O femeie este puternică dacă iubește,
iubirea este magică când îngerul zboară.
numai atunci dragostea ei infinită
descuie amurgul din seară
Războiul nesfârșit dintre bărbat și femeie
se-ncheie cu tratate de pace provizorii,
prizonierii se-aruncă-n prăpăstii adânci
și-n locul orchestrei le cântă prigorii
Un bărbat este puternic dacă iubește
mai presus de orgolii, de ipocrizii,
numai atunci iubirea dăinuiește
până la sfârșitul timpului și încă o zi
Dragostea e un război miraculos
pe frontul fără învingători,
în urma gloanțelor înfloresc orhidee
și plouă din stele cu flori...
25 mai 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu