În peregrinările mele pe pământ,
am întâlnit și demoni și îngeri din stele,
am fost cenușă risipindu-se-n vânt
din toate ungherele ființei mele
Până să te cunosc n-am iubit niciodată,
arcul mi-a fost cel mai sigur tovarăș,
trăgeam săgeți nesfârșite
poate n-or să-mi străpungă inima iarăși
Am naufragiat în brațele tale frumoase,
tot cerul îmi coborâse-n privire,
au fost zile miraculoase,
niciodată n-am visat atâta iubire
Când am citit scrisoarea aceea
pe care sufletul cu zăpadă a scris-o,
m-am încuiat în suflet cu cheia
să nu te mai văd niciodată, proscriso
Mi-a fost predestinată singurătatea
până la capătul ființei mele,
numai câteodată, când vine noaptea,
mă rog să plouă cu tine din stele...
25 mai 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu