Tremură florile, noaptea e rece
ca-n poemul de nedescris,
o săgeată prin sânge îmi trece;
sunt singur în vis
Magia demultă s-a stins în zori,
abia de adia în gânduri vântul,
când sufletul mi-a căzut printre nori
au plâns cerul albastru și pământul
Numai stelele mai răsar uneori
se înalță și se aruncă în mare,
căutând pe acei călători
ce-au zburat cu aripi de ceară spre soare
27 martie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu