luni, 30 iunie 2025

TE VOI ȚINE DE MÂNĂ PÂNĂ LA SFÂRȘITUL TIMPULUI

Oricât de grea ar fi călătoria

și-oricâte ierni m-ar biciui,

te voi ține de mână, iubito,

până la sfârșitul timpului și încă o zi


Acesta sunt eu, așa m-am născut,

te-am iubit ca pe-un înger de la început,

n-am stea în frunte, nu sunt vreun zeu,

înot contra curentului meu


M-am ținut de cuvânt întotdeauna,

ți-am adus într-o lacrimă luna,

am fost și rază fierbinte de soare

și cel ce te alină și cel ce te doare


Furtună am fost pe cerul senin,

cometă albastră și poate destin,

vultur survolând cetăți în ruine,

drum călătorind totdeauna spre tine


Indiferent ce ar mai fi de spus

ți-am fost răsărit, îți voi fi și apus,

magie ți-am fost, bucurie deplină,

în noaptea adâncă lumină


Acesta sunt eu, cu tăcerile și mirările mele,

cunună de spini și cunună de stele

Tot ce am fost ți-am dăruit

până când am devenit infinit


În fiecare surâs e lacrima verii,

în orice îmbrățișare e miracolul serii,

între bătăile inimii numai tu ești,

pentru tine scriu din iluzii povești...


28 iunie 2025 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu