Când o să vă fie dor
de ultimul haiduc,
mă veți găsi în munții mei,
într-o casă învelită cu viță de vie
și flori de tei
Pomii din jurul casei
tot anul stau înfloriți,
chiar dacă voi nu-i vedeți,
în propria viață zidiți
Dacă nu sunt acasă,
așteptați un vis,
poate am să mă întorc
din vise-n România
pentru o ultimă luptă
cu inerția
Nu plecați până nu gustați
din fructele
pe care-n lipsă vi le dăruiesc,
e semnul că încă vă iubesc
Urcați-vă
pe cel mai înalt munte
ca să puteți privi departe
și să vedeți amănunte
Dacă auziți cum foșnesc copacii
înseamnă că sufletul meu
e încă acolo
Nu vă luați rămas bun!
Ar plânge, săracii...
Fiți tovarășii mei de visuri
până la sfârșit!
Nu lăsați umbrele
să știrbească din infinit...
17 ianuarie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu