Prima dată când te-am văzut
în iarna aceea friguroasă,
am înțeles că există raiul
altfel n-aveai cum să fii așa de frumoasă
Surprinși în pasiunea supremă
n-am știut cum trec orele peste noi,
ne-am prefăcut în picături de ploaie
și-am căzut pe pământ amândoi
Refren:
Vara ne-a îmbrățișat soarele orbitor
și ne-a topit în lumină și dor
Sufletul își găsise ce lipsea;
pe pământ numai noi, draga mea
Când te-am văzut pentru ultima oară,
n-am crezut c-o să pleci așa de curând,
m-am amestecat cu norii, iubito,
să nu știi dacă plouă sau plâng
Nu mai știu dacă mă lovise un fulger
sau o gheară îmi ținea inima strâns,
nu mai știu ce s-a întâmplat cu îngerii noștri,
nici dacă am fost slab și am plâns...
12 iunie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu