Iarna ce schiază prin inima mea
viscolește când trece,
rupe copacii albaștri
și-ntunericul devine mai rece
”Sunt un om de zăpadă!”, mi-am spus
așteptând copiii să se prăvălească la vale
”Parcă sunt mai albaștri
când își caută prin mine o cale
Cândva trebuie să fi fost stalactită
coborând din irizări de ger,
poate am fost înger albastru
ascuns sub o mască de fier”
”Ia-mă în brațe!”, se aude ecoul
lovindu-se de pereții inimii mele,
”...și du-mă până la sfârșitul iubirii,
până la stele!”
25 decembrie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu