Timpul mă picură prin fereastră
mi-e pustiu cu mine și aș pleca
în caleașca de îngeri albastră
răsturnată-n ceașca de cafea
Noaptea cade ca o răzbunare
plânge ceasul lumii când mă cerți
m-aș ascunde la tine în mare
să m-acuzi de plecări, să mă ierți
Și când uit de tine, e pustiu în clipă
și eternitatea naște decăderi
ochii tăi de fiară, de un glonț rănită
toacă în absență visele de ieri
Iar prin trupul meu îmbrăcat în humă
trece o fantomă-a timpului sedus
ne vom întâlni pe un colț de lună
unde doarme noaptea care m-a răpus
11 noiembrie 1993
25 februarie 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu