O, cât de tare doare dragostea magică
din luna lui Marte!
Cum curge amintirea dureroasă prin vene!
De infinit doar o iluzia ne desparte
Durerea de a mușca din fructul oprit
cu pasiune,
cu toată puterea unui muribund,
e taina ce nu se poate spune
Pereții încăperii ne îmbrățișau disperați,
în jurul nostru numai Dumnezeu,
îngerii albaștri, devreme sedați,
se-ncuiaseră-n sufletul meu
Am fi vrut să pierim exilați,
nu mai voiam să ne întoarcem în tristeți,
ne încuiasem în munții Carpați,
îngeri albaștri traversând o mie de vieți
Nu știam cum să-ți spun cât de mult te iubesc
și-n mine și-afară ploua,
e la fel de câte ori retrăiesc
această dragoste a mea
O lacrimă-n pleoape se zbate,
bătăile inimii accelerează instantaneu
și nu-i loc decât pentru tine
în sufletul meu
28 martie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu