Ca un foc ce arde-n cenușă,
ca un viscol încuiat într-un zid,
ca o floare surprinsă de iarnă la ușă,
ca un înger învins de un demon perfid
Așa mă simt când planeta albastră
se-nvârte prin ființă invers,
undeva așteaptă dragostea noastră;
prin mine mai e un mileniu de mers
Știu că mai am de dăruit și tu știi,
multe poeme așteaptă să fie scrise,
încă mai pot cânta fericirea de-a fi
pasăre-n zbor descuiată din vise
Și totuși o iarnă-mi bântuie-n gânduri,
corăbiile naufragiază în sânge,
strigă copacii prefăcuți în scânduri
și-aud universul cum plânge
Nu-i timp pentru liniște, pacea-i departe,
se cară lemne pentru rugul meu,
m-ascund între copertele de carte
și-o să ies după ploaie, voi fi curcubeu...
29 iunie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu