marți, 10 iunie 2025

CE E UN OM DACĂ NU ESTE UN LUPTĂTOR

Ce este o viață dacă nu este dedicată Patriei tale?

Ce e o lacrimă dacă nu curge pe cămașa de zale?


Ce este un om dacă nu este un luptător?

Ce e o umbră dacă nu te protejează de soarele orbitor?


Ce e o frunză dacă nu ocrotește cuibul păsărelelor mici?

Ce e o lumină dacă nu străbate întunericul până aici?


Ce e un vis dacă nu se împlinește în zori?

Ce e o ninsoare dacă nu e străbătută de călători?


Ce e un suflet fără o îmbrățișare fierbinte?

Ce e un popor dacă nu știe ce a fost înainte?


Răspunsul, inimă, nu e aici printre stele,

între bătăile tale de abia se strecoară urmele mele...


10 iunie 2025


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu