Lătrau zăvozii-n lanțul lor,
lătrau la bietul căprior;
l-au alergat, l-au încolțit,
l-au sugrumat, dar n-a murit
Pe râul tulbure de ploi
striga făptura către noi;
am alergat prin fânul necosit
și fiarele le-am izgonit
O rană adâncă îl durea,
mai tristă e privirea mea
decât e bietul căprior
ce-și spală rănile-n izvor
De ce e lumea strâmb orânduită?
De ce-o făptura pașnică, iubită,
să fie pradă fiarelor haine?
De ce nu ne mai facem bine?
O, cum mă doare, cum mă dor,
privirile acelui căprior
ce n-a făcut vreun rău cuiva;
de ce mereu se-ntâmplă așa?
3 iunie 2025
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu