ACESTOR FEMEI CARE ZBOARĂ PRIN NOI

Și toate aceste femei care mor în război

când fiii sau soții-s loviți de rachete

sunt niște îngeri cu aripi concrete

ce zboară de-o viață prin noi

Și toate aceste femei cu ochii de jar

ce aprind focuri ascunse în trup

de noi câteodată cu spaimă se rup

când timpul le-nghite în vârtejul amar

Și toate aceste femei ce nasc în dureri

planetei imunde un sens ca să-i dea

locuiesc cu toate în inima mea

și n-or să plece nicicând nicăieri

Și nu are rost să mai spun la final

că ele sunt rostul acestui poem

și când mi-e frică pe tine te chem

femeie frumoasă în rochie de bal

în ie cusută într-un gând aurit

în blugii albaștri crescuți pe picior

în cămașa de noapte imprimată cu dor

și-n aerul în care ne-am iubit

Și nu s-o sfârși niciodată povestea

iubirea de tine-i supremul festin

mă-nchizi cu-n surâs în destin

și îmi plac închisorile acestea

la care sunt paznici doar îngerii primi

în celule-s cohorte de fluturi

și râzi printre spini și te bucuri

și la trupul de alge te-nchini

Când această femeie îți plânge subit

înțelegi ce înseamnă iubirea

se deschide-o fereastră să-ți intre privirea

în sufletul ei dintr-un timp nesfârșit

Și-ți vindecă rănile de colb și noroi

și te naște la rând de-o mie de ori

Le rămânem pe viață datori

acestor femei care zboară prin noi

8 Martie 2015