Am căutat iubirea absolută
m-am rătăcit pe mări de argint
îmi beau paharul de cucută
prin înserările ce mint
În mine se zbăteau niște cuci
albaștri, importați din vise,
și fluturii nopții năuci
zburau prin ferestre deschise
din aortă-n aortă, pe rând
și erau roșii de lacrimi și sânge,
doar vulturul flegmatic din gând
câteodată de spaimă mai plânge
Îi e teamă că n-o să găsim
traseul de zbor potrivit
noi însă, iubito, noi știm
că tristețea în doi ne-a strivit
Și nu e posibil ca-n ceasul suprem
când vântul se sparge-n cuvinte
să nu îmi răspunzi când te chem
pe planeta pierdută în minte
să-mi așezi, străpunsă de dor,
sufletul pe raftul ce latră,
să adorm și de spaimă să mor
la tine în brațe de piatră
Dar încă prefer să mă mint
căutând prin văzduhul opac
mă străbate un glonț de argint
te caut prin cosmos și tac
7 martie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu