ABIA DE MAI RESPIRĂ ROMÂNIA

Nu mai există dreptul de a fi

om demn în Țara Românească,

nu se mai face noaptea zi,

copacul uită să înmugurească

Corupția, minciuna și trădarea

sunt regulile ce ne-au fost impuse,

dacă mi-auzi cumva chemarea

coboară printre noi, Iisuse

Suntem supuși păcatului suprem

și-l acceptăm că poate va fi bine,

la luptă dreaptă eu îi chem

pe toți aceia ce-au uitat de Tine

Justiție să facem până cântă

cocoșii ce anunță zori de zi,

dar existența noastră-i prea coruptă

ca să putem din moarte a ne trezi

Zadarnic ne coboară-n vise

vechi luptători ce-au înfruntat sclavia,

s-aprinse lacrimile-n paraclise

și-abia de mai respiră România

Tac munții sugrumați de lașitate voastră,

tac vulturii înghețați în zbor,

în zid nu sparge nimeni o fereastră

și n-avem dreptul să ne fie dor

Pe unde sunt uitările de sine

ce-au ridicat din pleavă oameni demni?

Ce lung e drumul, Doamne, către tine

c-au putrezit și crucile de lemn!

Sub care odihnesc de atâta trudă

ultimii oameni de pe acest pământ;

ce bine e că nu pot să audă

ce straniu scriu și cât de straniu cânt!

Așa că vino înapoi pe cruce,

în jurul tău vor fi destui tâlhari,

și poate neamul românesc s-o duce

să-și măture ograda când apari

Și va scăpa măcar în lumea ailaltă

de lașitatea de-a se fi robit,

chiar dacă crucea ta e prea înaltă

vor duce-o aceia care te-au iubit

14 decembrie 2025