Timpul se repetă la nesfârșit,
prin fereastră sar îngeri sau e doar un zvon?
Unde ești, iubito? Din ce infinit
coboară umbra aceasta de om?
”Sunt obosit”, mi-aud ecoul,
roțile lumii se-nvârt tot mai lent,
pradă perfectă-mi este cavoul,
inima se târăște printr-o dâră de melc
În turnul cetății stau triste iluzii,
clopotarii nu știu să mai cânte,
de atâtea tăceri și confuzii
și luna se ascunde sub munte
15 ianuarie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu