sâmbătă, 31 mai 2025

FELUL TĂU DE A FI

Tu ai un fel de-a fi tulburător,

felul în care mă privești,

în care spui cuvintele

”mi-e dor ”,

în care povestești dragostea;

felul tău de a fi e numai zbor


Eu am un fel de a fi 

ce nu poate fi descris,

numai când mă privești

cum numai tu știi să o faci

cobor din vis


Noi avem felul nostru de a fi,

ni l-au împrumutat îngerii

într-o noapte albastră luminată de stele,

cred că-ți amintești noaptea aceea;

ai căzut din vis în brațele mele


Te-am strâns atât de tare,

nu voiam să-ți mai dau drumul

că nu știam dacă ești de aici

sau de pe o insulă plutitoare


Hai, spune, ești de aici

sau tu aprinzi în cer licurici?


Felul tău de a fi

s-a împletit cu felul meu de-a iubi

nelumesc

și oricât aș rătăci pe pământ

plutind ca o lacrimă-n vânt

te iubesc!

Și mi-e dor în fiecare zi

de felul tău special de a fi...



30 mai 2025

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu