Trece vremea și nu se mai întoarce,
unde se duce, nu știu;
trenul vieții nu mai oprește nicăieri,
se face din ce în ce mai târziu
Tot ce a fost mai frumos pe pământ,
magia supremă și zborul,
vor fi candele-n vânt
ori de câte ori te sfâșie dorul
Mi-amintesc șoaptele dureroase:
”Spune-mi dacă poți să mă iubești absolut!”
Unde v-ați dus, zile frumoase?
Prin ce colț de inimă v-ați pierdut?
Sunt târzii clipele, nostalgia devoră,
ultimii vulturi se așază pe munții inimii, pe perdea,
n-o să știi niciodată cât de mult te-am iubit
și cât m-a durut, draga mea...
25 ianuarie 2026
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu