit cu vopsea,

degeaba îngerii vesteau biruința

Și tot călătorind prin infinit

și-n alte universuri paralele,

sufletele noastre s-au întâlnit

și s-au încălțat cu urmele mele

Un vis devenise decorul,

respiram cu nesaț prezența mirării,

păsările călătoare-și topiseră zborul

deasupra zării

Am avut curajul să fiu fericit,

nu mi-a fost teamă, ci dor,

golul din jur devine infinit

când înfrunți spaimele tuturor

Trăiesc într-o lume a mea,

în care am nevoie de tine,

deschide-ți inima

și vino cu mine!

Să nu-ți pese de nicio nălucire,

trăiește-ți povestea de nedescris,

și dacă te acuză cineva de prea multă iubire

spune-i c-a fost doar un vis...

28 decembrie 2025

AMINTEȘTE-ȚI

Te rog să-ți amintești lumina albastră,

magia aceea irepetabilă,

am râs și am plâns împreună

într-o scenă interpretabilă

Unele lucruri nu se schimbă niciodată,

amintește-ți poemele de nedescris

și aurora noastră boreală;

n-a fost realitate, a fost vis

N-am urât niciodată pe nimeni,

nu mi-am otrăvit sângele,

am acceptat durerea,

dacă te izbesc săgeți otrăvite, frânge-le!

Tristețea e o boală cumplită,

dar dacă te obișnuiești cu ea

poți traversa deșertul,

urmând cioburile căzânde din stea

Nu poți să nu-ți amintești ochii înrourați,

surâsul acela ce te-a înălțat până la cer,

dragostea e singura magie din munții Carpați

ce te strânge în colții de fier

Te rog să-ți amintești că dincolo de ieri

ai fost, iubito, eroina mea,

și-oricât ai vrea, nu poți să pieri,

în vis încă-mi apare umbra ta

28 decembrie 2025

REMEMBER

Please remember the blue light,
that unrepeatable magic,

we laughed and cried together
in a scene open to interpretation.

Some things never change,
remember the indescribable poems
and our northern lights;
it wasn’t reality—it was a dream.

I have never hated anyone,
I never poisoned my blood,
I accepted the pain;
if poisoned arrows strike you, break them!

Sadness is a dreadful disease,
but if you grow used to it
you can cross the desert,
following the falling shards of a star.

You cannot forget the dew-soaked eyes,
that smile which lifted you to the sky;
love is the only magic of the Carpathian Mountains
that grips you in iron fangs.

Please remember that beyond yesterday
you were, my love, my heroine,
and no matter how much you wish it, you cannot fade away—
in my dreams, your shadow still appears.

December 28, 2025

SOUVIENS-TOI

S’il te plaît, souviens-toi de la lumière bleue,
de cette magie irrépétable,

nous avons ri et pleuré ensemble
dans une scène ouverte à l’interprétation.

Certaines choses ne changent jamais,
souviens-toi des poèmes indicibles
et de notre aurore boréale ;
ce n’était pas la réalité, c’était un rêve.

Je n’ai jamais haï personne,
je n’ai pas empoisonné mon sang,
j’ai accepté la douleur ;
si des flèches empoisonnées te frappent, brise-les !

La tristesse est une maladie terrible,
mais si tu t’y habitues
tu peux traverser le désert,
en suivant les éclats tombants d’une étoile.

Tu ne peux pas oublier les yeux couverts de rosée,
ce sourire qui t’a élevée jusqu’au ciel ;
l’amour est la seule magie des monts Carpates
qui te serre dans des crocs de fer.

S’il te plaît, souviens-toi qu’au-delà d’hier
tu as été, mon amour, mon héroïne,
et quoi que tu veuilles, tu ne peux disparaître ;
dans mes rêves, ton ombre m’apparaît encore.

28 décembre 2025

RECUERDA

Por favor, recuerda la luz azul,
esa magia irrepetible,

reímos y lloramos juntos
en una escena abierta a interpretación.

Algunas cosas nunca cambian,
recuerda los poemas indescriptibles
y nuestra aurora boreal;
no fue realidad, fue un sueño.

Nunca he odiado a nadie,
no envenené mi sangre,
acepté el dolor;
si flechas envenenadas te hieren, ¡rómpelas!

La tristeza es una enfermedad terrible,
pero si te acostumbras a ella
puedes cruzar el desierto,
siguiendo los fragmentos que caen de una estrella.

No puedes olvidar los ojos cubiertos de rocío,
esa sonrisa que te elevó hasta el cielo;
el amor es la única magia de los montes Cárpatos
que te aprieta con colmillos de hierro.

Por favor, recuerda que más allá de ayer
fuiste, amor mío, mi heroína,
y por mucho que lo desees, no puedes desaparecer;
en mis sueños, tu sombra aún aparece.

28 de diciembre de 2025

CÂND UNIVERSUL TE SĂRUTĂ PE GURĂ

Visezi la o iubire atât de mare

încât nu încape în inima ta,

ființa răspunde la o chemare

pe care n-o vei putea niciodată explica

Dragostea pare magica poveste

în care sufletele se regăsesc 

după lungi căutări. Dragostea este

tot ce nu se risipește în zori

Când petalele-și deschid trandafirii

aripile țâșnesc din inimă către soare,

nicio stavilă-n calea iubirii,

nicio corabie rătăcită pe mare

Trăiești iubirea magică, pasiunea pură

ce mută munții inimii din loc,

universul te sărută pe gură

și treci surâzând prin apă și foc

Întinzi aripile și zbori prin culori,

albastrul se dă la o parte sfios,

doar îngerii te însoțesc până în zori;

nimic nu poate fi mai frumos...

28 decembrie 2025

URMA DINTRE UMBRELE NOASTRE

A rămas o urmă între umbrele noastre,

e urma acelui pas care a strâns

toate plecările iubirii albastre

atunci când îngerii noștri au plâns

Clapele pianului curgeau spre inimă,

prin cioburi sufletul abia mai trecea,

tăcerea își arunca hainele peste mine,

pe unde mai ești, dragostea mea?

În vis te-am simțit atât de aproape

încât am trezit îngerii noștri din somn,

se auzeau stele călătorind peste ape

și totuși nu-i nimeni pe țărm

Castelele de nisip le-au dărâmat

valurile izgonite din mare,

doar retina a înrămat

lacrima coborâtă din soare...

28 decembrie 2025

CÂND INIMA SE ASCUNDE ÎNTRE PIETRE DE MARE

Când sufletul meu întunericu-așteaptă

și se zbate între cioburi de stele,

te caut în vis, căutare nedreaptă,

nu-i nimeni pe urmele mele

Tu ai fost tot ce mi-am dorit,

și tot ce mi-ai fost mi-amintesc,

te-am iubit într-un vis infinit,

te-am iubit într-un fel nelumesc

Și poate o să-mi fac curaj

să fiu din nou vultur în zbor,

îngerii au intrat în sevraj

de atâta lumină și dor

Inima se ascunde între pietre de mare,

furtuni nemiloase or s-atace,

e o durere atât de sfâșietoare

încât întunericul tace...

28 decembrie 2025

WHEN THE HEART HIDES AMONG SEA STONES

When my darkened soul lies in wait
and writhes among shards of stars,
I search for you in dreams — an unfair search,
there is no one following in my tracks.

You were all that I ever desired,
and all that you were to me, I remember.
I loved you in an endless dream,
I loved you in an unearthly way.

And perhaps I’ll find the courage
to be once more an eagle in flight;
the angels have gone into withdrawal
from so much light and longing.

The heart hides among sea stones,
merciless storms will strike again;
the pain is so deeply tearing
that even darkness falls silent…

December 28, 2025

CUANDO EL CORAZÓN SE ESCONDE ENTRE PIEDRAS MARINAS

Cuando mi alma oscurecida espera
y se agita entre fragmentos de estrellas,
te busco en sueños — una búsqueda injusta,
no hay nadie siguiendo mis huellas.

Fuiste todo lo que deseé,
y todo lo que fuiste para mí lo recuerdo.
Te amé en un sueño infinito,
te amé de una manera no terrenal.

Y quizá reúna el valor
de volver a ser águila en vuelo;
los ángeles han entrado en abstinencia
por tanta luz y anhelo.

El corazón se esconde entre piedras marinas,
tormentas implacables volverán a atacar;
es un dolor tan desgarrador
que incluso la oscuridad calla…

28 de diciembre de 2025

Colindul îngerilor

 

Ridică-te și umblă

 

El amor es un sueño abrumador

 

Love is an overwhelming dream

 

L'amour est un reve accablant

 

Dragostea e un vis copleșitor

 

POATE AM FOST ÎNGER ALBASTRU

Iarna ce schiază prin inima mea

viscolește când trece,

rupe copacii albaștri

și-ntunericul devine mai rece

”Sunt un om de zăpadă!”, mi-am spus

așteptând copiii să se prăvălească la vale

”Parcă sunt mai albaștri

când își caută prin mine o cale

Cândva trebuie să fi fost stalactită

coborând din irizări de ger,

poate am fost înger albastru

ascuns sub o mască de fier”

”Ia-mă în brațe!”, se aude ecoul

lovindu-se de pereții inimii mele,

”...și du-mă până la sfârșitul iubirii,

până la stele!”

25 decembrie 2025

TREC PRIN SUFLET SĂNII CĂTRE TINE

Iarna a venit de undeva 

cu alaiul ei nemaivăzut,

ninge peste mine, draga mea,

parcă sunt un înger decăzut

Trec prin suflet sănii către tine,

poate vor ajunge într-un târziu

să-ți aducă numai vești de bine

ca să pot din nou să te rescriu

Munții dorm cu inima sub nea

și în taina-n care nemurim

ne călăuzește aceeași stea

care ne dă dreptul să ne fim

Urmele vor deveni poteci

pentru îngerii fugiți din burg,

nu uita prin suflet să îmi treci

și să îmi fii lumină în amurg...

25 decembrie 2025

COLINDUL ÎNGERILOR

Nimic nu e pe lume mai frumos

decât colindul cristalin de îngeri,

îți merge sufletul pe jos,

prin cioburi mergi, dar nu mai sângeri

Fereastra inimii stă larg deschisă

să intre visele când vor,

și din iubirea circumscrisă

de viața ta de înger ți-este dor

Cu ochii închiși asculți și traversezi

tot timpul ce te-aduse până aici,

și-ai vrea din timpul tău să emigrezi

să poți să mai aprinzi o dată licurici

Cântă sublimii călători prin vise

și îți urează să îți fii destin,

se-aprind în tine focurile stinse

și râzi și cânți și lăcrimezi puțin

Și când îi vezi așa suavi și sinceri

nimic nu e pe lume mai frumos;

îngâni colindul cetelor de îngeri

și-ți merge sufletul desculț pe jos

25 decembrie 2025

Je T’aime Pour Toujours

 

Te Amo Por Siempre

 

I Love You Forever

 

Elegia copilului uitat de Crăciun!

 

Ca un înger de zăpadă ce plânge

 

Ultima zi din viața lui Avram Iancu

 

Un nou poem de dragoste sublimă

 

RIDICĂ-TE ȘI UMBLĂ

Ridică-te și umblă!

Călătorește spre lumină, 

fii om!

Sufletul tău nu e un simplu atom

Nu mai sta ascuns în tine,

nu lăsa umbrele să te înfășoare

în vârtejul lor!

Ridică-te și umblă,

înfruntă tăcerile demonilor!

Umblă desculț prin răsărit

printre flori îmbăiate în rouă,

îmbrățișează secunda cea repede

cu brațele amândouă!

Călătorește ca râurile ce curg

din munții inimii uriași către mare,

traversează orice amurg,

fii o rază de soare!

Ridică-te și umblă, 

fii om!

Sufletul tău 

nu e un simplu atom

21 decembrie 2025

DRAGOSTEA E UN VIS COPLEȘITOR

Dragostea e un vis copleșitor,

pare atât de real încât

tot sângele cântă o muzică fascinantă,

sufletul e adiere de vânt,

urci treptele raiului până la cea mai înaltă

”Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”

Nu e ecoul, e sufletul meu ce te strigă

”Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”,

se aud pașii mei căutându-te prin ferigă

Niciun munte nu e prea înalt,

nicio stea nu e prea strălucitoare

”Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”,

se aud cântând insule plutitoare

O, dac-ai putea, dac-ai putea

să simți cum te iubesc, dragostea mea,

ai fi aici, ai fi aici

și-am aprinde în cer licurici!

Nimeni nu ar ști, nimeni nu ar înțelege

ce e cu această iubire copleșitoare;

Te iubesc, te iubesc, te iubesc

până la inimă, până la soare!

Vreau să te aud, vreau să mă simți

renunțând la amintirile dureroase,

vreau să-mi cuprinzi umbra

cu brațele tale frumoase

”Te iubesc, te iubesc, te iubesc!”,

se aude ecoul sufletului meu,

vino cu el înapoi!

Și chiar dacă eu n-am să mai fiu

o să te îmbrățișeze un curcubeu

Și-o să simți 

că suntem pe planetă doar noi

Te iubesc de la începutul 

și până la sfârșitul lumii 

și înapoi

20 decembrie 2025

LOVE IS AN OVERWHELMING DREAM

Love is an overwhelming dream,
it feels so real that
all the blood sings a mesmerizing song,
the soul becomes a breath of wind,
you climb the steps of heaven
up to the very highest one.

“I love you, I love you, I love you!”
It’s not an echo—it’s my soul calling you.
“I love you, I love you, I love you!”,
you can hear my footsteps searching for you through the ferns.

No mountain is too high,
no star too bright.
“I love you, I love you, I love you!”,
floating islands can be heard singing.

Oh, if you could, if you could
feel how much I love you, my love,
you would be here, you would be here,
and we would light fireflies in the sky!

No one would know, no one would understand
what this overwhelming love truly is;
I love you, I love you, I love you
to the heart, to the sun!

I want to hear you, I want you to feel me
letting go of painful memories,
I want you to hold my shadow
with your beautiful arms.

“I love you, I love you, I love you!”,
the echo of my soul can be heard,
come back with it!
And even if I will no longer be,
a rainbow will embrace you.

And you will feel
that on this planet there are only us.
I love you from the beginning
to the end of the world
and back again.

December 20, 2025

EL AMOR ES UN SUEÑO ABRUMADOR

El amor es un sueño abrumador,
parece tan real que
toda la sangre canta una música fascinante,
el alma es una brisa de viento,
subes los escalones del cielo
hasta el más alto de todos.

“¡Te amo, te amo, te amo!”
No es un eco, es mi alma la que te llama.
“¡Te amo, te amo, te amo!”,
se oyen mis pasos buscándote entre los helechos.

Ninguna montaña es demasiado alta,
ninguna estrella demasiado brillante.
“¡Te amo, te amo, te amo!”,
se oyen cantar islas flotantes.

Oh, si pudieras, si pudieras
sentir cuánto te amo, amor mío,
estarías aquí, estarías aquí,
¡y encenderíamos luciérnagas en el cielo!

Nadie sabría, nadie entendería
qué es este amor abrumador;
te amo, te amo, te amo
hasta el corazón, hasta el sol.

Quiero oírte, quiero que me sientas
dejando atrás recuerdos dolorosos,
quiero que abraces mi sombra
con tus hermosos brazos.

“¡Te amo, te amo, te amo!”,
se oye el eco de mi alma,
¡vuelve con él!
Y aunque yo ya no esté,
un arcoíris te abrazará.

Y sentirás
que en este planeta solo estamos nosotros.
Te amo desde el comienzo
hasta el fin del mundo
y de regreso.

20 de diciembre de 2025

L’AMOUR EST UN RÊVE ACCABLANT

L’amour est un rêve accablant,
il paraît si réel que
tout le sang chante une musique envoûtante,
l’âme devient une brise de vent,
tu montes les marches du paradis
jusqu’à la plus haute.

« Je t’aime, je t’aime, je t’aime ! »
Ce n’est pas un écho, c’est mon âme qui t’appelle.
« Je t’aime, je t’aime, je t’aime ! »,
on entend mes pas te chercher parmi les fougères.

Aucune montagne n’est trop haute,
aucune étoile trop brillante.
« Je t’aime, je t’aime, je t’aime ! »,
on entend chanter des îles flottantes.

Ô, si tu pouvais, si tu pouvais
sentir combien je t’aime, mon amour,
tu serais ici, tu serais ici,
et nous allumerions des lucioles dans le ciel !

Personne ne saurait, personne ne comprendrait
ce qu’est cet amour accablant ;
je t’aime, je t’aime, je t’aime
jusqu’au cœur, jusqu’au soleil !

Je veux t’entendre, je veux que tu me sentes
en laissant derrière moi les souvenirs douloureux,
je veux que tu prennes mon ombre
dans tes beaux bras.

« Je t’aime, je t’aime, je t’aime ! »,
on entend l’écho de mon âme,
reviens avec lui !
Et même si je ne serai plus,
un arc-en-ciel t’enlacera.

Et tu sentiras
que sur cette planète, il n’y a que nous.
Je t’aime depuis le commencement
jusqu’à la fin du monde
et au-delà.

20 décembre 2025

Abia de mai respiră România

 

ULTIMA ZI DIN VIAȚA LUI AVRAM IANCU

Întreg pământul se-nvârtește, 

picioarele îmi sunt mai moi,

și nu mai știu de mă iubește

nici Dumnezeu ce înoată prin noroi

Copacii-s roșii, frunzele bolnave

și parcă roata lumii s-a oprit,

problemele-s din ce în ce mai grave,

poporul meu îmi pare mai robit

Sunt ani de când pe rugul vieții

am ars alături de tribuni

și după risipirea vagă-a ceții

par singurul deștept dintre nebuni

Netemător am răstignit furtuna

pe crucea libertății de la Blaj,

dar astăzi nimeni nu întinde mâna

să-mi șteargă lacrima de pe obraz!

Și crai le-am fost, poveste, vis și lege,

și-am vrut să-i scot din mlaștină forțat, 

din urma-mi flori albastre vor culege

cei care niciodată n-au trădat

Ceilalți m-au rătăcit prin munți,

le-a fost mult mai comod așa;

adio, Apusenii mei cărunți,

eu voi muri, dar nu mă voi preda!

Să nu uitați la mine când veniți,

să-mi îngânați un cântec în surdină,

și poate pân la urmă vă treziți

și acceptați să mergeți spre lumină

Aud gorunul cum îmi sapă groapa,

acolo veți veni plângând de mâine,

eternitatea învârte roata

și-n jurul meu miroase doar a pâine...

18 decembrie 2025

Întâlnirea din vis

 

Dacă ar fi fost după mine

 

Înger rătăcit printre nori

 

Ninge în Carpați, iubito...

 

Ew-filled eyes

 

The rain of love

 

UN NOU POEM DE DRAGOSTE SUBLIMĂ

Iubito, vreau să-ți scriu cu flori

un nou poem de dragoste sublimă,

în brațe-am să te țin până în zori,

c-am rătăcit destul prin nori

tot căutând lumina ta divină

Tu poate n-o să fii aici

și-atunci de dor am să sădesc narcise,

și-am să aprind în suflet licurici

pe care n-ai să poți să-i stingi

și-ai să accepți ninsorile promise

Va ninge peste noi cu siguranță

cu flori de tei și poate cu petale,

și poate-n ultima instanță.

uitând de lașitate și prestanță,

vom colora cu vise acea cale

ce duce de la mine către tine

și de la tine-n vise l-amândoi,

și poate-o să ne fie bine

când coborâm prin serpentine

și-oprindu-ne-n final să spunem: NOI

14 decembrie 2025

ABIA DE MAI RESPIRĂ ROMÂNIA

Nu mai există dreptul de a fi

om demn în Țara Românească,

nu se mai face noaptea zi,

copacul uită să înmugurească

Corupția, minciuna și trădarea

sunt regulile ce ne-au fost impuse,

dacă mi-auzi cumva chemarea

coboară printre noi, Iisuse

Suntem supuși păcatului suprem

și-l acceptăm că poate va fi bine,

la luptă dreaptă eu îi chem

pe toți aceia ce-au uitat de Tine

Justiție să facem până cântă

cocoșii ce anunță zori de zi,

dar existența noastră-i prea coruptă

ca să putem din moarte a ne trezi

Zadarnic ne coboară-n vise

vechi luptători ce-au înfruntat sclavia,

s-aprinse lacrimile-n paraclise

și-abia de mai respiră România

Tac munții sugrumați de lașitate voastră,

tac vulturii înghețați în zbor,

în zid nu sparge nimeni o fereastră

și n-avem dreptul să ne fie dor

Pe unde sunt uitările de sine

ce-au ridicat din pleavă oameni demni?

Ce lung e drumul, Doamne, către tine

c-au putrezit și crucile de lemn!

Sub care odihnesc de atâta trudă

ultimii oameni de pe acest pământ;

ce bine e că nu pot să audă

ce straniu scriu și cât de straniu cânt!

Așa că vino înapoi pe cruce,

în jurul tău vor fi destui tâlhari,

și poate neamul românesc s-o duce

să-și măture ograda când apari

Și va scăpa măcar în lumea ailaltă

de lașitatea de-a se fi robit,

chiar dacă crucea ta e prea înaltă

vor duce-o aceia care te-au iubit

14 decembrie 2025

Ochi de rouă

 

DACĂ AR FI FOST DUPĂ MINE

O, cât de scumpă e câteodată acea secundă

prin care se scurg păsări amare, cocori!

O, cum îmi batjocoresc sufletul

cometele-n zori

Dacă ar fi fost după mine ne-am fi iubit 

chiar și sfâșiați în colții de lei,

până la sfârșitul timpului infinit,

lumina ochilor mei

Dar mă cotropește secunda invadatoare,

amintire sublimă din timpul frumos,

cerul albastru se aruncă în mare

și merg mai departe pe jos

13 decembrie 2025

ÎNGER RĂTĂCIT PRINTRE NORI

Te-am așezat pe un nor

să nu te plouă sufletul meu,

am aruncat în tine cu dor

și ai devenit curcubeu

Tu te plimbai alandala

prin inima mea

și-o sfâșiai

cu-n ciob de stea

Nimeni nu știe că în fiecare nor

am răsădit o floare,

și totuși nu am aflat

de ce dragostea doare

Călătorește prin sentimente

aruncate-n vâltori,

și totuși fă-ți timp și iubește,

îngerul rătăcit printre nori!

13 decembrie 2025 

La mesele copiilor săraci

 

Ploaia dragostei

 

Iubesc să te visez

 

OCHI DE ROUĂ

E noaptea în care se aude

cum plânge o stea,

e noaptea-n care-a pierit

dragostea mea

Nu-i nimeni 

să pună lumini pe cetate,

noroc că se aprind 

stelele toate 

Dacă le mai privești

cu ochi de rouă vor cădea

din cerul albastru

în inima mea

Și-o să  aprind un rug

pe care-or să ardă mocnit

ochii tăi pe care

atât de mult i-am iubit

Așa că nu mai arunca

în inima mea cu lumină,

c-am putea redevenii

iubire divină

9 decembrie 2025

EW-FILLED EYES

It is the night when one can hear
a star begin to cry,
the night in which
my love has perished.

There is no one
to light the citadel with lamps—
luckily,
all the stars ignite.

If you keep watching them
with dew-filled eyes, they will fall
from the blue sky
into my heart.

And I will kindle a pyre
where, smoldering softly, will burn
your eyes—
the ones I loved so deeply.

So do not keep casting
light into my heart,
for we might become once again
a divine love.

December 9, 2025

PLOAIA DRAGOSTEI

Știu că în fiecare noapte auzi ploaia 

ce cade din mine necontenit;

e ploaia în care ai dansat,

e ploaia în care-ai iubit

Uneori, când îi dai voie inimii

să spună ceva,

ți se face dor de mine,

dragostea mea

Și nu înțelegi ce pasăre

se înalță din tine să zboare,

nimeni nu știe pe lume

de ce dragostea doare

Și totuși, plouă din mine necontenit,

poate până la urmă voi fi curcubeu,

și-n ploaia-n care ne-a robit

n-o să mai plângă sufletul meu

9 decembrie 2025 

THE RAIN OF LOVE

I know that every night you hear the rain
falling endlessly from within me;

it is the rain in which you danced,
it is the rain in which you loved.

Sometimes, when you allow your heart
to say something,
you begin to miss me,
my love.

And you don’t understand what bird
rises from inside you to fly away,
no one in this world knows
why love causes pain.

And yet, it keeps raining from me endlessly,
perhaps in the end I will become a rainbow,
and in the rain that once enslaved us
my soul will no longer weep.

December 9, 2025

În loc de epilog (Ea n-o să fie aici)

 

Pas pour toujours

 

Not Forever

 

Nu pentru totdeauna

 

Te-aș fi furat și te-aș fi dus în munți

 

WHEN NO ONE APPEARS AT THE WINDOW

 

Eroi în uitare

 

Voi fi doar o amintire

 

Pe rugul iernii

 

Iubito, vine iarna

 

De atâta ploaie norii nu au lacrimi

 

Moș Nicolae

 

Aș zbura cu tine

 

NU PENTRU TOTDEAUNA

Nu știu unde duce acest drum

pe care merg din inerție,

șovăind uneori, cântând câteodată

Pietrele sunt gri, visele albastre,

se aud cocorii, pleacă și ei,

toată lumea se grăbește undeva,

numai eu mergeam fără să știu

că merg spre tine, draga mea

Tu obișnuiai să te așezi 

pe o piatră de râu

și să te pierzi în gânduri

Erai o părere, un zvon,

un semn de mirare,

sufletul meu te-a întrebat 

ce te doare

Întâlnirile întâmplătoare 

au ceva nefiresc

de ajung îngeri din lumi diferite

să-și spună că se iubesc

Și chiar se iubeau 

fără să știe că există

Era ceva mai presus

de regulile bizare 

ale lumii încovoiată 

de înserările amare

Clipa magică smulsă din inimă,

din văzduh, din tăceri dureroase,

a făcut piatra să zboare

până dincolo de soare

Sufletul încuiat în piatră a strigat,

dar nimeni nu l-a auzit

și toți fluturii au zburat

fără minime explicații;

numai vibrații 

și-un gol infinit

”Nimic nu-i pentru totdeauna,

nu mai plânge!”, spuse luna 

și-și trase fermoarul la suflet;

din ochi îi curgea o pată de sânge

Deodată se făcuse atât de frig

că-mi înghețaseră cuvintele

și n-am putut să te mai strig...

3 decembrie 2025

NOT FOREVER

I don’t know where this road leads,
the one I walk out of inertia,
hesitating at times, sometimes singing.

The stones are grey, the dreams are blue,
the cranes can be heard—they too are leaving,
everyone is hurrying somewhere,
while I kept walking, unaware
that I was walking toward you, my dear.

You used to sit
on a river stone
and lose yourself in thoughts.
You were a notion, a rumor,
a sign of wonder;
my soul asked you
what pains you.

Fortuitous meetings
have something unnatural about them,
so much that angels from different worlds
end up confessing their love.

And indeed they loved each other,
without knowing they existed.
It was something beyond
the strange rules
of a world bent
by bitter twilights.

The magic moment torn from the heart,
from the air, from painful silences,
made the stone fly
all the way beyond the sun.

The soul locked in stone cried out,
but no one heard it,
and all the butterflies flew away
without the slightest explanation;
only vibrations
and an infinite void.

“Nothing lasts forever,
don’t cry anymore!” said the moon,
pulling the zipper over its soul;
from its eyes a stain of blood was falling.

Suddenly it grew so cold
that my words froze,
and I could no longer call out to you...

December 3, 2025

PAS POUR TOUJOURS

Je ne sais pas où mène ce chemin
sur lequel j’avance par inertie,
hésitant parfois, chantant d’autres fois.

Les pierres sont grises, les rêves bleus,
on entend les grues — elles aussi s’en vont,
tout le monde se dépêche vers quelque part,
et moi je marchais, sans savoir
que je marchais vers toi, ma chère.

Tu avais l’habitude de t’asseoir
sur une pierre de rivière
et de te perdre dans tes pensées.
Tu étais une impression, une rumeur,
un signe d’étonnement ;
mon âme t’a demandé
ce qui te faisait souffrir.

Les rencontres fortuites
ont quelque chose d’irréel,
au point que des anges venus de mondes différents
finissent par se dire qu’ils s’aiment.

Et ils s’aimaient vraiment
sans savoir qu’ils existaient.
C’était quelque chose au-delà
des règles étranges
d’un monde courbé
par les soirs amers.

L’instant magique arraché au cœur,
à l’air, aux silences douloureux,
fit voler la pierre
jusqu’au-delà du soleil.

L’âme enfermée dans la pierre cria,
mais personne ne l’entendit,
et tous les papillons s’envolèrent
sans la moindre explication ;
seules des vibrations,
et un vide infini.

« Rien n’est pour toujours,
ne pleure plus ! » dit la lune,
tirant la fermeture éclair sur son âme ;
de ses yeux coulait une tache de sang.

Soudain il fit si froid
que mes mots gelèrent
et je ne pus plus t’appeler…

3 décembre 2025

Când nu apare la fereastră cineva

 

EROI ÎN UITARE

Când pe Mihai l-au condamnat la moarte

ai lui abia s-au sinchisit,

dar au notat până la urmă-n carte:

”Mihai Viteazul a murit!”

Preocupați cu ce-o să fie mâine,

cu ce-or să umple ei pustiul,

nu le-a păsat c-asemeni unui câine

pe sub pământ o mamă-și strigă fiul

Eroii au mereu aceiași soartă,

în spațiul mioritic sunt crucificați,

cămașa morții-n ea îi poartă

și-i uită printre îngeri desfrânați

Cei pentru care au ridicat stindarde

din mult prea multă dragoste de țară,

poartă cu ei doar năluciri bastarde

și vor să-i scoată din istorie afară

Pe pegra care-și leapădă eroii

nu-i niciun rug prea mic ca s-o cuprindă,

exilul i-a-nghițit pe fiii ploii,

doar Dumnezeu mai iese noaptea-n tindă

2 decembrie 2025

VOI FI DOAR O AMINTIRE

Mi-am sfărâmat inima pentru cei din jurul meu.

am îndurat nedreptăți înfiorătoare,

mi-am dăruit anii tineri

luptei pentru dreptate și România Mare

Sper să vă amintiți toate acestea

sau să le descoperiți 

umblând pe urmele mele;

e atât de aspru drumul spre stele!

Eu voi fi apostolul libertății,

m-am jertfit în numele ei;

nu mă veți găsi nicăieri,

nici printre muritori, nici printre zei

Voi fi doar o amintire

coborând prin lumina albastră

ca să sparg în zidul inimii

o fereastră

1 Decembrie 2025

De când despre mine nu mai știu nimic

 

Prin tăcerea albastră

 

Eu sunt bolnav de România mea

 

PE RUGUL IERNII

Pe rugul iernii arde focul

cu înverșunarea lui sublimă,

din vreascuri s-a întors norocul

și cântă înserarea pe colină

Abia aștept să-nghețe gândul

și să schiez prin amintiri,

și chiar de mă va bate vântul

voi emigra în trandafiri

Toți spinii încuiați pe dinăuntru,

un cifru încâlcit de n-ar avea,

îmi vor permite-n inimă să intru,

primește-mă la tine, draga mea!

Și fă-mi un ceai de fructe de pădure

să simt căldura zilelor de ieri,

și lasă-ți îngerul să fure

ce n-ai avut curajul să îmi ceri

Aruncă-mi-te-n brațe fără teamă

redevenind definitiv un cer,

ascultă-mi sufletul cum cheamă

toți îngerii ce-au înotat prin ger

Pe rugul iernii arde focul

aprins de amintirile sublime;

iubito, adu-mi înapoi norocul

pe care l-ai luat cândva cu tine

30 noiembrie 2025

DE ATÂTA PLOAIE NORII NU AU LACRIMI

De atâta ploaie norii nu au lacrimi,

de-ar vrea să plângă s-ar împrumuta;

pe unde ești pierdută, draga mea,

unde te poartă proprile-ți patimi?

Noroiul crește ca o metastază,

de suferință nu mai pot scăpa

cei ce-au plecat prin lume undeva;

nu mai străbate timpul nicio rază

E parcă un sfârșit de lume prevestit

de cei ce nu mai cred în astre,

de atâtea ploi absurde și dezastre

și sângele în vene a ostenit

Se mai aud în depărtare norii

cum cheamă la război doar oameni vii,

cărările pe care le mai știi

le-au invadat, plecând, cocorii

30 noiembrie 2025

CÂND NU APARE LA FEREASTRĂ CINEVA

Și am trecut în fiecare seară

pe la fereastra ta să-ți spun că eu

te mai iubesc din frigul de afară

și martor mi-este bunul Dumnezeu

Și-am așteptat să se aprindă noaptea

ca geamul dinspre suflet să-l deschizi

și ca să-mi iau din amintire partea

să fim în noaptea adâncă translucizi

Și tot privind doar stele căzătoare

mi-a  lăcrimat privirea, draga mea,

e așa de trist și așa de tare doare

când nu apare la fereastră cineva

Din mine am aruncat c-o piatră colțuroasă

poate-ai s-auzi când s-o lovi de tine,

și-o să apari tăcută și sfioasă

ca să te muți definitiv în mine

Degeaba viscolul m-a-nfășurat în frig,

degeaba am schiat grăbit prin sânge,

degeaba la fereastră te mai strig,

tu nu apari, doar amintirea plânge...

30 noiembrie 2025

Aștept

 

Fericirea unui bărbat

 

Vieți paralele

 

Când plouă din tine cu stele

 

Iubito, vine iarna, tu însă nu te teme

 

Ce mai e, Vadime, pe la voi prin cer?

 

DE CÂND DESPRE MINE NU MAI ȘTIU NIMIC

De când despre mine nu mai știu nimic

ceasul nu mai bate orele exact,

piesa ce mă joacă fierbe-n alambic

și-am să trag cu arcul în ultimul act

Mi se pare mie sau poate a fost vis

c-am iubit dramatic un înger pierdut?

Și-am fost cer albastru într-un ochi deschis,

când au venit norii viața m-a durut

Desculț printre cioburi în lumea defectă,

am strigat când veacul în genunchi plângea,

m-am crucificat pe o stea perfectă

ca să n-o mai doară rău pe Țara mea

Când am rămas singur mi-am croit exilul

măcinând cuminte la moara de stele,

s-a împiedicat de mine destinul

și s-a încălțat cu urmele mele

Te mai salut umbră când din mine fugi

abdicând de teama amurgului sublim,

cântă în surdină un sobor de cuci,

ecoul mă roagă: hai să nemurim!

Eu vă las scrisoarea poate de pe urmă

și din mine însumi poate mă ridic,

e fără păstor toată această turmă

de când despre mine nu mai știu nimic

26 noiembrie 2025