Când plouă trist și nesfârșit
și-n suflet amintirea ploii plânge,
se-ntorc mirările din infinit
și-mi evadează stelele din sânge
Surâsul tău din vremi apuse
e abur tandru pe fereastră,
pe acolo sufletul se duse
să-mbrățișeze pasărea măiastră
Și plouă, plouă-n amintire
din ochii mei, din ochii ei,
de dor de noi și de iubire
ne strigă florile de tei
Dar nu răspundem, n-auzim
pe unde suntem călători,
am renunțat să mai iubim
și ne-am rămas pe veci datori
Și plouă dinspre mine către cer
și dinspre cer cad ploile spre mine,
în lumea de prizonieri
nu-i niciun gând să plouă dinspre tine
Și plouă, plouă-n amintire
din ochii mei, din ochii ei,
de dor de noi și de iubire
ne strigă florile de tei
Zadarnic strigă, nu s-or auzi,
din amintiri va coborî furtuna,
și ce păcat că n-am știut iubi
ca ieri, și azi, și-ntotdeauna...
12 mai 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu