Mă poartă-n suflet calul de fum
prin munții inimii prin nesfârșita pustă
cosmosul pare o insulă îngustă
steaua polară-i doar o haltă pe drum
Pătrund ca un vânt haotic de iarnă
printre erele stinse de înserările gri
timpul se hrănește cu iluzii târzii
și-n ziduri de aer lumina se sfarmă
Nu uitați să ne fixați în picioare
dăltuiți-ne amintirea supremă-n granit
când amurgul va plânge-n zenit
dați drumul păsărilor călătoare
să sfâșie albastrul și pe cine vor ele
cu zborul neînțeles de himericii zei
să miroasă orizontul a floare de tei
și cerul s-arunce la gunoi niște stele
Să nu mai înțeleagă nimeni postum
în sufletul meu ce se întâmplă
și chiar de se zbate uitarea în tâmplă
vom pleca împreună pe calul de fum
22 februarie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu