Întreg pământul se-nvârtește,
picioarele îmi sunt mai moi,
și nu mai știu de mă iubește
nici Dumnezeu ce înoată prin noroi
Copacii-s roșii, frunzele bolnave
și parcă roata lumii s-a oprit,
problemele-s din ce în ce mai grave,
poporul meu îmi pare mai robit
Sunt ani de când pe rugul vieții
am ars alături de tribuni
și după risipirea vagă-a ceții
par singurul deștept dintre nebuni
Netemător am răstignit furtuna
pe crucea libertății de la Blaj,
dar astăzi nimeni nu întinde mâna
să-mi șteargă lacrima de pe obraz!
Și crai le-am fost, poveste, vis și lege,
și-am vrut să-i scot din mlaștină forțat,
din urma-mi flori albastre vor culege
cei care niciodată n-au trădat
Ceilalți m-au rătăcit prin munți,
le-a fost mult mai comod așa;
adio, Apusenii mei cărunți,
eu voi muri, dar nu mă voi preda!
Să nu uitați la mine când veniți,
să-mi îngânați un cântec în surdină,
și poate pân la urmă vă treziți
și acceptați să mergeți spre lumină
Aud gorunul cum îmi sapă groapa,
acolo veți veni plângând de mâine,
eternitatea învârte roata
și-n jurul meu miroase doar a pâine...
18 decembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu